Sentința civilă nr. 1817/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1817/2013
Ședința publică din data de 17 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC LS, împotriva pârâtului P. M. B., și a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. D. A. și B. G. M., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 3 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru termenul din_ și_, pentru când:
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC LS, în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului B., a solicitat anularea parțială, a Dispoziției P. ui privind eliberarea unor certificate de funcționare pentru spațiile deținute de agenți economici din municipiului B. nr. 293/_ - art. 2, anexa 1, poziția 34, prin care s-a modificat orarul de funcționare al reclamantei din "non stop" în "zilnic 8 - 22". Cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanta a solicitat P. ui Mun. B. eliberarea unui certificat de funcționare pentru orarul de funcționare Non stop pentru obiectul de activitate pizzerie-bar în imobilul din strada Z., nr. 1. După verificarea condițiilor și actelor impuse de lege și HCL 39/2011, s-a constatat că reclamanta îndeplinește cerințele legale, astfel că P. mun. B. a emis o dispoziție în baza căreia s-a eliberat Certificatul de funcționare nr. 3764/_, anexat.
Conform legii și HCL 39/2011 - art. 5 al. 1, certificatul are valabilitate 5 ani, cu condiția obținerii unei vize anuale, achitată integral și anticipat pentru fiecare an fiscal. Conform capitolului XI din HCL 39/2011, certificatul de funcționare poate fi suspendat sau anulat în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute în art. 69 - 71. Prin urmare, din punct de vedere legal (atât HG 99/2000 cât și HCL 39/2011), modificarea orarului de funcționare nu poate fi dispusă, nici din oficiu, nici ca sancțiune. Or, în speță, prin Dispoziția P. ui atacată, reclamantei i s-a modificat orarul de funcționare ca sancțiune pentru pretinsa nerespectare a prevederilor legii 61/1991. Conform legii (art. 78 din OG 99/2000 și art. 69 al. 1 din HCL 39/2011), într-o situație în care s-ar constata existența unor încălcări repetate a dispozițiilor privind ordinea și liniștea publică, singura sancțiune legală aplicabilă este suspendarea activității comerciale pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. Sancțiunea modificării orarului de funcționare nu există, nu are temei legal. Or, în cazul de față, tocmai asta s-a dispus prin actul atacat.
Apoi, reclamanta nu a avut încălcări și nicidecum repetate a dispozițiilor privind ordinea și liniștea publică, astfel că nici pe fond Dispoziția P. ui nu este temeinică. Este real faptul că proprietarul unui imobil din vecinătate a formulat cu rea-voință, o serie întreagă de sesizări privind nerespectarea liniștii publice în zonă. In acest sens, această persoană a fost și sancționată, atât de către Poliția Locală, cât și de către Poliția Municipală, pentru formularea unor plângeri nejustificate și pentru utilizarea abuzivă a numărului de urgență 112.
Oricum, acesta a sesizat faptul că pe stradă, domeniu public, în fața sediului reclamantei, sunt persoane care tulbură liniștea publică. Această persoană s-a plâns, de exemplu, că este deranjat de sunetul închiderii ușilor taximetrelor care aduc clienți la reclamantă, că taximetriștii claxonează
pentru ca să atragă clienților atenția asupra faptului că au sosit pentru a prelua comanda, că sunt clienți care vorbesc în stradă la un nivel sonor deranjant pentru domnia sa.
Nici una dintre plângeri nu s-a referit la zgomotul care s-ar produce în incinta sediului reclamantei, acesta fiind de altfel măsurat de către agenții poliției locale, fără a se fi contactat-o depășire a nivelului de zgomot continuu permis de lege. După cum se poate observa, nici una dintre aceste fapte, dacă s-ar putea reține în mod obiectiv ca încălcări ale liniștii publice, nu pot fi reținute în sarcina reclamantei, ci a acelor persoane care se fac vinovate de astfel de comportamente. Reclamanta a îndeplinit toate cerințele legale, inclusiv aceea de a angaja o firmă specializată în menținerea liniștii și ordinii publice în zona unității. Mai mult, la cererea expresă a Comisiei de ordine și liniște publică din cadrul Primăriei, a încheiat și un act adițional la contractul de pază și securitate, prin care a sporit numărul de agenți situat în afara unității (deși din punct de vedere legal nu eram obligați), astfel încât să contribuie la menținerea ordinii și liniștii publice chiar până pe domeniul public. In consecință, se apreciază netemeinică sancționarea reclamantei pentru încălcarea de către alte persoane a normelor legale privitoare la ordinea și liniștea publică și se solicită anularea actului administrativ atacat.
