Sentința civilă nr. 14116/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.14116/2013
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. A. și pe pârâta A. JUDEȚEANĂ A F.
P. C., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 1591alin. 4 C.pr.civ., tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 alin. 1 lit. d C.pr.civ.
Se constată că cererea de chemare în judecată a fost corespunzător timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Instanța constată că, prin Hotărârea nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în urma reorganizării, A.
F. P. a mun. C. -N. a devenit A. Județeană a F. P. C. .
A
preciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a
cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , reclamantul
P. A.
a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. JUDEȚEANĂ A F.
P. C.,
ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată la restituirea sumei de 3666 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând de la data plății si pană la restituirea efectiva.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat la AJFP C. suma de 3666 lei
cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Mercedez-Benz, cu nr. de identificare WDB20201F394378, conform chitanței seria TS6 nr.3349015 din data de_ .
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie in raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța privind achitarea taxei, cartea de identitate a autoturismului și certificat de înmatriculare al autoturismului în străinătate, actul prin care a dobândit autoturismul, corespondență purtată cu AJFP C. .
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 23-25, art.110 TFUE, Legea 554/2004, Decizia nr.24/2011 a I. .
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în raport de dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul P. A. a achiziționat un autoturism marca Mercedez-Benz,
cu nr. de identificare WDB20201F394378, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat o taxă de poluare în cuantum de 3666 lei la AJFP C. în data de_, conform chitanței seria TS6 nr.3349015 (f.5).
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, la data de_ reclamantul s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, pârâta însă a comunicat refuzul său expres de restituire (f.9) .
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T.
c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă
impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale, începând cu data efectuării plății și până la restituirea efectivă.
Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală prevăzută de legea civilă, întrucât perceperea taxei din speță, cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
Față de toate acestea, tribunalul în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite prezenta acțiune și va obliga pârâta AJFP
la restituirea taxei de poluare nedatorate cu dobânda legală de la data de_ si până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
PENTRUACESTEMOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul P. A.
, dom. în C. -N., str. V. nr.14, jud.C., în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C. cu sediul in C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C., și în consecință:
Obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 3666 lei, cu titlu de taxa de poluare cu dobânda legală de la data plății_ și până la restituirea sumei.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. D. C.
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_