Sentința civilă nr. 16284/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 16284/2013Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S. I. S. și pe pârât M. C. N., chemata în garanție C. DE C. A J. C., pârât P. M. C. -N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei av.
Sime și reprezentanta chematei în garanție consilier juridic O. Carolina M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 2 septembrie 2013 se depune de către pârâți, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, un înscris prin care arată că nu sunt de acord cu judecarea cererii adiționale, din care un exemplar se comunică reprezentantelor părților prezente.
Tribunalul pune în discuție posibilitatea judecării cererii adiționale împreună cu cererea principală în condițiile opoziției pârâților.
Reprezentanta reclamantei apreciază că cererea formulată prin care solicită restituirea impozitului achitat este o cerere accesorie și se poate judeca împreună cu cererea principală.
Reprezentanta chematei în garanție arată că lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul constată că în lipsa acordului expres al pârâților de judecare a cererii adiționale împreună cu cererea principală, cerință prevăzută de art. 204 alin. 3 C.pr.civ., reclamanta este decăzută din dreptul de a-și modifica cererea, sens în care instanța rămâne investită cu judecarea cererii principale pe cadrul inițial.
Pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție a Camerei de C. C., formulată de către pârâtul M. C. -N. .
Reprezentanta chematei în garanție solicită, în principal, respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare, unde a arătat că nu decizia Curții de C. a dus la emiterea deciziei de impunere, ci hotărârea judecătorească a Curții de Apel C., care constituie titlu executoriu.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea cererii de chemare în garanție pentru aceleași motive învederate de către reprezentanta chematei în garanție.
Tribunalul, deliberând, încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție a Camerei de C. a jud. C., formulată de către pârâtul M. C. -N., apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.74 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.64 C.pr.civ, urmând ca aspectele învederate de către reprezentanta chematei în garanție să fie avute în vedere la soluționarea pe fond a cererii de chemare în garanție.
Reprezentanta reclamantei și reprezentanta chematei în garanție solicită în probațiune încuviințarea înscrisurilor depuse la dosar și arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus.
Tribunalul, deliberând, în temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei și pe cererea de chemare în garanție.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, depunând concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli depusă la dosar.
Reprezentanta chematei în garanție solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă și neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta S.C. S. I. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu paratul M. C. -N. să se dispună anularea dispozițiilor nr. 231/_ și nr. 514/_ prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 5203 din_, exonerarea de plata sumelor înscrise în decizia anterior arătată aferentă perioadei 2011-2013 precum si a majorărilor de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că începând cu anul 2011, a achitat la zi toate taxele si impozitele pentru mijloace de transport si a accesoriilor aferente pe care le deține in proprietate, astfel cum acestea au fost stabilite de către Direcția de impozite si taxe locale a M. C. -N. . Impozitele achitate începând cu anul 2011 au fost stabilite prin încadrarea de către organul fiscal a semiremorcilor aflate in proprietatea reclamantei. In anul 2011, în urma unui control efectuat de către Curtea de C. a J. C. privind contul anual de execuție bugetara pe anul 2010 al M. C. -N., Curtea de C. a emis Decizia nr. 44/_ prin care s-a dispus in sarcina conducerii M. C. -N. obligația stabilirii a impozitului pe mijloace de transport si a accesoriilor aferente, in limita termenul de prescripție si dispunerea masurilor legale de încasare a acestora. Arată reclamanta că potrivit Deciziei Curții de C., încadrarea semiremorcilor s-a realizat in mod greșit de către M. C. -N., arătând că acest act nu îi este opozabil si mai mult decât atât este în profund dezacord cu realitatea obiectiva. Din Decizia de impunere nr. 5203/_ rezulta faptul ca cele șapte semiremorci deținute de către reclamantă au fost încadrate la categoria de impozitare "Impozit mijloace de transport marfa cântărind mai mult de 12 tone" aplicandu-se prevederile art. 263 alin. 4 Cod fiscal, conform cărora in cazul unui autovehicul de transport de marfa cu masa totala autorizata egala sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzuta in tabelul prevăzut de lege. Ca urmare a Deciziei Curții de C. nr. 44/2011, a fost emisa Decizia de impunere nr. 5203/_, care formează obiectul prezentului dosar. Arată reclamanta că drepturile si interesele legitime i-au fost lezate in mod grav prin Decizia de impunere a cărei anulare o solicita, adresându-se organului emitent in vederea revocării acestuia. Arată reclamanta că instituția de control verifica doar modul in care sunt gestionate fondurile publice, iar nu activitatea operatorilor privați sau persoanelor fizice plătitoare de taxe si impozite locale. Contrar celor susținute prin Dispoziția de respingere a contestației administrative formulate, Deciziile Curții de C. sunt obligatorii doar pentru autoritățile publice. Orice alta
