Sentința civilă nr. 15187/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15187/2013
Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. G. și pe pârât C. J. DE P., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul și martorul
T. A. lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal depus la dosar fila 29.
Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B. G. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. să se dispună anularea Hotărârii nr.33814/_ pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 .
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de P. C. a solicitat respingerea acțiunii și menținerea actului administrativ atacat (fila 11). În motivare, pârâta a arătat că în cauza de față reclamantul nu poate dovedi calitatea de titular al legii 189/2000, acesta fiind nevoit să-și părăsească localitatea de domiciliu din cauza războiului, ori această situație nu face obiectul legii .
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat martorul T. A. (filele 29).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 33814/_ a Casei Județene de P. C. s-a respins cererea reclamantului B. G. de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, motivat de faptul că cererea nu se încadrează în situațiile prevăzute în art. 1 din Legea 189/2000 (fila 3).
Cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 4 din O.G. nr.105/1999, reclamantul atacă acum în contenciosul administrativ hotărârea emisă.
Potrivit art. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe "persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (…) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu
";.
Conform art. 61din aceluiași act normativ, "Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevăzut de lege";.
În susținerea cererii sale, înregistrate sub nr. 79460/_, reclamantul a depus acte de stare civilă și declarația martorilor Gherasim Silviu și T. A., autentificate de notarul public (filele 4-5).
Or, după cum arată și pârâta, martorii au declarat că reclamantul s-a refugiat din cauza bombardamentelor armatei germane și maghiare în pădurea Măhăceni, unde a rămas până după retragerea armatei din localitățile învecinate.
În conformitate cu dispozițiile art. 249 din noul Cod de procedură civilă, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, iar în aplicarea acestui text legal reclamantul Pașcalău Dumitru a solicitat iar instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale cu martorul T. A. .
Or, martorul T. A., nu a făcut decât să confirme această stare de fapt, și anume că reclamantul s-a ascuns în pădurea Măhăceni aproximativ 3 săptămâni din cauza bombardamentelor armatei germane și maghiare .
Pentru acestea și cu respectarea art. 264 din Cod, tribunalul apreciază că reclamantul nu și-a dovedit calitatea de persoană persecutată din motive etnice în sensul art. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, motiv pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca neîntemeiată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
G.
, domiciliat în T., str. Lianelor nr.3 ap. 20, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
, cu sediul în C. -N., str.G. Coșbuc nr. 2, jud. C.
, având ca obiect refuz Legea nr. 189/2000.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Președinte,
-M. B.
Grefier,
C. T.
Red. AMB/4 ex. _