Sentința civilă nr. 1727/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1727
Ședința publică din 02 aprilie 2013
Completul compus din: Președinte: M. S., judecător Grefier: A. L.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul O. J. - prin primar B. E. , cu sediul în J., str.1 D. 1918, nr.4, județul S., în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A J. S. , cu sediul în Z., str.C.
C., nr.5, județul S. și CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în
, str.Lev T., nr.22 - 24, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Ielciu Mihai și reprezentanta pârâtelor, consilier juridic Oana Carolina M.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentantul reclamantului depune la dosar delegație de substituire și
Legea nr. 84 din_ .
La solicitarea instanței, reprezentanții părților arată că nu mai au alte excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat.
Reprezentantul reclamantului av. Ielciu Mihai, solicită admiterea acțiunii, respectiv anularea Încheierii nr. 118 din data de_ emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. în sensul, admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisă de C. de C. S. și a măsurilor dispuse la pct. II.4 pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plăți nelegale efectuate în perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute în Acordul Colectiv de Muncă nr. 645/_ și recuperarea acestor sume de bani. Susține că Legea nr. 284/2010 a instituit un nou sistem de salarizare, însă în mod cu totul nejustificat se susține în decizia atacată că actele juridice emise anterior nu se mai aplică, având în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2010. De asemenea invocă prevederile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice în care se prevede la art. 1 că prezenta lege se aplică personalului plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială
au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente.
Reprezentanta pârâtelor c.j. Oana Carolina M. solicită instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele invocate și prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, menținerea actelor emise de C. de C. a R. - C. de C. S. ca fiind temeinice și legale. Arată că potrivit Legii - cadru nr. 330/2009 și a legii nr. 284/2010, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a acestora, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de aceste legi, drepturile prevăzute în Acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul UATO J., neregăsindu-se printre acestea. OUG nr. 1/2010 precizează că la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor. Pentru aceste motive solicită respingerea acțiunii.
După verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, instanța socotindu-se lămurită, în temeiul art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea formulată de reclamantul O. J. - prin primar B. E., în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A J. S. și CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, s-a solicitat instanței anularea Încheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de
a R., în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de C. S. si anularea masurilor dispuse la pct. II. 4 pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de munca nr. 645/_ și recuperarea acestor sume de bani si anularea in parte a Procesului verbal de control înregistrat sub nr. 113/_ privind constatările de la pct. 6, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele, motive:
"[În perioada martie 2012, C. de C. S. a efectuat o acțiune de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011 la unitatea administrativ teritoriala J. . In urma efectuării acțiunii de audit financiar s-a întocmit raportul de audit financiar si procesul verbal privind constatarea unor deficiente in activitatea acesteia.
Ca urmare a activității de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011, a fost emisa Decizia nr. 7/_, prin care in baza art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicata, s-a dispus in sarcina unității controlate luarea unor masuri.
La pct. II.4. din decizia atacata, in baza prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea 94/1992 republicata, considerandu-se săvârșirea unor abateri de la dispozițiile legale, s-a dispus luarea unor masuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului, reprezentând plățile nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010-februarie 2012, reprezentând drepturi prevăzute in ACM si recuperarea acestora.
În motivarea deciziei atacate se susține ca din verificările efectuate asupra unor cheltuieli cu bunuri si servicii s-a constatat ca UATO J., contrar regelementarilor legale in vigoare, a acordat pentru perioada ianuarie 2010- februarie 2012 drepturi bănești in baza acordului colectiv de munca nr. 645/_ (Anexa nr. 6/1 la PVC), reprezentând:
- plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana: 200 lei/pers/luna;
plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamentele: 50 lei/pers/luna;
- plați pentru spor de fidelitate si loialitate: 100 lei/pers/luna.
Totodată organele de control au constatat ca valoarea estimata a drepturilor care s-ar fi acordat nelegal in baza ACM in perioada ianuarie 2010-februarie 2012 este in suma totala de 338.250 lei, din care :
sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana: 193.283 lei;
sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamente: 48.324
lei;
- spor de fidelitate si loialitate: 96.643 lei.
Împotriva deciziei 7/_ am formulat o contestație la C. de C. S.
înregistrata sub nr. 171 din data de_ solicitând anularea in parte a acestei decizii, in ceea ce privește masurile dispuse la pct.4.
