Sentința civilă nr. 1560/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1560/2013Ședința publică din 12 septembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C.

V.

GREFIER: G.

A.

G.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta SA S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. , având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul, în procedura verificării din oficiu a competenței apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză.

Se constată că s-au depus la dosar de către pârâta A. F. P. B. întâmpinare, în două exemplare și cerere de chemare în garanție, în două exemplare.

De asemenea, se constată că acțiunea nu este legal timbrată deși, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului invocă din oficiul excepția netimbrării acțiunii și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SA S. a chemat în judecată pârâta A. F. P. B. solicitând restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in suma de 3091 lei, cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.

A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.

Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.

Pârâta A. F. P. B.

a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că, taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare și de prevederile H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.

La art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 se arată că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".

Așa cum se arată în preambulul ordonanței de urgență, noul act normativ a fost emis în scopul asigurării protecției mediului și ținând seama de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art.4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.

Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.

Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

Conform susținerilor reclamantului taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar respectiv art. 90 TCE, susțineri care sunt neîntemeiate deoarece conform disp. comunitare invocate (art. 25), se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal.

Art. 90 paragraf 1 din Tratat arată că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.

Față de analiza privind art. 25 din tratat se menționează că o importanță vitală o are stabilirea naturii juridice a taxei de poluare, ori acest aspect a fost lămurit cu ocazia acțiunilor preliminare formulate de HJDU-Bihar Birosag și Bacs Kskun Megyei Birosag în cauzele reunite C- 19012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, în sensul că atâta timp cât nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat ci pentru înregistrarea acestuia, în vederea punerii în circulație, nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat.

În aceste condiții susținerile reclamantului privind încălcarea art. 25 din Tratat, nu pot fi primite ca fondate, taxa de poluare nefiind percepută pentru că autovehiculul a trecut frontiera.

Nici încălcarea art. 28 din Tratat se apreciază că nu este fondată. Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.

Față de această statuare, se apreciază că atâta timp cât OUG nr. 50/2008 nu cuprinde dispozițiile privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.

În fine, critica adusă atât de reclamant cât și de alți justițiabili care s-au adresat instanțelor de judecată în vederea restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, este cea a încălcării de către actul normativ intern în discuție, a stipulațiilor cuprinse în art. 90din TCE.

Față de această încălcare se arată că jurisprudența internațională, respectiv CJEC a concluzionat cu referire la modul de interpretare al art. 90 din Tratat, că prin aceasta se interzice o taxă de poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinate exclusiv, pin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second-hand importate din state membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Astfel se poate constata în înțelesul art. 6 din OUG nr. 50/2008, determinarea taxei de poluare se realizează, pe baza unor criterii - gen tipul motorului, capacitatea cilindrică și

clasificarea din punct de vedere a poluării, or, conform anexei 4 a aceluiași act normativ rezultă că determinarea se face luându-se în considerare și deprecierea autoturismului.

Din analiza dispozițiilor comunitare invocate și a celor interne aplicabile în speță nu rezultă că ar exista o contradicție, o incompatibilitate între acestea.

Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în UE și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniență autovehiculului.

Prin urmare se apreciază că disp. cuprinse în OG nr. 50/2008 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, fără a fi încălcat principiul discriminării fiscale, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.

Cu privire la petitul reclamantului de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânda legală se arată că potrivit art. 9 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatore pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice";.

Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.

Conform cap. 1 pct. 1 și urm. din acest Ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 zile la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cererea fiind obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a face obiectul unei restituiri.

Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, deoarece nu se poate reține vreo culpă a celor două pârâte care au perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare..

În drept s-au invocat disp. art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.

De asemenea pârâta A. F. P. a mun. B. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei solicitate de reclamant, în cazul în care acțiunea introductivă va fi admisă.

În motivarea cererii se arată că potrivit disp. art. 1, al.1 din OUG nr. 50/2008 care prevede că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului de Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";. Iar la art. 5 al. 1 din OUG nr. 50/2008 se prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă"; iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală";.

Din dispozițiile legale arătate mai sus rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul ANAF, potrivit disp. OUG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este AFM, fapt ce reiese și din disp. art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/2008 unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele AFM";.

Având în vedere că disp. art. 124 al. 2 Cod procedură fiscală stipulează că nivelul dobânzii est cel prev. la art. 120 al. 7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează după caz sumele solicitate de plătitor, această pârâtă a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii introductive să fie obligată chemata în garanție și la plata dobânzilor solicitate.

Analizând actele dosarului

, tribunalul reține că pentru primul termen de judecată din data de_, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei

, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.

Cum în ședința publică din_, tribunalul a constatat că aceste sume nu au fost achitate, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995 cu referire la art.3 lit.m) liniuța 2 din Legea nr.146/1997, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, urmează a fi admisă excepția cu consecința anulării ca netimbrată a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu și, în consecință, anulează acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SA S. , cu sediul procesual ales în B., str. Alba I., nr. 4A, jud. B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. B.,

cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -Năsăud, ca netimbrată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. C. G. A. G.

Red/dact: CV/HVA_ /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1560/2013. Contencios. Despăgubire