Se menționează că s-a formulat plângere prealabilă, înregistrată la PMB sub nr. 37826/_
, însă nici până în prezent nu a primit un răspuns, deși termenul legal a fost depășit.
În drept s-au invocat disp. Legii 554/2004, OG 99/2000, Legea 61/1991, HCL 39/2011.
Pârâtul P. M. B. a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că petenta, persoană juridică solicită instanței de contencios administrativ anularea Dispoziției nr. 293/0_ a P. ui municipiului B. cu privire la modificarea orarului de funcționare al localului tip pizzerie-bar. Mai exact, prin dispoziția contestată se reduce programul de funcționare inițial aprobat ca fiind non-stop, la programul cuprins între orele 8-22.
Înainte de a răspunde punctual susținerilor petentei din cuprinsul acțiunii formulate, se arată că actul administrativ a cărui anulare se cere, respectiv Dispoziția P. ui municipiului B. nr. 293/2012, a mai făcut obiectul analizei instanței de contencios administrativ, pe calea a două cereri de suspendare a executării actului administrativ, astfel: dosarul nr._ - care a fost soluționat definitiv și irevocabil la Curtea de Apel C., prin respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, și dosarul nr. 4780/2012 - soluționat la Tribunalul B. -Năsăud în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ, soluție care a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Se precizează că cele două cereri de suspendare au avut temei de drept diferit, respectiv art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar în ambele cazuri instanța de contencios administrativ a apreciat că nu există nici un motiv de natură a contura o vădită nelegalitate aptă a înfrânge prezumția de veridicitate și autenticitate a actului administrativ analizat.
Pentru a clarifica împrejurările de fapt care au precedat emiterea dispoziției ce face obiectul prezentei acțiuni, se arată că petenta s-a adresat Primăriei municipiului B. solicitând eliberarea certificatului de funcționare pentru localul de tip pizzerie-bar de pe strada Z., nr. 1, din municipiul B. . Acest certificat, cu nr. 3764/_ a fost eliberat având aprobat un program de funcționare non-stop, adică programul propus inițial de agentul economic.
După obținerea acestui certificat, pizzeria aparținând petentei și-a desfășurat activitatea conform programului aprobat. Ca urmare a desfășurării acestei activități, la Primăria Bistrița au fost înregistrate mai multe sesizări formulate de B. D. A. și soția B. G., care locuiesc pe strada Z. nr. 17, prin care se solicită insistent restricționarea orarului de funcționare cu privire la intervalul orar 22-08. Prin aceste sesizări se arată că funcționarea acestui local produce efecte colaterale de tulburare a liniștii publice în spațiul din fața localului, că strada este foarte intens circulată în timpul nopții de taxiurile care aduc clienții, fapt care generează mult zgomot. În plus, se mai arată că în timpul nopții clienții care ies la ore târzii din local fac gălăgie, astfel încât cei care locuiesc pe stradă nu se pot odihni. Asemenea sesizări au fost făcute și telefonic la Poliția Locală a municipiului B., și prin toate s-a solicitat reducerea programului de funcționare al pizzeriei. Una dintre sesizările scrise, respectiv cea cu nr. 24740/_ are atașată și o listă cu alte persoane care semnează sesizarea - persoane cu domiciliul în principal pe strada Z. .
Aceste sesizări au făcut obiectul discuțiilor și analizei Comisiei de analiză a dosarelor depuse în vederea eliberării certificatelor de funcționare, care s-a întrunit în ședință extraordinară în
data de_ . In urma analizării situației semnalate, constatându-se că societatea nu a făcut eforturi pentru asigurarea liniștii vecinilor, a fost formulată propunerea de reducere a programului de funcționare pentru localul pizzerie-bar de pe strada Z. nr. 1, pentru intervalul orar 8-22, propunere care a fost aprobată cu 9 voturi pentru.
Propunerea este consemnată în procesul verbal de ședință.
În urma ședinței Comisiei și la propunerea acesteia, consemnată în cuprinsul procesului verbal de ședință, a fost emisă Dispoziția primarului nr. 293/0_, care face obiectul prezentei acțiuni.
S-a susținut de către reclamantă cum că dispoziția prin care a fost redus programul de funcționare ar fi ilegală, deoarece nu există temei legal pentru adoptarea acestei măsuri nici din oficiu, și nici ca o sancțiune, raportat la prevederile HCL nr. 39/2011 și ale OG nr. 99/2000. De asemenea, se mai arată că certificatul de funcționare, eliberat și vizat pentru fiecare an fiscal este valabil 5 ani, neputând fi anulat sau suspendat decât în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, astfel că modificarea orarului de funcționare este nelegală. Analizând aceste susțineri se impun a fi făcute câteva observații și distincții: - Prin dispoziția primarului nr. 293/0_ a fost dispusă măsura reducerii programului de funcționare - nu a fost afectată în nici un fel valabilitatea certificatului de funcționare, acesta nefiind nici suspendat și nici anulat. Certificatul a fost doar modificat de către autoritatea emitentă în sensul reducerii programului de funcționare inițial aprobat.