La data de_ ne-a fost comunicata încheierea nr. 118 din data de_ prin care s-a respins contestația formulata împotriva măsurii dispuse la punctul II.4 din Decizia nr. 7/_ emisa de C. de C. S. .
Cu toate acestea in cuprinsul încheierii nr. 118/2012 se arata ca ca pentru măsura de la punctul II.4 din Decizia nr.7/_, cu privire la veniturile salariale reprezentând plați efectuate pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, din cheltuielile cu medicamente si sporul de fidelitate/loialitate acordate in anul 2010 se va tine seama de prevederile Legii nr. 84/2012 privind unele masuri de natura salariala ale personalului plătit din fonduri publice.
Consideram ca suma de 338.250 lei a fost corect plătită persoanelor îndreptățite in baza ACM nr. 645/_ încheiat intre P. ul O. ui J. in calitate de angajator si funcționarii publici din aparatul propriu de specialitate al primarului, aparatul propriu al Consiliului Local al O. ui J., in calitate de angajați, reprezentați de Sindicatul Liber Adminis.
Potrivit art. 2 din ACM nr. 645/_, acordul colectiv de munca s-a încheiat pe o durata de 4 ani, cu posibilitatea revizuirii anuale dupa fiecare aprobare a bugetului local si s-a aplicat incepand cu data de_ .
În art. 2 pct. 2 din ACM se prevede ca "dacă niciuna dintre parti nu denunța ACM cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost "încheiat,
valabilitatea acestuia se prelungește de drept pentru fiecare an in care nu s-a solicitat in mod expres renegocierea."
De asemenea, in art. 3 se arata orice modificare a prezentului ACM se va face numai prin acordul de voința al pârtilor, modificarea urmând a face obiectul unui act adițional semnat si înregistrat de parti. In art. 24 alin. 2 lit. b) din ACM este prevăzut acordarea unui spor de fidelitate de 100 lei.
Prin urmare sumele s-au acordat in baza dispozițiilor ACM pe perioada de valabilitate a acestuia, acord ce nu a fost modificat de părțile semnatare a ACM- ului. Astfel apreciem ca in mod cu totul eronat Comisia de soluționare a contestațiilor a reținut ca aceste sume reprezentând plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamentele, respectiv spor de fidelitate si loialitate nu puteau fi acordate angajaților intrucat nu au o baza legala.
Asa cum am arătat si mai devreme toate aceste drepturi au fost acordate in baza Acordului colectiv de munca incheiat inca din anul 2009 si care are o perioada de valabilitate de patru ani de zile, prin urmare angajatorul avea obligația de a respecta prevederile acestui acord pe toata durata sa de valabilitate.
Pe de alta parte este adevărat ca Legea 284/2010 a instituit un nou sistem de salarizare, insa in mod cu totul nejustificat se susține in decizia atacata ca actele juridice emise anterior nu se mai aplica, având in vedere dispozițiile OUG nr. 1/2010.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, salarizarea personalului autorităților si instituțiilor publice care si-au schimbat regimul de finanțare, in conformitate cu disp. Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din instituții finanțate integral din venituri proprii in instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate, oana la "împlinirea termenului pentru care au fost "încheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.
Mai mult decât atat la data de_ a intrat in vigoare Legea nr. 84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fondurile publice in care se prevede la art. 1: "Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salariala au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Leaii- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente "
La art 2 alin.l din aceeași lege se prevede: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor
de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii"
Având in vedere aceste texte de lege si faptul ca Acordul Colectiv de munca nr. 645 a fost incheiat la data de_, acord prin care au fost stabilite drepturile bănești pentru perioada ianuarie 2010-februarie 2012 apreciem ca aceste drepturi intra sub incidența Legii nr. 84/2012 si sunt exonerate de la plata.
Pe de alta parte Comisia de soluționare a contestației a constatat in mod corect ca măsura din decizie care vizează recuperarea prejudiciului creat prin plata drepturilor reprezentând plați efectuate pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, din cheltuielile cu medicamente si sporul de fidelitate/loialitate, incluse in Acordul Colectiv de munca si acodate pe perioada anului 2010 isi inceteaza de drept efectele ca urmare a intrării in vigoare a legii 84/2012.