persoana fizica sau juridica, in afara de autoritatea a cărei activitate este controlata, este considerata terț fata de Deciziile Curții de C. . Constatarea deficientelor in activitatea instituției publice pot conduce la un singur rezultat: angajarea răspunderii funcționarului sau funcționarilor responsabili de aceste deficiente (care, prin decizia de imputare puteau fi obligați la plata diferenței de taxa pe care nu au stabilit-o in conformitate cu prevederile legale). In speța, autoritatea locala a preferat insa ca printr-un act nelegal sa transfere sarcina patrimoniala asupra reclamantei, fara vreun temei legal si faptic in acest sens. Intr-o speța similara, instanța investita cu soluționarea recursului a constatat inopozabilitatea Deciziei Curții de conturi fata de particular. Apreciază reclamanta ca Decizia Curții de C. îi este inopozabilă, motiv pentru care aceasta nu poate sta la baza emiterii unei Decizii de impunere care stabilește obligații suplimentare de plata in sarcina acesteia. Anterior Deciziei Curții de C., încadrarea semiremorcilor deținute de reclamantă s-a realizat in mod corect de către organul fiscal in baza prevederilor art. 263 alin. 6 Cod fiscal, coroborate cu art. 115 din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004. Având in vedere punctul 115 ind. 2 din Normele metodologice de punere in aplicare a prevederilor Codului fiscal, avem o prevedere expresa cu privire la textul de lege care se aplica la stabilirea impozitului pentru semiremorca care deține carte de identitate si nu are auto propulsie: 263 alin. 6 din Codul fiscal. In speța de fata, toate semiremorcile deținute de către subscrisa au carte de identitate. Acestea nu sunt mijloace de transport cu autopropulsie, putând fi puse in mișcare doar prin atașarea la un cap de tractor. Mai arată reclamanta că în speța de fata lipsește cadrul procedural pentru stabilirea unor obligații fiscale suplimentare. Astfel, anual, începand cu 2008 si pana in prezent s-au stabilit in sarcina sa obligații fiscale cu privire la semiremorcile pe care le deține in proprietate. Toate obligațiile de plata stabilite pana la inceputul anului 2013 au fost achitate in totalitate de către reclamantă, apreciind că obligația fiscala a fost stinsa prin plata. Emiterea unei Decizii de către Curtea de C. cu privire la activitatea organului fiscal nu constituie un motiv legal in vederea stabilirii unor obligații fiscale suplimentare in sarcina contribuabilului, in baza căreia Decizia de impunere inițial emisa sa fie modificata. Prin urmare, obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite in lipsa unui raport juridic fiscal, acesta fiind stins prin plățile efectuate la termen din 2008 pana in prezent, neexistand vreo declarație rectificativa sau vreo inspecție fiscala față de reclamantă.
În drept, au fost invocate prevederile art.263 Codul fiscal, art. 9, 15, 21, 90 si 120 din Codul de procedura fiscala, Normele de punere in aplicare a Codului fiscal, art. 453 Noul cod de procedura civila.
Prin întâmpinarea formulată la data de_ (filele 39-42), pârâtul M. C. -N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că actele administrative atacate de reclamantă au fost emise în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J. C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestor s-a emis Decizia nr. 44/_, general obligatorie. A mai arătat pârâtul că remorca deținută de reclamantă, cu masa maximă autorizată de 40 t, a fost reîncadrată de organul fiscal prin decizia de impunere atacată în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, la un impozit anual de 947 lei, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6 C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de M. C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 44/2011 în sensul recalculării impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4 C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241 C.pr. fiscală, reclamanta
datorează și dobânzile calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâtul a susținut că din analiza prevederilor art. 15, art. 23, art. 90, art. 91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de C., rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de C. a J. C. în Decizia nr.44/_ .
Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Camerei de C. a J. C., solicitând ca in cazul admiterii acțiunii reclamantei, chemata în garanție să fie obligată la despăgubirea pârâtului cu suma reprezentând cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu (filele 55-57).
Chemata în garanție Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru C. de C. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată (filele 72-80). În motivarea întâmpinării, chemata în garanție a arătat că susținerile pârâtului nu pot fi primite și că nu există nici un raport de cauzalitate directă cauză-efect între Curtea de C. și pârât și nici nu a transmis nici un drept pârâtului, astfel că nu există nici un temei pentru chemarea în garanție a Curții de C. . Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că puterea judecătorească a consfințit deja prin trei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile normele juridice incidente la fondul pricinii deduse judecății. Chemata în garanție a apreciat că instanța investită in prezenta cauză este ținută să aibă în vedere că în speță suntem in prezența puterii de lucru judecat și trebuie să dea eficiență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului (filele 115-117) iar la primul termen de judecată din data de_ a formulat extindere a acțiunii introductive față de pârâtul P. municipiului C. -N. (fila 125).
Pârâtul P. municipiul C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a reluat apărările celuilalt pârât (filele 131-134).
Prin înscrisul depus la data de_, reclamanta S.C. S. I. S.R.L. a formulat o nouă cerere adițională, prin care a solicitat a se dispune restituirea sumei de 5.612 lei achitate cu titlu de impozit pe mijloace de transport marfă (debit principal) prin chitanța nr. 6566319/_ (fila 135).
Față de opoziția expresă a pârâților, în ședința publică de astăzi instanța a luat act de decăderea reclamantei din dreptul de a-și modifica cererea; de asemenea, s-a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. .
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., Direcția taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. S. I. S.R.L. obligația de plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008- 2012 în sumă de 2.684, lei, a sumei de 517,84 lei cu titlu de majorări de întârziere și a sumei de 1.894 lei reprezentând totalul pe anul 2013 (fila 7).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal (filele 9), respinsă prin Dispozițiile nr. 231/_ și nr. 514/_ emise de P. M. C. -N.
(filele 11, 15), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal aceste din urmă acte administrative, susținând în esență că s-a realizat calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J.
, finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorcile deținute de reclamantă au fost reîncadrate de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal și s-a emis decizia de impunere pentru diferența dintre acest impozit și cel determinat anterior, prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor fiscale contestate prin prisma motivelor indicate de reclamantă se reține că art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal"; .
Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație
";.
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, și de aceea din coroborarea textelor legale redate reieșea că impozitarea remorcilor și semiremorcilor trebuia să se realizeze conform art. 263 alin. 4 și 5 iar nu din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
Aceasta a fost și interpretarea Curții de C., care a stat la baza deciziei menționate, interpretare confirmată în instanță, în cadrul procesului promovat de M. C. -N. împotriva Deciziei nr. 44/2011. Cererea M. a fost respinsă prin Sentința civilă nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8294/_ a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul promovat de reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul reține că pct. 1152 din H.G. nr. 44/2004 prevede în mod expres că "(1) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, nu are caracteristicile unui autovehicul, nu intră sub incidența prevederilor art. 263 alin. (2), (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport, fiind considerat utilaj.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz.
Dacă un mijloc de transport prevăzut la alin. (1) și (3) nu are carte de identitate atunci se datorează taxa prevăzută la art. 283 alin. (2) și (3) din Codul fiscal
";.
Acest punct 1152 din Normele metodologice de aplicare a art. 263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 8 al lit. F al art. I din H.G. nr.670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iulie 2012.
Potrivit definiției existente în dicționarul explicativ al limbii române, remorcile și semiremorcile sunt vehicule fără autopropulsie, remorcate de un altul autopropulsat și destinate transportului de persoane sau de mărfuri. Pe cale de consecință, remorcile și semiremorcile se încadrează în sfera mijloacelor de transport indicate la alin. 2, urmând, deci a se impozita conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
Astfel, ulterior controlului efectuat de Curtea de C. și pronunțării instanței de contencios legiuitorul a intervenit și a arătat în mod expres care este modalitatea de impozitare a remorcilor și semiremorcilor.