Măsura reducerii programului de funcționare nu a fost dispusă nici ca o sancțiune și cu atât mai puțin din oficiu. Emiterea dispoziției prin care a fost dispusă măsura a fost precedată de o serie de sesizări și reclamații ale cetățenilor care locuiesc în apropierea barului reclamantei. Prin aceste sesizări se arată că funcționarea acestui local produce efecte colaterale de tulburare a liniștii publice în spațiul din vecinătatea localului, că strada este foarte intens circulată în timpul nopții de taxiurile care aduc clienții, fapt care generează mult zgomot. În plus, se mai arată că în timpul nopții clienții care ies la ore târzii din local fac gălăgie astfel încât cei care locuiesc pe stradă nu se pot odihni Asemenea sesizări au fost făcute și telefonic la Poliția Locală a municipiului B., și prin toate s-a solicitat reducerea programului de funcționare al pizzeriei.
Aceste sesizări au făcut obiectul discuțiilor și analizei Comisiei de analiză a dosarelor depuse în vederea eliberării certificatelor de funcționare, care s-a întrunit în ședință extraordinară în data de_ . în urma analizării situației semnalate, constatându-se că societatea reclamantă nu a făcut eforturi pentru asigurarea liniștii vecinilor, a fost formulată propunerea de reducere programului de funcționare pentru localul pizzerie-bar de pe strada Z. nr. 1, pentru intervalul orar 8-22, propunere care a fost aprobată cu 9 voturi pentru, de către membrii Comisiei. Propunerea este consemnată în procesul verbal de ședință existent la dosarul de fond. în urma ședinței Comisiei și la propunerea acesteia, a fost emisă Dispoziția primarului nr. 293/0_, care face obiectul prezentei acțiuni.
Raportat la starea de fapt expusă mai sus, ser arătă că măsura reducerii programului de funcționare al reclamantei a fost o reacție a autorității locale la o situație concretă semnalată de cetățeni ai orașului, și pornind de la constatarea unei legături de cauzalitate între activitatea barului și disconfortul provocat în timpul nopții locuitorilor din zonă. Astfel, atunci când au fost analizate elementele stării de fapt, au fost avute în vedere atât interesele comerciale ale reclamantei, cât și interesele cetățenilor care au făcut reclamație și care invocau aspecte ce țin de ordinea și liniștea publică.
Nu este reală susținerea societății petente cum că modificarea programului de funcționare ar fi fost dispusă ca o sancțiune pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991. Această măsură a fost dispusă prin dispoziția primarului, la propunerea formulată de Comisia de analiză a dosarelor depuse în vederea eliberării certificatelor de funcționare din cadrul Primăriei municipiului B., ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni ai municipiului B. care locuiesc în vecinătatea localului în discuție, și pornind de la constatarea unei legături de cauzalitate între activitatea acestuia și disconfortul provocat în timpul nopții locuitorilor din zonă.
În legătură cu acest aspect este foarte important de menționat că în dosarul nr._ 2, Curtea de Apel C. a reținut prin Decizia Civilă nr. 8043/2012 că actul administrativ prin care autoritatea administrației publice a decis asupra orarului de funcționare a localului din litigiu, mai precis prin reducerea acestuia, de la cel inițial aprobat nu a avut în vedere, așa cum corect a evocat
și recurenta, aplicarea unei sancțiuni sau că această intervenție în activitatea intimatei s-ar fi demarat din oficiu, intempestiv. Așa cum arată probele dosarului, analizate doar sumar de instanța de recurs, intervenția autorității și rezultatul acesteia pe terenul schimbării orarului de funcționare s- a datorat schimbării împrejurărilor de fapt care au fost avute în vedere la epoca emiterii primului act administrativ și care s-au relevat cu pregnanță în urma sesizării făcute de persoane care au fost deranjate de activitatea directă și conexă desfășurată într-o astfel de locație.
Practic, speța ar pune problema dacă un act administrativ prin care se stabilește orarul de funcționare a unui local de alimentație publică nu ar fi susceptibil de modificare dacă condițiile de fapt avute în vedere inițial se schimbă ulterior. O atare interdicție nu este expres prevăzută de regulamentul aprobat prin HCL nr. 39/2011, aceasta nu înseamnă cel puțin în aparență că actul administrativ este irevocabil și acesta nu ar fi susceptibil ca din rațiuni, cel puțin de oportunitate, să nu poată fi modificat în așa fel încât să fie adaptat la realitățile sociale care se impun.
