Sentința civilă nr. 1362/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.1362
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. C., judecător
Ț. V., grefier
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul M. I., domiciliat în
Z., str.G. D., nr.28, bl.D.5, ap.19, Jud.Sălaj, în contradictoriu cu pârâta U.
S. H. - cu sediul în B., str.Ion G., nr.13, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului av.Crișan Otilia, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că s-a depus la dosar la f.50-52 întâmpinare la cererea de chemare în garanție.
Nemaifiind alte cereri sau excepții invocate în cauză, instanța acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului av.Crișan Otilia, susține acțiunea așa cum a fost formulată în scris, solicitând admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență ce atestă absolvirea Facultății de Drept și Administrație Publică
B., specializarea Drept și promovarea examenului de licență.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea sa, reclamantul M. I., a solicitat instanței obligarea pârâtei
U. S. H. B. să îi elibereze diploma de licența ce atesta absolvirea Facultății de Drept și Administrație Publică B., specializarea Drept și promovarea examenului de licență.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contractele de studii încheiate cu pârâta la începutul fiecărui an universitar. A achitat integral, la termen, toate taxele de școlarizare. Ulterior promovării examenului de licența i s-a eliberat adeverința cu nr.9565 din_ prin care se atesta Titlul de Licențiat in Drept. Această adeverință de absolvire are un termen de valabilitate 12 luni.
Pârâta U. S. H. B. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care învederează în principal instanței că nu dispune de
1
formulare tipizate pentru eliberarea diplomelor de licență și a suplimentului la diplomă.
Chematul în garanție MECTC a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea cererii de chemare în garanție, motivat de faptul că între M.
E., C., T. și S. și U. "S. H. "; B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri de chemare în garanție.
Asupra prezentei cauze instanța reține următoarele:
Conform art. 20 al Regulamentului din 28 septembrie 2007 privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, titularii sau împuterniciții acestora au dreptul sa solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen este prevăzut si de art. 11 pentru completarea formularelor actelor de studii de către instituția de învățământ. Dreptului de a cere eliberarea diplomei ii corespunde obligația paratei de a elibera diploma de licența. Subsemnata am adresat o cerere rectorului Universității S. H., solicitând eliberarea diplomei de licența. Aceasta cerere a reclamantei nu a primit răspuns până în prezent.
De la data promovării examenului de licența au trecut mai mult de 12 luni. În această perioadă, pârâta avea obligația de a completa formularele actelor de studii. Pentru acest demers este necesar ca parata sa ceara in timp util avizarea de către M. E., C., T. si S. a cererii de tipărire a diplomelor in unitățile abilitate, punând la dispoziție întreg materialul necesar pentru obținerea acestui aviz, astfel ca in termen de 12 luni de la promovarea examenului de licența să fie asigurată eliberarea diplomelor către absolvenți.
Pârâta are obligația legală de a-i elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă, la fel cum chematul în garanție MECTS are obligația de a furniza pârâtei de a aproba tipărirea formularelor tipizare constând în Diploma de Licență și "suplimentul la diplomă";.
În aceste circumstanțe acțiunea reclamantuui apare ca fondată, urmând a fi admisă în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța să admită acțiunea reclamantului.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I: H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea petentului M. I., domiciliat în Z., str.G. D., nr.28, bl.D.5, ap.19, Jud.Sălaj și obligă pârâta U. S. H. B. să îi elibereze acestuia diploma de licență ce atestă absolvirea Facultății de Drept și
2
Administrația Publică B., specializarea Drept și promovarea examenului de licență.
Admite cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție M.
E., C., T. și S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant, cerere formulată de pârâtă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2013.
Președinte, Grefier,
C. N. C. Ț. V.
Red: CNC/_ .
Dact:ȚV/_ /5 ex.
3