Sentința civilă nr. 2055/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2055/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. O. în contradictoriu cu pârâții C. J. PENTRU P. C. C., SC D. R. SA
C. N., C. R. PENTRU P. C. R. N. V., având ca obiect obligația de a face.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus și ulterior precizata, reclamanta M. O. în contradictoriu cu pârâții C. J. PENTRU P. C. C., SC D. R. SA
C. N., C. R. PENTRU P. C. R. N. V., a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de rd.1 de a răspunde solicitării sale să fie sancționată contravențional pârâta de rd.2 pentru încălcarea prevederilor art.11 alin.1 din Legea nr. 449/2003, sancționarea pârâtei de rd.2 pentru încălcarea prevederilor susmenționate. In subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei de rd.1 la sancționarea contravențională a pârâtei de rd.2, cu cheltuieli de judecată din partea pârâtei de rd.3.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de_, în termenul de garanție, a formulat o cerere către pârâta de rd.2 în vederea remedierii defecțiunilor apărute la laptopul Sony Vaio achiziționat.
Reclamanta a mai arătat că efectuat mai multe demersuri pentru remedierea defecțiunilor apărute la produsul susmenționat și că pârâta de rd.2 a refuzat efectuarea reparării, inclusiv a bateriei, care avea termenul de garanție de 2 ani. Ulterior, a preluat produsul și în cadrul procesului verbal de predare-primire a adăugat mențiunile sale cu privire la nerepararea și neschimbarea bateriei.
De asemenea, a susținut că pârâta de rd.1 a sancționat contravențional vânzătorul, însă nu pentru toate aspectele reclamate, astfel că există refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea sa.
Pârâtul C. R. PENTRU P. C. R. N. V. C., prin
întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, arătând că reclamantei i s-a comunicat că aducerea la conformitate a produsului a fost efectuată, însă
bateria nu face obiectul garanției iar SC D. a fost sancționată contravențional pentru comportament incorect în relația cu consumatorii.
În privința cererii reclamantei de obligare a C.J.P.C. C. la întocmirea unui procesul verbal de contravenție, pârâtul a arătat că această cerere este inadmisibilă, iar instanța de judecată nu poate dispune direct obligarea unei autorități administrative să aplice o sancțiune care intră in atribuția exclusivă a acesteia.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin reclamația formulată de reclamanta M. O., s-a solicitat C. ui J. pentru P. C. C., sancționarea contravențională și obligarea vânzătorului la repararea produsului în termen, iar in caz de refuz, obligarea acestuia la restituirea integrală a prețului bunului, în baza art.23 alin.2 din Legea nr. 449/2003 și OG 21/1992.
Reclamanta a susținut că au fost încălcate prevederile art.10, 11 și 12 din Legea nr. 449/2003, precum și art.20 și 21 din același act normativ, exprimându-și nemulțumirea raportat la comportamentul vânzătorului, având în vedere obligația sa de garantare a conformității produsului achiziționat și repararea sa în termenul de garanție.
Ulterior, reclamanta și-a completat reclamația, solicitând sancționarea SC D. R. SA
C. -N., efectuarea tuturor formalităților pentru protecția intereselor reclamantei, respectiv obligarea vânzătorului la înlocuirea produsului cu unul nou, identic, având în vedere faptul că s-a finalizat termenul de 15 zile în care ar fi avut obligația de a-l repara, iar reparația a fost doar parțială, refuzându-se repararea bateriei, iar în caz de refuz restituirea integrală a prețului produsului neconform.
Prin adresa nr.1116/_ pârâtul C. ui J. pentru P. C. C. i-a comunicat reclamantei că produsul a fost adus la conformitate în termenul legal de 15 zile prevăzut de lege, iar în ceea ce privește restituirea contravalorii produsului, potrivit Legii nr.449/2003, solicitarea poate fi considerată ca o măsură reparatorie disproporționată, care impune vânzătorului costuri nerezonabile în comparație cu măsura reparatorie.
Chiar dacă garanția nu respectă prevederile art.20 din Legea nr. 449/2003, valabilitatea acesteia nu este afectată, iar consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului îndeplinirea condițiilor incluse în declarațiile referitoare la garanții.
Pârâtul nu are atribuții de expertizare a produselor, astfel că nu poate afirma și nici infirma că produsul după reparare funcționează sau nu la parametrii anteriori, pentru constatarea acestui fapt se impune contactarea unui expert tehnic neutru în produse electronice, care poate constata cele solicitate de reclamantă.
Din împrejurările cauzei nu poate fi identificată o vatamare care sa fi fost produsa reclamantei ca efect direct al conduitei parate.
Cât privește pretinsul refuz de rezolvare a cererilor adresate C. ui J. pentru protecția consumatorului C., nu este întrunită ipoteza prevăzută de art. 2 alin (1) lit i) din Legea nr. 554/3004, atata vreme cât prin adresa nr.1116/2012 (fila 42 dosar), acesta i-a comunicat reclamantei atat masurile intreprinse cât și recomandările pe care trebuie sa le urmeze reclamanta în raport de situația reclamată.
In sensul prevederilor legale menționate mai înainte, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri consta numai în manifestarea, în exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea petiționarului, iar excesul de putere este definit de art.2 alin (1) lit n) din Legea nr.554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încalcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încalcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
In consecință, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde asteptărilor petiționarului nu poate fi calificat drept răspuns nejustificat de rezolvare a cererii, în orice condiții, ci numai dacă din probele cauzei rezultă că puterea discreționară a autorității publice a fost exercitată abuziv sau disproporționat contrar scopului legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. O., cu domiciliul în C. -N., str. P., nr.68, sc.1, ap.17, jud.C., în contradictoriu cu pârâții C.
J. PENTRU P. C. C., cu sediul în C. -N., str. N. nr. 2, jud.C., SC D.
R. SA C. N., cu sediul în Comuna F., str. A. I. nr. 492-500, jud.C. și C.
PENTRU P. C. R. N. V., cu sediul în C. -N., str. N., nr.2, jud.C. .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 07 Februarie 2013.
Președinte,
R.
Grefier,
L. C.
Red.AR/tehn.MG 6 ex. 01.03.13