Chiar dacă procedura de suspendare și anulare a certificatelor de funcționare nu se regăsește reglementată în mod expres în cuprinsul HCL modificarea orarului de funcționare, nu poate fi considerată ca fiind nelegală. Pentru simplul fapt că nu este reglementată în mod expres modificarea orarului de funcționare prin HCL nr. 39/2011, nu se poate concluziona că ar fi ilegală. Doar pentru că reclamanta susține că măsura a fost abuzivă și arbitrară, cu lezarea intereselor sale comerciale, nu înseamnă că aceasta este contrară prevederilor legale. Raportat la susținerile din cuprinsul acțiunii, apreciem că reclamanta nu a făcut dovada acelor împrejurări de drept de natură a răsturna prezumția de legalitate a dispoziției contestate.
În drept art. 115 și urm. Cod pr. civ, prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
B. D. A. și B. G. M. au depus la dosar cerere de intervenție în interesul pârâtului P. mun. B.
, solicitând ca, urmare a admiterii în principiu a cererii, să se respingă acțiunea în contencios administrativ în anularea parțială a Dispoziției primarului M. B. nr. 293/0_ - art. 2 Anexa 1, poziția 34, formulată de reclamanta SC LS .
De asemenea acești au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care se solicită ca, urmare a admiterii în principiu a acesteia și respectiv a admiterii cererii, să se respingă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC LS în anularea actului administrativ Dispoziția P. ui M. B. nr. 293/_ - art.2, Anexa 1, poziția 34, menținând, pe cale de consecință, producerea efectelor Dispoziției atacate.
Natura duală și oarecum atipică a cererii de intervenție, formulată, pe de o parte în interesul uneia dintre părți, în speță a pârâtului P. M. B., iar pe de altă parte, în interesul propriu al intervenienților, este subscrisă aceluiași caracter atipic al calității procesuale, duale, prin prisma interesului și scopului urmărit în cauză.
Respectiv, acela de persoane prejudiciate direct, în situația anulării actului administrativ atacat de reclamantă pe calea contenciosului administrativ, dar și de "beneficiare", nu numai în calitate de persoane fizice direct interesate, dar și de persoane cetățeni ai unității administrative, subscrise beneficiilor actului administrativ emis de autoritatea publică.
In același context subscris analizei calității noastre procesuale duale de intervenient în interes propriu, dar în același timp și în interesul eminentului actului administrativ atacat, se evidențiază aspectul oarecum paradoxal rezultat, pe de o parte din calitatea noastră de persoane beneficiare ale actului administrativ atacat Dispoziția P. ui nr. 293/0_ prin care se reduce programul localului B. Pizzerie de pe str. Z. nr.l, din regimul autorizat inițial de funcționare
"non stop", într-un regim de funcționare subscris programului "zilnic 800 - 2200", iar, pe de altă parte de persoane prejudiciate, de însăși actul inițial de autorizare a localului în discuție în regim de funcționare "non-stop".
Și aceasta în contextul în care locuința intervenientilor se află pe aceeași stradă Z., chiar peste drum de localul în discuție, la o distanță de doar 12 metri de mejdia ce delimitează incinta localului de proprietatea publică: trotuar, stradă, fiind astfel deranjați peste limita suportabilității după orele 22, când în local, preponderent la sfârșitul săptămânii, la demisol, se desfășura o activitate neautorizată de discotecă, neinclusă ca atare în certificatul de funcționare (nici în cel inițial cu nr.3764 din_ și nici în cel contestat nr.3764 din_ ).
Cu mențiunea că respectiva activitate neautorizată de discotecă, de natură a tulbura liniștea locuitorilor din zonă, în special a intervenientilor, s-a desfășurat chiar și după emiterea Deciziei
atacate pe calea prezentei, respectiv o perioadă chiar și după modificarea de către Curtea de Apel C. (prin Decizia civilă pronunțată la_ în Dosar nr._ ) a Sentinței civile nr. 1206/2012 a Tribunalului B. -Năsăud, prin care s-a dispus suspendarea provizorie a actului administrativ atacat prin prezenta, modificare a sentinței menționate ca urmare a admiterii recursului promovat de
P. M. B., precum și a Cererii de intervenție pe care acestia au formulat-o în recurs, în sensul că s-a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ în discuție.