Întrucât norma de interpretare a intrat în vigoare la data de_, anterior emiterii deciziei de impunere contestate (la data de_ ), trebuia aplicată și respectată întocmai, art. 9 din Codul civil prevăzând în mod expres că interpretarea oficială trebuie să se facă de cel care a adoptat norma iar interpretarea dată trebuie respectată pentru viitor.
Dacă textul legal este susceptibil de interpretări cu privire la sfera și condițiile de aplicare, revine instanței de judecată rolul de a realiza această delimitare, însă după ce legiuitorul adoptă norme metodologice în acest sens, interpretarea legii se poate realiza doar conform voinței exprimate.
De asemenea, reclamanta este un terț față de procesul anterior și de aceea nu i se poate opune decât opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile, prevăzută de art. 435 din Cod. Or, prezumția relativă de adevăr, dată de puterea lucrului judecat, este înlăturată în condițiile art. 328 alin. 2 din Cod, tocmai prin norma interpretativă adoptată și intrată în vigoare ulterior pronunțării sentinței.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că interpretarea legiuitorului se impune cu necesitate, impozitarea anterioară fiind cea corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite solicitarea reclamantei și va dispune anularea dispozițiilor de soluționare a contestației și a deciziei de impunere emise.
În temeiul art. 451 și urm. din Codul de procedură civilă, pârâții vor fi obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 758,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare și a onorariului avocațial achitat conform chitanței depuse la dosar (fila 5).
Cât privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâtul M. C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C., tribunalul reține că, prin prisma dispozițiilor art. 205 și urm și art. 117 din O.G. nr. 92/2003, parte în litigiul privind anularea deciziei de impunere și restituirea sumelor achitate necuvenit nu poate fi decât organul fiscal care a emis decizia și a încasat impozitul a cărui restituire se solicită - în speță,
M. C. -N. . Acesta este instituția care a emis decizia de impunere și cea care a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin prezenta cerere.
Pe cale de consecință, chiar dacă pârâtul a fost determinat să emită actul fiscal ca urmare a Deciziei Curții de C. nr. 44/2011, acest aspect privește exclusiv raporturile juridice dintre autorități, iar nu și raportul juridic dintre contribuabil și organul fiscal.
Tocmai de aceea, întrucât reclamanta din speță nu putea obține anularea deciziei de impunere și restituirea sumei achitate decât de la pârâtul M., urmează că acesta din urmă este ținut să suporte cheltuielile de judecată generate de proces.
Mai mult decât atât, prin decizia de măsuri emisă de C. de C. C. s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite, conducătorul pârâtului, obligația de a identifica toate cazurile în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare și a fost fixat un termen pentru ducerea la îndeplinire a acestei măsuri. Chemata în garanție nu a menționat în concret cum trebuie aceasta dusă la îndeplinire, ordonatorul de credite având posibilitatea de a emite noi decizii de impunere în sarcina contribuabililor ce intrau sub incidența deciziei ori să recupereze diferența de impozit stabilit incorect, în afara cadrului legal, de la persoanele responsabile de aplicarea greșită a prevederilor Codului fiscal.
În plus, în sarcina Camerei de C. nu se poate reține nicio culpă, în condițiile în care decizia emisă a fost menținută în instanță iar interpretarea diferită, actuală, se datorează unei intervenții legislative ulterioare perioadei în care s-a efectuat controlul și s-a emis decizia.
Pentru acestea, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. I. S.R.L., cu sediul în C. -N., str. Bizușa nr. 8, jud. C., J_, CIF 28410019, cu sediul procesual ales în C. -N., C. D. nr.112, bl.G1, ap. 4, jud. C. în contradictoriu cu pârâții M. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața Unirii nr. 1, jud.C., CUI 4305857 și P. municipiului C. -N. , cu sediul în C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C., astfel cum a fost completată.
Anulează Dispozițiile nr. 231/_ și nr. 514/_ emise de P. municipiului
C. -N. și Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., Direcția de impozite și taxe locale.
Obligă pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 758,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.
C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C., cu sediul în C. -N., str.
nr. 18, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.A.G.C./Tehnored.V.A.M.
6 ex./_
