Sentința civilă nr. 16220/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentință Civilă Nr. 16220/2013 Ședința publică de la 6 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier Sidor O.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant V.
M. și pe pârât CASA DE PENSII, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. Moldvai Bela în substituirea av. Giurgiu I., care depune delegație de substituire la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâtul
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus prin Serviciul Registratură în data de 3 decembrie 2013 adeverințe medicale pentru martorii M. V. și
CONSTANTIN reprezentând dovada lipsei justificate la termenul de judecată precum și procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere. Reprezentantul reclamantului arată faptul că nu stăruie în audierea lor.
Instanța, dată fiind situația martorilor C. Constantin și M. V., constată că nu se mai impune citarea lor.
Instanța declară închisă etapa probatorie și dă cuvântul pe fond. Reprezentantul reclamantul arată că nu mai are alte cereri și solicită instanței admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată. În acest sens depune la dosarul cauzei chitanța reprezentând onorariu avocațial.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE P. C. a contestat Hotărârea nr.34612/_ emisă de pârâtă solicitând anularea acesteia ca fiind netemeinică si nelegală, constatarea calității reclamantului de beneficiar a dispozițiilor OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/2000 și obligarea pârâtei sa emită o noua hotărâre prin care să îi acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr.189/2000 pentru perioada de refugiu august 1944 - martie 1945.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este îndreptățită să beneficieze de dispozițiilor OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/2000 având în vedere faptul că în intervalul august 1944 - martie 1945, din cauza persecuțiilor de natura etnica s-a refugiat împreuna cu familia din C. T. în localitatea Lupsa, jud.Alba, depunând în acest declarațiile martorilor C. Constantin și M. V. .
Pârâta C. Județeană de P. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii si menținerea actului administrativ atacat.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 34612 din_ emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de P. C. a fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr 189/2000 formulată de reclamanta V. M. .
In fața organului administrativ, pentru dovedirea refugiului și a duratei acestuia reclamanta a depus copii ale declarații autentificate ale martorilor M. V. și C. Constantin .Din cuprinsul acestor declarații rezultă că in septembrie 1940 ,din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supusă urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta s-a refugiat din localitatea de domiciliul (Lupșa, jud Alba ) in localitatea Mihai Viteazu..
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 " Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:
a fost deportata în ghetouri și lagare de concentrare din străinătate;
a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagare de concentrare;
a fost refugiata, expulzata sau strămutată în alta localitate*);(…)";.
Instanța a dispus audierea in cauză, pentru lămurirea aspectelor privind realitatea și privind durata refugiului reclamantei a martorilor M. V. și C. Constantin, ale căror declarații se regăsesc la dosarul constituit de pârâtă.
In condițiile in care in cauză s-a probat imposibilitatea deplasării martorilor la instanță, aceastia având vârsta de 94 ani si respectiv 87 de ani și având probleme de sănătate,s-a dispus inlocuirea lor cu martora C. A.
Martora C. A. ,audiată in fața instanței, a declarat că reclamanta a plecat in refugiu din localitatea de domiciliu Lupșa, jud Alba,in anul 1940, urmare a cedării către Ungaria a Ardealului de Nord și inaintării trupelor armatei maghiare pe teritoriul României.Astfel cum a declarat martora, decizia de pleca in refugiu a fost luată in contextul știrilor cu privire la omorurile comise de trupele maghiare printre locuitorii de naționalitate română din teritoriile ocupate.
Instanța,în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.
De asemenea, mărturiile testimoniale sunt concludente în cauză, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantului ,relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care a fost implicați personal.
Pe cale de consecință, instanța va stabili că reclamanta este îndreptățit să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 pentru intreaga perioada in care a fost nevoit să se refugieze in alte localitati, anume pentru perioada.septembrie 1940 - martie 1945.
Astfel fiind, în temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ instanța va admite acțiunea, va dispune anularea Hotărârii nr. 34612/_ emisă de pârâtă și in consecință va obliga pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr 189/2000 și să acorde acesteia toate drepturile prevăzute de Legea nr 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.
In temeiul art 453 Cod procedură civilă instanta va obliga pârâta să plătească recclamantei cheltuieli de judecată in ncuantum de 400 lei reprezentand onorariu avocațial justificat prin chitanța depusă la fila 50 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta V. M. C. T., cu dom in C. turzii, str.P. M. nr. 5, jud.C., CNP 2.
in contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. C. cu sediul in C. -N., str G.
C. nr. 2, jud.C.
Dispune anularea Hotărârii nr 34612/_ emisă de pârâtă .
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre in temeiul Legii nr 189/2000 prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de acest act normativ pentru perioada septembrie 1940-martie 1945.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 400 lei. Definitivă.
Pronunțată in ședința publică din 6 decembrie 2013.
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
O. Sidor
Red.M.F.B.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_