Precum și în acela că, însăși întrunirea condițiilor legale de funcționare a localului public este pusă sub semnul întrebării, situație în raport de care, dat fiind atitudinea beneficiarei autorizației de funcționare, care a înțeles să atace dispoziția autorității emitente de restricționare a activității acesteia în limitele orare 8-22, în condițiile reliefate de actele dosarului, au înțeles, atât prin prisma interesului subiectiv pe care îl au, dar și în considerarea interesului public, să solicite autorității emitente să revoce/anuleze însăși actul/actele de autorizare inițială de funcționare a localului, sens în care a formulat și înregistrat la aceasta Plângerea prealabilă, pe care a depus-o în Dosarul nr._, împreună cu anexele ei 1-8.
Pe de altă parte, dat fiind conduita culpabilă a societății reclamante, care atât prin activitatea autorizată cât și cea neautorizată se subscrie unei conduite de natură a le afecta un drept subiectiv, dreptul la liniște și la intimitatea ambientală, au înțeles, prin prisma interesului subiectiv pe care îl au, să formuleze Plângerea prealabilă în condițiile prev. de art. 7 din Legea 554/2004 solicitând emitentului însăși revocarea Dispoziției P. ui M. B. privind autorizarea și eliberarea Certificatului de funcționare nr. 3764/_ referitor la localul PIZZERIE-B. cu orar de funcționare "non stop"( și în acel context, pe cale de consecință, însăși a Dispoziției de restrângere a orarului de funcționare).
Însă, în raport de soluțiile Curții de Apel C. și respectiv a Tribunalului B. -Năsăud, prin care s-au respins cele 2 cereri de suspendare a executării Dispoziției P. ui M. B. referitoare la autorizarea funcționării localului doar în intervalul orar "zilnic 8-22", situație oarecum de compromis, urmare căreia nu îi afectează într-o măsură care să depășească limita suportabilității, dreptul subiectiv la care au făcut trimitere și nici interesul public, după ora 22,00, au înțeles să nu mai deacurs acțiunii în contencios administrativ.
Ori, în acest context au formulat prezenta cerere de intervenție, atât în interesul pârâtului cât și în interesul propriu, prin care, susținând întrutotul motivarea din întâmpinările formulate de către pârâtul P. M. B. în dosarele menționate, se solicită să aibă în vedere și considerentele prezentelor cereri de intervenție, dar și argumentele dezvoltate pe larg în conținutul Plângerii prealabile pe care au formulat-o împotriva Dispoziției P. ui de autorizare inițială a funcționării localului în discuție și a emiterii Certificatului de funcționare nr.3764/_, încuviințând astfel admiterea ambelor cereri de intervenție în sensul solicitat.
S-a dezvoltat pe larg în plângerea prealabilă înaintată P. ui M. B. asupra nelegalitătii însăși a autorizării programului inițial non stop, prin prisma dispozițiilor Regulamentului de autorizare și desfășurare a activităților comerciale pe raza municipiului B., aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al M. B. nr. 39/2011 (art.45 alin.(2) lit. a și b, art.8 alin.(5)), motiv pentru care, de altfel, autoritatea recurentă a și revenit asupra programului, înscriindu-1 în limitele legale impuse de Regulament, prin Dispoziția 293/2012, contestată.
Există și alte motivații de neconcordanță a autorizării inițiale cu Regulamentul, motivate ca atare și pe larg în plângerea prealabilă formulată, care să justifice demersul emitentului autorizării inițiale de funcționare a localului în regim de non stop pentru a reduce programul localului doar pentru intervalul orar 8-22. Unele din aceste motivații sunt justificate prin însăși probatoriul depus de pârât în Dosarul nr._ și respectiv în Dosarul nr._ iar altele urmează a fi constatate și administrate doar în acest cadru procesual (și) ca urmare a verificării de către pârât a celor semnalate prin plângerea prealabilă pe care am formulat-o, precum aspectul privind funcționarea neautorizată, nelegală a discotecii (într-un program evident de noapte, raportat la regimul de funcționare non stop).
Ori, întrucât activitatea desfășurată, în raport de specificul localului, dar mai ales cea neautorizată le-a produs un disconfort major încă de la deschiderea acestuia, direct sau indirect (zgomotul produs de muzica din local, în special cea de la sfârșitul săptămânii ca urmare a funcționării discotecii, peste limita suportabilitățăii, precum și larma și gălăgia produsă în afara localului), dar și/mai ales în timpul nopții, dat fiind programul non stop autorizat ca atare prin
dispoziția inițială de funcționare eliberată de P. M. B., concretizată în Certificatul de funcționare nr.3764/_, au făcut numeroase demersuri la instituția pârâtă în vederea reglementării situației cauzatoare de prejudicii evidente atât subsemnaților, cât și ordinii și liniștii publice.