Comisia insa in mod eronat a constatat ca aceste drepturi acordate dupa data de 1 ianuarie 2011 nu intra sub incidența Legii 84/2012 intrucat aceasta se aplica potrivit art. 1 alin 1 si pentru aceste drepturi acordate ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 284/2010, intrucat au fost stabilite înainte de intrarea in vigoare a acestei legi.
Pe de alta parte Acordul Colectiv de munca nr. 645 nu s-a constatat a fi fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, el nefiind contestat si nici nu s-a solicitat anularea acestuia in cadrul controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului J. care in conformitate cu dispozițiile art.19 alin.l lit.e din 340/2004 are ca atribuție verificarea legalității actelor administrative emise de consiliile locale sau primari]";.
Pentru aceste considerente, reclamantul solicită anularea in totalitate a Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a Roamaniei in sensul, admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de C. S. si a masurilor dispuse la pct.II.4, pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 -februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani.
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii și menținerea actelor emise de Curtea de Conturi a României - C. de C. S., ca fiind temeinice și legale, pe următoarele considerente:
"[În fapt, o echipă de auditori publici externi din cadrul Camerei de C. a J.
a efectuat, în perioada_ -_, misiunea de "Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011" la Unitatea Administrativ Teritoriala Oraș J., Cod fiscal 4494926, din O. J., P-ța 1 D. 1918, nr. 4, Județul S. . Cu prilejul efectuării auditului financiar s-au constatat nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate în Raportul de audit financiar nr. 113/_ și în Procesul-verbal de constatare, anexă la Raportul de audit, înregistrat la C. de C. a J. S. sub nr. 113/_, iar la entitatea verificată sub nr. nr.1578 din_ . Auditul financiar al contului de execuție și al situațiilor financiare pe anul 2011 privind bugetul Unității Administrativ Teritoriale O. J. a relevat unele nereguli și abateri de la legalitate și regularitate. Acestea se referă, în esență, la faptul că la nivelul Primăriei O. ui J.
, în cursul anului 2011, s-au acordat anumite "drepturi bănești" funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul acestor instituții bugetare, care exced cadrului legal reglementat, privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare. A fost constatată o paguba importantă adusă patrimoniului unității administrativ- teritoriale U.A.T.O. J. prin plata neleșală a "unor drepturi bănești" constând în "acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana", " acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele" și "plăți pentru spor de fidelitate și loialitate". Pentru valorificarea procesului verbal, Curtea de Conturi a României-C. de C. a J. S. a emis Decizia nr. 7/_, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor, mai precis pentru abaterile constatate și prezentate mai sus la punctul 6, (respectiv pct. 6 din PVC), s-au dispus, la punctul II. 4. în sarcina conducerii Primăriei O. ui J., următoarele măsuri: "stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plățile nelegale efectuate în perioada ianuarie 2010-februarie 2012 reprezentând drepturi prevăzute în ACM"; și "recuperarea acestuia."
Entitatea auditată a contestat decizia sus menționată în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C. și a pct. 204-210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, publicat în Monitorul Oficial nr. 832 din data de_ . Comisia de Soluționare a Contestațiilor a Curții de C. a R. a respins contestația formulată de reclamant, prin încheierea nr. 118/_, pe următoarele:
considerente de nelegalitate a "drepturilor bănești";
acordate personalului din aparatul propriu:
a). Contrar reglementarilor legale în vigoare U.A.T.O. J. a acordat pentru perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, drepturi bănești în baza Acordului colectiv de muncă nr.645/_, respectiv:
-Acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana,200 lei/pers./luna
-Acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele 50 lei/pers./luna
- Spor de fidelitate și loialitate 100 lei/pers./luna
Începând cu anul 2010 salarizarea personalului din instituțiile publice s-a efectuat în baza Legii-cadru nr. 330/2009 și a Legii nr. 284/2010 legi ce instituie un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise anterior, care nu-și mai regăsesc temei în noua legislație, nu se mai aplică.
Totodată, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 și a Legii nr. 284/2010, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a acestora, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de aceste legi, drepturile prevăzute în Acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul U.A.T.O. J. neregăsindu-se printre acestea.
Conform art. 3 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și art. 37 alin (1) din Legea nr. 284/2011 prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 si a Legii nr. 284/2011.
