Sentința civilă nr. 14169/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14169/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: M. -F. B.
Grefier:R. -I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant K.
J., reclamant T. M., reclamant P. E. și pe pârât M. C. -N. - PRIN P., având ca obiect obligația de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, instanța constată că la data de_ reclamanții au depus prin serviciul registratură cerere de judecare în lipsă.
Instanța verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod procedură civilă coroborat cu art. 35 din Legea 165/2013 invocă din oficiu excepția necompetenței materiale funcționale a instanței de Contencios Administrativ și Fiscal raportat la obiectul cauzei.
INSTANȚA
Aceasta instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni având ca obiect obligarea M. ui C. -N. la emiterea unei dispoziții prin care sa se propuna acordarea de despăgubiri in favoarea reclamaților., in temeiul dispozițiilor Titlului VII din Legea nr 247/2005.
Instanță constată că la data inregistrării acțiuniide față ( 22 mai 2013) erau in vigoare ( începand cu data de 20 mai 2013) dispozițiile Legii nr 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
In conformitate cu dispozițiile art 35 alin 1 și 2 din actul normativ menționat: ("1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se
află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.";
Apoi, potrivit prevederilor art 4 din acelasi act normativ: " Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
Potrivit art 50 lit c din Legea nr 165/2013: " c) articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a)-d) și f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă.";Or, apare cu evidență că prevederile art 20 alin1 din Titlul VII- Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, vin in contradicție cu prevederile art 35 alin 1 si 2 din Legea nr 165/2013, prin urmare acestea au fost abrogate.
Stabilind ca in cauza se deduce judecatii un litigiu calificat de legiuitor ca fiind de natură civilă jurisdicția de contencios administrativ si fiscal apare ca nefiind competenta in solutionarea acestuia raportat la prevederile legale mai sus citate.
Pentru considerentele ce preced precum și in temeiul art 136 din Codul de procedură civilă, aceasta instanta va admite excepția necompetentei materiale funcționale a jurisdicției de contencios administrativ si fiscal și declinarea competenței in favoarea Secției civile a Tribunalului C.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei materiale funcționale a instanței de contecios administrativ in privința soluționării acțiunii promovate de reclamanții K. J., T.
M., P. E. in contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. . Declină competența in favoarea Secției civile a Tribunalului C. . Fără cale de atac.
Pronunțată in ședința publică din 11 octombrie 2013.
Judecător Grefier
M. -F. B. R. -I. P.
R.P. 15 Octombrie 2013 Red.tehnored MFB/_