Demersurile sunt concretizate în numeroasele sesizări înregistrate atât la instituția pârâtă, cât și la alte instituții abilitate, la care a primit răspunsuri atât din partea pârâtei cât și din partea celorlalte instituții implicate {nr.28837, nr.28838, nr.28471,nr.27524,nr.24740 din_ ; nr. 16329,nr.21680 din_ ; nr._ ; nr.51912 din_ ; nrll B 4642171 din_ ; nrll B 10348/158 din_ - anexele 1-6, aferente Plângerii prealabile depuse în Dosarul nr._ ) în sensul identificării, în parte, a celor sesizate, dar și de remedii pentru soluționarea lor, însă problema de fond, aceea a deranjului major a vieții și activității intervenientilor, a familiei acestora, dar și a celorlalți locatari de pe strada Z., conform cu tabelul semnat de către aceștia {Anexa 7 la Plângerea prealabilă, depusă în același Dosar), era/este departe de a fi soluționată.
Practic în acest context rezultatul numeroaselor demersuri pe care le-au inițiat s-au concretizat în emiterea Dispoziției P. ui M. B. nr.293/0_, prin care programul non stop autorizat inițial a fost redus în limitele unui orar zilnic cuprins în intervalul orar 8-22, tocmai în aprecierea instituției pârâte în sensul că "activitatea" din zonă este perturbată substanțial pe timpul nopții.
Ori, se impune ca în analiza asupra temeiniciei/netemeiniciei acțiunii reclamantei, ca instanța de fond să aprecieze asupra unui just echilibru între prejudicierea (discutabilă, inclusiv din punct de vedere economic, de altfel, în contextul anterior menționat) intereselor societății comerciale și prejudicierea persoanelor direct afectate de activitatea nocturnă a localului, dar și a interesului public în general, în privința liniștii și ordinii publice.
Așadar, menținerea modificării Dispoziției P. ui în baza căreia s-a autorizat funcționarea non stop a localului de pe str. Z. nr.l, s-a eliberat Certificatul de funcționare nr.3764/_ și implicit în contextul prezentului dosar menținerea dispoziției nr. 293/0_ referitoare la autorizarea doar a programului "zilnic 8-22", se impune, cu trimitere la încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor HCL 39/2011 precum și ale altor dispoziții legale incidente, având în vedere cel puțin următoarele aspecte:
conform Adresei nr.213/_, emisă de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național B. -Năsăud (Anexa 8 - la Plângerea prealabilă depusă în dosar_ ), intervenția privind lucrările de "reparație" și amenajare la clădirea de pe str. Z. nr.l au fost autorizate sub condiția imperativă "fără schimbare de destinație""";
obiectul de activitate autorizat pentru funcționarea localului în discuție este doar "pizzerie- bar însă activitatea a fost extinsă cu activitatea de discotecă desfășurată la subsol în nopțile de la sfârșitul de săptămână și respectiv cu "activitatea de terasă de incintă desfășurată în curtea aferentă imobilului clădire, fără o autorizare corespunzătoare (art.6, art.12 lit.c, art.16 alin.(l) și alin.(3) din Regulamentul... (în continuare Regulament) aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului B. nr.39/2011);
autorizarea funcționării non stop a localului încalcă prevederile art.45 (2) lit.a Și b din Regulament, în raport de activitatea autorizată: lit.a) pizzerie doar până la ora 22; lit.b) restaurant și bar doar până la ora 24, activitățile autorizate nefiind incluse în conținutul lit.c). de la subsol desfășurată în nopțile de la sfârșitul săptămânii: existența unei activități de discotecă, neautorizată (probabil cod CAEN 9329, oricum altul decât cel aferent activității de bar și respectiv restaurant - coduri CAEN 5630 Și respectiv 5610, menționate ca atare și în Anexa 1 la Regulament) - lipsește acordul autentificat al vecinilor persoane fizice direct afectate pe o rază de 15 metri, pentru programul de funcționare peste limitele stabilite în regulament sau non stop, acord impus de prevederile art.8 alin.(5) din Regulament, respectiv acordul intervenienților.
Cu mențiunea că, locuința reclamanților se situează la o distanță mai mică de 15 metri de limita proprietății afectate localului în discuție, curte afectată în prezent funcționării terasei (de asemenea neautorizată) și care oricum face parte intrinsecă din local, fiind afectată exclusiv activității și funcționării acestuia - nedeținerea autorizațiilor și a actelor prevăzute de Regulament ori de alte dispoziții legale incidente, în condițiile prevăzute de art.12 lit.c din Regulament, precum și încălcarea dispozițiilor acestuia, atrag în mod obligatoriu respingerea cererii de autorizare ori anularea ei, în contextul menționat de prevederile art.60 lit.a și lit.e (în această din urmă situație
fiind evident vorba doar de efectele ulterioare autorizării), respectiv ale prevederilor art.70 (1) lit.d din Regulament.