De asemenea, art. 10 din OUG nr. 1/2010 precizează că începând cu_ nu vor fi luate în considerare drepturi care exced prevederilor Legii nr. 330/2009.
În cazul de față ne aflăm în situația unor drepturi stabilite prin Acordul colectiv de muncă și care exced prevederilor Legii nr. 330/2009 care reglementează salarizarea personalului bugetar în anul 2010 și prevederilor Legii nr. 284/2010 care reglementează salarizarea personalului bugetar începând cu luna ianuarie 2011 și până în prezent.
În concluzie, conform reglementărilor legale prezentate mai sus, conducerea
J. era obligată să solicite rezilierea Acordul colectiv de muncă și să nu acorde, începând cu_, drepturile prevăzute în acesta.
b). Potrivit art. 1 alin.(2) din Legea nr. 330/2009, începând cu data intrării în vigoare, a prezentei legi, (ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Pentru a se evita aplicarea eronată a acestei dispoziții, a stabilirii eronate a salariului de bază în temeiul Legii nr. 330/2009, Guvernul a emis O.U.G. nr. 1/2010 în care la art. 10, se precizează că la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Așadar, O.U.G. nr. 1/2010 face lămurirea necesară, precizând expres că, noul salariu de bază nu poate conține drepturi salariale stabilite prin acte administrative (hotărâri ale consiliului local) emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor.
În acest sens legea, în capitolul distinct referitor la modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare legii, (2010) respectiv cap. IV, art. 30 alin.(l), precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
Ca atare, în salariile de bază stabilite în temeiul Legii nr.330/2009, se introduc doar sporurile, care până la publicarea acestei legi, au fost stabilite și acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului.
Nu s-au avut în vedere prevederile Ordonanței de urgență nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în care la art. 3 se prevede: "Prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009", iar la art. 10 se precizează: "In conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în
vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 ".
c). Unitatea Administrativ Teritorială O. J., ca autoritate a administrației publice locale, are atât competența aprobării bugetului, precum și "obligația de a gestiona resursele proprii, în acord cu atribuțiile ce îi revin, potrivit dispozițiilor Legii administrației publice locale, acestea fiind proporționale cu competențele și responsabilitățile prevăzute de lege".
Potrivit principiului obligativității respectării legilor prevăzut la art. 51 din Constituție, dispozițiile art. 119 din Legea fundamentală prevăd ca "autonomia locală se exercită conform legilor statului".
De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România, "Principiul autonomiei locale trebuie sa fie recunoscut în legislația interna și, pe cat posibil, în Constituție" (art 2), iar "Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importanta a treburilor publice" (art. 3 pct. 1). In considerarea acestui drept, art. 4 pct. 2 prevede ca: "Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități".
Or, în cazul de față, autoritățile publice locale, ca și celelalte autorități și instituții publice bugetare, nu au, potrivit legii, competența de a acorda alte sporuri decât cele prevăzute în legile speciale de salarizare ale personalului bugetar.
Potrivit prevederilor art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii -cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "S. ul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative ".
La art. 41 alin.(2) din Constituție, se menționează că dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercită în condițiile legii, iar alin. (5) al aceluiași articol garantează dreptul la negocieri în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate, respectiv încheiate cu respectarea dispozițiile legale.
Art. 137 alin. (1) din Constituție prevede de asemenea că: "Formarea, administrarea, întreținerea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ - teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege".
d). Conducătorul unei instituții bugetare, nu poate dispune după bunul plac de fondurile din buget, ci numai conform prevederilor legale, iar în ceea ce privește contractul/acordul colectiv de muncă încheiat conform Legii nr. 130/2006, poate negocia numai măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru perfecționarea profesională, etc. și nu acordarea de drepturi bănești.
Pentru a stabili legalitatea acordării acestor sume de bani, rugăm onorata instanță să analizeze dispozițiile imperative ale art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
e). Acest text de lege trebuie coroborat cu dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999, care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale ale funcționarilor publici, precum și cu cele ale art. 22 din H.G. nr. 833/2007.
Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii nr. 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile Legii nr. 188/1999 nu pot negocia prestații suplimentare. De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legal în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art. 24 și art. 25 din H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.
Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici se exercită în baza actului administrativ de numire în funcția publică, astfel că funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, drepturile și obligațiile nefiind cuprinse în contracte colective de muncă, regimul juridic al raporturilor de serviciu fiind stabilit prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
f). Cu referire la personalul contractual, de reținut sunt, inclusiv, dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, care prevăd că prin contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale - aici se includ sporul de dispozitiv, indemnizația de ținută, sporul de calculator care sunt prevăzute de lege pentru alte categorii de personal bugetar sau în alte condiții.
De altfel, un argument universal valabil cu privire la nelegalitatea acordării oricărei sume de bani cu caracter salarial în temeiul raporturilor de muncă/de serviciu este acela că legea nu conferă autorității publice deliberative locale și județene atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.
g). Dispozițiile art. 36 alin. (2)-(9) din Legea nr. 215/2001 constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nici o acțiune care nu îi este expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia "tot ce nu este interzis este permis". Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin Constituție sau prin lege. Se observă că niciuna din atribuțiile expuse pe larg în art. 36 alin. (3)-(8) din Legea nr. 215/2001 nu se referă la posibilitatea acestuia de a hotărî cu privire la acordarea unor sume de bani angajaților proprii (sporul de dispozitiv), cum este cazul în speță.
Rugăm onorata instanța să constate că această atribuție nu se încadrează nici în alin. (9) al art. 36, respectiv nu este conferită consiliului local printr-o lege, alta decât Legea nr. 215/2001.
h). Reiterând principiul de drept public conform căruia nicio autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competentelor stabilite expres de lege, rugăm onorata instanța să constate că, în speța de față, Consiliul Local al O. ui J. a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii și nu în exercitarea acestora.
Nu contestăm dreptul constituțional la negocieri colective în materie de muncă și nici caracterul obligatoriu al convențiilor colective, ci negocierea unor clauze privind sporurile salariale și drepturile bănești, de natura celor acordate în speța de față, sub formă de salarizare mascată.
i). În susținerea temeiniciei susținerilor noastre menționăm si Decizia nr.768 din 18 septembrie 2007 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, unde se fac următoarele precizări: ""Art. 137 alin.(1) din Constituție prevede că: formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege" și că "în aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective."
Din cele de mai sus rezultă că personalul din administrația publică locală nu își poate negocia "alte drepturi";, întrucât acestea trebuie să fie prevăzute și stabilite
"în condițiile legii"; în vigoare.
Așadar, și dispozițiile acestei Decizii confirmă cele arătate mai sus, și precizează că drepturilor salariale ale funcționarilor publici, inclusiv sporurile, nu se pot stabili prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute de legislația specifică acestei categorii. Se precizează că funcționarii publici pot beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
j). Din prevederile actelor normative menționate mai sus, rezultă ca pentru funcționarii publici și personalul contractual nu exista baza legala care sa permită
stabilirea unor clauze privind acordarea unor drepturi salariale de orice fel, altele decât cele care sunt nominalizate în aceste acte normative. Nu există nici o altă autoritate competentă să acorde drepturi de natură salarială, altele decât cele nominalizate în actele normative mai sus menționate.
In ceea ce privește sumele de bani acordate cu titlu de "plăti pentru
acoperirea unei părți din chelt uielile cu medicamentele",
facem următoarele precizări:
a). Problema care se pune în prezenta cauză este definirea sintagmei de "măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă", pentru a putea stabili obiectul de negociere pe care pot să-1 aibă acordurile de muncă.
Prin "securitate si sănătate în muncă" se înțelege ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice sau psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă, conform art. 5 lit.
n) din Legea nr. 319/2006 a sănătății și securității în muncă. Din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 319/2006 se desprinde concluzia că dreptul la sănătate și securitate în muncă nu constă în acordarea efectivă de sume de bani, ci de o serie de activități care au ca scop asigurarea sănătății și securității în muncă.
b). în acest sens sunt și prevederile Titlului V din Legea nr. 53/2003 care prevede expres obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă și care se referă la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților.
