Sentința civilă nr. 12473/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12473/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
GREFIER C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. I. C. și pe pârât A. F. P. A
M. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Dumitrașcu Cosmin reprezentantul reclamantului, lipsă fiind părțile.
P. edura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantului depune chitanța privind achitarea diferenței de taxa timbru în sumă de 35 lei și adresa nr.6414/_ eliberata de A. F. P. a Municipiului C. .
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta
, obligarea pârâtei la restituirea sumei plătita cu titlul de taxa de poluare și obligarea aceleiași pârâte la plata dobânzii legale aferente sumei menționate, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei pretinse, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii
, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, suma sus indicată cu titlul de taxă de poluare pentru autoturismul înmatriculat anterior într-un stat comunitar.
A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar pârâta i-a respins nejustificat cererea de restituire.
Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în
care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României.
Taxa de poluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului.
Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO 1, sau EURO 2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind una de mediu.
Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
Taxa de poluare este contrara și practicii C.J.C.E.
În drept
, au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraful 1 și 25, 28, 30 din Tratatul de Instituire a CE, art. 16 și 148 alin. 2 din Constituția României, Legea nr. 554/2004, art. 85, art. 86 alin. 6 și art. 135 C.pr.fiscală, OUG 50/2008.
În probațiune
s-a anexat: contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare,cartea de identitate a autovehiculului, decizia de calculare a taxei de poluare, dovada efectuării procedurii prealabile.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele :
Cu referire la fondul cauzei
, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligat să achite o suma de bani cu titlul de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la organele financiare, așa cum rezultă din actele depuse în probațiune.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe pârâtei, pârâta respingându-i însă cererea.
Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008 .
OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. 50/2008 cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată
autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente instanța apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90, 110 în actuala numerotare, din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.
Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.
Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță spre cele deja înmatriculate în România.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este instanța consideră că se impune acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare,
reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată .
În baza art. 274 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului cheltuielile de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul
M. I. C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., Calea D. nr.3, ap.3, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud.C., și în consecința :
Obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2071 lei achitată cu titlul de taxă de poluare prin Chitanța seria TS5 nr.3095558 la data de _
, pentru înmatricularea autoturismului reclamantului provenit din spațiul comunitar, taxa fiind nedatorată.
Obligă pârâta la plata dobânzii legale în materie civilă, calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.
Obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
M. T.
Grefier,
C. T.
M.T. 09 Septembrie 2013