Emițându-se Dispoziția nr.293/0_ și Certificatul de funcționare nr.3764 aferent, nu s-a procedat la o revocare efectivă a dispoziției în baza căreia s-a făcut autorizarea inițială și emiterea Certificatului de funcționare nr.3764 din_, respectiv nu s-a procedat la o anulare efectivă ori retragere a acestuia.
Dat fiind amplasamentul localului supus autorizării în raport de unitățile școlare de învățământ din zonă, încalcă și alte dispoziții legale în măsură să ""protejeze un interes public major, acela al vieții și integrității tinerilor din învățământul preuniversitar, respectiv pe cele ale prevederilor art.ll din Legea 148/2000, ale art.l din HG 128/1999, ale art.3 (71) din Legea 349/2002, etc.
La termenul de judecată din data de_, instanța a admis în principiu cererea de intervenție accesorie .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat P. ui M. B. eliberarea unui certificat de funcționare pentru orarul de funcționare Non stop, pentru obiectul de activitate pizzerie-bar, ce urma sa se desfășoare în imobilul din strada Z., nr. 1.
După verificarea condițiilor și actelor impuse de lege, s-a constatat că reclamanta îndeplinește cerințele legale, astfel că P. mun. B. a emis o dispoziție în baza căreia s-a eliberat Certificatul de funcționare nr. 3764/_, cu termen de valabilitate 5 ani, cu condiția obținerii unei vize anuale.
După obținerea acestui certificat, pizzeria aparținând petentei și-a desfășurat activitatea conform programului aprobat.
După începerea activității, la Primăria Bistrița au fost înregistrate mai multe sesizări formulate de intervenientii B. D. A. și soția B. G., care locuiesc pe strada Z. nr. 17, prin care s-a solicitat restricționarea orarului de funcționare cu privire la intervalul orar 22-08. Prin aceste sesizări s-a arătat că funcționarea acestui local produce efecte colaterale de tulburare a liniștii publice în spațiul din fața localului, că strada este foarte intens circulată în timpul nopții de taxiurile care aduc clienții, fapt care generează mult zgomot; că în timpul nopții clienții care ies la ore târzii din local fac gălăgie, astfel încât cei care locuiesc pe stradă nu se pot odihni. Asemenea sesizări au fost făcute și telefonic la Poliția Locală a municipiului B. și prin toate s-a solicitat reducerea programului de funcționare al pizzeriei.
Aceste sesizări au făcut obiectul discuțiilor și analizei Comisiei de analiză a dosarelor depuse în vederea eliberării certificatelor de funcționare, care s-a întrunit în ședință extraordinară în data de_ . In urma analizării situației semnalate, a fost formulată propunerea de reducere a programului de funcționare pentru localul pizzerie-bar de pe strada Z. nr. 1, pentru intervalul orar 8-22, propunere care a fost aprobată cu 9 voturi pentru.
În urma ședinței Comisiei și la propunerea acesteia, consemnată în cuprinsul procesului verbal de ședință, a fost emisă Dispoziția primarului nr. 293/0_, care face obiectul prezentei acțiuni.
Conform HCL 39/2011 privind aprobarea Regulamentului de autorizare și desfășurare a activităților comerciale pe raza municipiului B. - Anexa la hotărâre ce cuprinde regulamentul - art.5. " (1) - Certificatele de funcționare sunt valabile 5 ani, cu condiția obținerii vizei anuale achitată anticipat și integral până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul următor. Viza anuală este valabilă pentru un an fiscal.
- Taxa pentru primul an de funcționare se achită integral, anticipat eliberării certificatului de funcționare, indiferent de perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal, respectiv 31 decembrie, conform prevederilor Codului fiscal.
- La expirarea celor 5 ani, dacă sunt păstrate condițiile de autorizare, la cererea agentului economic, se emite o nouă autorizație.";
Potrivit art.45.(1) din același regulament- "Orarele de funcționare se propun de către agenții economici și se aprobă de către Comisia de analiză a dosarelor depuse în vederea eliberării certificatelor de funcționare din cadrul Primăriei municipiului B., cu condiția respectării prevederilor înscrise în legislația muncii și a reglementărilor în vigoare privind liniștea și ordinea publică.";
In situația in care s-ar constata ca agentul economic autorizat ar săvârși fapte prin care se încalcă norme de conviețuire sociala, ordinea sau liniștea publica, in cadrul Regulamentului de autorizare și desfășurare a activităților comerciale pe raza municipiului B. aprobat prin hotărârea de consiliu local mai sus menționată, s-au stabilit amenzi contravenționale (art. 66 pct. 1) și sancțiunea complementară a suspendării activității comerciale pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile pentru structura de vânzare respectivă ( art. 69 pct.1), iar in cazul abaterilor repetate de la regulament, sancțiunea anularii autorizării funcționării (art. 70 pct. 1 litera d).