Contractul Colectiv de Muncă Unic nr. 2895/2006 la nivel național pe anii 2007- 2010 nu prevede acordarea unor sume de bani de către instituțiile publice ca drepturi special pentru menținerea sănătății și securității în muncă. Prin urmare, prin măsuri pentru asigurarea sănătății și securității în muncă nu se înțelege, așa cum precizează reclamanții, acordarea de sume de bani în acest scop.
c). în aceste condiții, având în vedere că acordarea drepturilor bănești, salariale, se stabilește prin lege, rugăm onorata instanță să constate că drepturile bănești stabilite ca măsură de asigurare a sănătății și securității în muncă nu au putut face obiectul negocierilor în încheierea contractului /acordului colectiv de muncă, față de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 coroborat cu art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.
Aceste sume de bani acordate nu pot fi încadrate ca fiind cheltuieli materiale, întrucât cheltuielile materiale în vederea asigurării sănătății și securității în muncă sunt generate de un ansamblu de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, și nu acordarea fiecărui salariat a unei sume de bani, cu scopul presupus ca acesta să-și asigure securitatea și sănătatea în muncă.
d). Legea nr.53/2004 Codul muncii, actualizată, prevede la art.177:" Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze sănătatea și securitatea salariaților", iar art.254 menționează: "Aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă este supusă controlului Inspecției Muncii, ca organism specializat al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii și
Solidarității Sociale". în același sens, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 615/2001 privind organizarea serviciilor de medicină a muncii la art. 1 stipulează: "Angajatorii din sectoarele public, privat și cooperatist, inclusiv cu capital străin, sunt obligați să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaților în relațiile cu determinanții profesionali specifici postului/locului de muncă prin servicii de medicina muncii".
e). La Titlul V din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, sunt prevăzute în mod expres obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă și care se referă, în principal, la instruirea angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă, organizarea locurilor de muncă, astfel încât să se garanteze securitatea și sănătatea salariaților, precum și accesul salariaților la serviciul medical de medicină a muncii. In niciunul din articolele actului normative sus menționat nu se prevede obligația angajatorului de a acorda angajaților sume de bani în vederea menținerii sănătății si securității în muncă.
f). Sfera măsurilor care vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătate și securitatea în muncă include acele măsuri cu caracter general care au drept scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, securitatea muncii și starea de sănătate a angajaților(cum ar fi spre exemplu: birouri luminoase, aerisite, confort termic, reducerea zgomotului).
g). Acoperirea unei părți din cheltuielile cu tratamentele medicale și cheltuielile cu medicamentele nu are suport legal, deoarece art.38 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici menționează: "Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii." Pentru funcționarii publici dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente este reglementat prin Legea nr. 9/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ia capitolul referitor la asigurări sociale de sănătate, acestea având ca obiectiv asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, la constituirea căruia participă atât salariații, cât și angajatorii.
Referitor la sporul de fidelitate și loialitate acordat personalului instituției, în cuantum de 100 lei/pers./lună, constatăm:
a). Așa cum am arătat anterior, Acordul colectiv de muncă sus amintit cuprinde clauze ilegale, una dintre aceste afiind și acordarea sporul de fidelitate și loialitate;
b). De asemenea, au fost încălcate prevederile Ordonanței Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale;
c). întrucât sporul de stabilitate locală se acordă numai personalului care își desfășoară activitatea în sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță
națională, potrivit O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, considerăm că sporul respectiv a fost acordat ilegal.
Referitor la sumele de bani acordate pentru "hrană",
aducem următoarele argumente:
Potrivit prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate conform destinațiilor stabilite de lege.
a). Conform art. 1 alin. (1 ) din Legea nr. 142 I 1998 privind acordarea tichetelor de masa, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar în "alin. (2) se precizează." tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";
b). Rezultă din textul de lege sus amintit, nu numai că alocația individuală de hrană poate fi acodată exclusiv sub forma tichetelor de masă ci și faptul că tichetele de masă nu se pot acorda decât în limita bugetelor aprobate potrivit legii;
c). Conform celor de mai sus, sumele de bani reprezentând cheltuielile cu hrana au fost achitate ilegal.
II.
Cu privire la eventuala obligarea a Curții de C. a R., la plata
cheltuielilor de judecată
, vă solicităm să dispuneți respingerea cererii, sau cel puțin să le cenzurați, pentru următoarele considerente:
Curtea de Conturi a României este o autoritate publică de rang constituțional, care este finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv, de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.
Este firesc ca resursele financiare alocate funcționării acestei autorități publice să fie utilizate în concordanță cu misiunea constituțională și legală pe care aceasta o are iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului public al acestor resurse. Apreciem că nu sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. Cod proc, civ., în ceea ce privește o eventuală obligare a instituției noastre la suportarae cheltuielilor de judecată. Potrivit acestui text "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata".
C. de C. nu poate fi considerată "o parte care cade în pretenții", pentru că litigiul de față s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice ei și misiunii pe care o îndeplinește care constă în garantarea legalității cheltuirii banului public, în egală măsură în care Curtea Constituțională, garantează supremația Constituției. Orice stat de drept înseamnă constituționalitate, adică respectarea supremației constituționalității în stat și legalitate adică respectarea legii ca act juridic adoptat
de unica putere legiuitoare a țării care este Parlamentul și a tuturor celorlalte acte obligatorii, inclusiv în ceea ce privește legalitatea cheltuirii banului public. De aceea, a obliga C. de C. să plătească cheltuieli de judecată pentru activitatea pe care o desfășoară echivalează cu un soi de sancțiune implicită că își face datoria. În orice activitate pot exista și aspecte pe care o instanță judecătorească să le cenzureze în virtutea independenței ce guvernează puterea judecătorească, însă niciunul din aceste argumente nu justifică în opinia noastră obligarea instituției să plătească cheltuieli de judecată. Acestea sunt și raționamentele pentru care Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, scutește C. de C. de la plata taxei de timbru. "Mutatis mutandis";, aceleași raționamente obligă ca instituțiile publice să fie scutite și de la plata cheltuielilor de judecată. Are aplicație principiul "idem jus edem ratio";, aceeași soluție juridică pentru aceeași situație de fapt.
Un ultim aspect vizează faptul că orice entitate publică controlată are în structura ei și personal cu pregătire juridică aceasta putând să asigure apărarea și reprezentarea entității controlate inclusiv in justiție. Adăugând acestor aspecte și situația bugetară deficitară de criză economico-financiară pe care o traversează România și întreaga lume, apreciem că nu se justifică cheltuirea banului public cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât, nu a făcut altceva C. de C., decât să-și facă datoria. Având în vedere cele sus menționate, rugăm onorata instanță să cântărească cu maximă responsabilitate argumentele pe care noi le aducem în prezenta cauză, astfel încât să contribuim împreună la întărirea stării de legalitate și a stării de drept. A proceda altfel, înseamnă a încuraja cheltuirea iresponsabilă a banului public, ceea ce indiferent de motivele prin care s-ar justifica, nu poate fi tolerată. Așa după cum sunt prezentate motivele reclamantului, apreciem că nu suntem în prezența situațiilor avute în vedere de legiuitor pentru ca instanța de contencios administrativ să poată hotărî anularea actelor administrative contestate]";.
Tribunalul soluționând cauza, prin prisma stării de fapt și de drept mai sus prezentată, prin cererea introductivă de instanță, găsește că argumentele aduse în apărare, de către autoritatea de audit financiar recte Curtea de Conturi a României, în sprijinul legalității actelor emise de aceasta și atacate de reclamant, sunt pertinente, concludente și pe deplin convingătoare, urmând a fi însușite ca atare de instanță, mai ales că ele nu au fost combătute în nici un fel de reclamant, pe calea răspunsului la întâmpinare.
Drept urmare, se va respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamant pentru: anularea Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 7/_ , emisă de C. de C. S. si anularea masurilor dispuse la pct.II.4 (pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani) precum si anularea in parte a Procesului verbal de control, înregistrat sub nr. 113/_, privind constatările de la pct. 6 .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca nefondată acțiunea în contencios formulată de reclamantul O.
J. -
prin primar B. E.
, cu sediul în J., str.1 D. 1918, nr.4, județul S.
, în contradictoriu cu pârâtele: CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B., str.Lev T., nr.22 - 24, sector 1 și C. DE C. A J. S. , cu sediul în Z., str.C. C., nr.5, județul S., pentru: anularea Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 7/_ , emisă de C. de C. S. si anularea masurilor dispuse la pct.II.4 (pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani) precum si anularea in parte a Procesului verbal de control, înregistrat sub nr. 113/_, privind constatările de la pct. 6 .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Grefier,
M. SA L.
Red. M.S./_
Dact. A.L./_ /5 ex.