Tribunalul apreciază că, in ipoteza in care s-a apreciat ca reclamanta a săvârșit astfel de fapte, singura conduita care să se circumscrie dispozițiilor actului normativ in baza căruia s-a realizat aprobarea orarului de funcționare - respectiv HCL nr. 39/2011 si care sa poată fi astfel adoptată legal de pârât, consta in aplicarea sancțiunilor mai sus menționate, in condițiile prevăzute de art. 66 pct.1, art. 69 pct. 1 si art. 70 pct. 1 litera din Regulament ( cu precizarea că primarul, in calitate de autoritate executivă a administrației publice locale, are obligația sa respecte condițiile impuse de actul normativ emis de autoritatea deliberativă a administrației publice locale - consiliul local, in emiterea actelor administrative unilaterale cu caracter individual ).
Pârâtul si intervenienții au formulat apărări in sensul că măsura reducerii programului de funcționare nu a fost dispusă nici ca o sancțiune și cu atât mai puțin din oficiu, fiind o reacție a autorității locale la o situație concretă semnalată de cetățeni ai orașului și pornind de la constatarea unei legături de cauzalitate între activitatea barului și disconfortul provocat în timpul nopții locuitorilor din zonă, fiind avute în vedere atât interesele comerciale ale reclamantei, cât și interesele cetățenilor care au invocat aspecte ce țin de ordinea și liniștea publică.
In acest caz, tribunalul reține că a intervenit o modificare unilaterala a actului administrativ unilateral cu caracter individual, ce echivalează cu revocarea actului administrativ după intrarea acestuia in circuitul civil. Cu privire la actele administrative realizate material devine incident principiul irevocabilității actului administrativ intrat în circuitul civil, întrucât revocarea acestor acte administrative ar constitui o abatere de la stabilitatea și securitatea ordinii de drept de natură administrativă, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.
Prin consacrarea acestui principiu se limitează așadar posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra actelor ce le-a emis, putându-le revoca numai până în momentul în care actele administrative și-au produs efectele prin executare sau prin intrarea lor în circuitul altor raporturi juridice.
Astfel, dacă actul intră în circuitul civil, revocarea nu mai este posibilă de către organul emitent, acesta fiind obligat să sesizeze instanța de judecată pentru anularea actului ilegal.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus relevate, reținând că certificatul de funcționare, eliberat și vizat pentru fiecare an fiscal este valabil 5 ani, neputând fi anulat sau suspendat decât în cazurile și conform procedurii strict și limitativ prevăzute de lege, astfel că modificarea orarului de funcționare este nelegală, tribunalul va admite acțiunea principală, cu consecința anulării parțiale a Dispoziției P. ui M. B. nr. 293/_ privind eliberarea unor certificate de funcționare pentru spațiile deținute de agenții economici din municipiul B., în ceea ce privește art. 2 anexa 1, poziția 34, prin care s-a modificat orarul de funcționare al reclamantei.
Având în vedere soluția adoptată cu privire la cererea principală, precum și dispozițiile art. 49 alin. 3 și art. 54 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. D. A. și B. G. M., precum și cererea intervenienților de acordare a cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 2004,30 lei, reprezentând taxele judiciare de timbru ( 4 lei), timbrul judiciar ( 0,30 lei ) și onorariul avocațial ( 2.000 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC LS, cu sediul în B., str. T., nr.4, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtului P. M. B. , cu sediul în B., P. C., nr.6, jud. B. -Năsăud și în consecință:
- anulează parțial Dispoziția P. ui M. B. nr. 293/_ privind eliberarea unor certificate de funcționare pentru spațiile deținute de agenții economici din municipiul B., în ceea ce privește art. 2 anexa 1, poziția 34, prin care s-a modificat orarul de funcționare al reclamantei.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. D. A. și B.
M.
, ambii domiciliați în B., str. Z., nr. 17, jud. B. -Năsăud
Obligă pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 2004,30 lei. Respinge cererea intervenienților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE,
GREFIER,
B. L. T.
M.
D. - CIC
- semnează grefier șef secție
L. C.
Red/dact: BLT/HVA
_ /6ex