Sentința civilă nr. 2192/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2192/2013

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SS și pe pârât M. M. C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că pârâta a depus prin serviciul registratură în data de_ întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei de impunere.

Se constată că reclamanta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. Instanța reține cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin actiunea inregistrata sub nr de mai sus pe rolul Tribunalului C. reclamanta SSP.R.L in calitate de lichidator judiciar al SC Drumuri si Poduri

M. C. SRL, in faliment, a solicitat in contradictoriu cu paratul M. M.

C. anularea partiala a deciziei de impunere nr 38135/_ emisa de parata in ce priveste stabilirea obligatiilor de plata constand in impozit pe mijloace de transport aferent anului 2012.

In motivarea actiunii reclamanta arata ca la data de_ paratul a emis decizia de impunere nr 38135/_ pentru stabilirea impozitului pe cladiri, a impozitului pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport si a taxei de afisaj si reclama pentru anul 2012, in sarcina SC Drumuri si Poduri M. C. SRL.

Impotriva Deciziei de impunere nr 38135/_ reclamanta a formulat contestatie, respinsa de parata prin Decizia nr 3927/_ .

Prin sentinta comerciala pronuntata la data de_ in dosarul nr_ al Tribunalului Comercial C. s-a dispus deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata fata de SC Drumuri si Poduri M. C. SRL C. -N., fiind numita in calitate de lichidator judiciar societatea profesionala SSP.R.L C. -N. .

A invederat reclamanta ca stabilirea impozitului pe mijloace de transport prin decizia de impunere 38135/_ s-a facut nelegal in conditiile in care autoturismele, autoutilitarele si autocamioanele mentionate in Decizia de impunere

nu mai figurau in patrimoniul SC Drumuri si Poduri M. C. SRL la data de _

.Prin urmare nu se poate stabili in sarcina societatii debitoare obligatia de plata impozitului pentru o perioada in care mijloacee d etransport nu s emai aflau in patrimoniau acesteia.

In drept s-au invocat prevederile art 8,art 10, art 11 din Legea nr 554/2004. Reclamanta a preczat actiunea prin inscrisul depus la fila 34 a dosarului,

solicitand si anularea Deciziei de solutionare a contestatiei emisa de M. M. C. sub nr 3927/_ .

Desi legal citat paratul nu a delegat in instanta reprezentant legal si nu a formulat intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin Decizia de impunere nr 38135/_ pentru stabilirea impozitului pe cladiri, a impozitului pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport si a taxei de afisaj si reclama pentru anul 2012, in sarcina SC Drumuri si Poduri M. C. SRL s-a stabilit obigatia de plata a impozitului pe mijloacele de transport pentru anul fiscal 2012.

Impotriva Deciziei de impunere nr 38135/_ reclamanta a formulat contestatie, respinsa de parata prin Decizia nr 3927/_ .

Fata de debitoarea SC Drumuri si Poduri M. C. SRL C. -N. -s-a dispus deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata prin sentinta comerciala pronuntata la data de_ in dosarul nr_ al Tribunalului Comercial C. ,fiind numita in calitate de lichidator judiciar societatea profesionala

  1. S.P.R.L C. -N. .

    Analizand argumentele reclamantei invocate in sustinerea nelegalitatii impunerii instanta constata ca acestea nu sunt valide.Astfel, se afirma ca debitoarea nu poate datora impozit calculate asupra unor mijloace de transport care nu se mai gaseau in patrimoniul sau la data emiterii deciziei de impunere. Proba bunurilor aflate in patrimoniul debitoarei la data de_ s-a facut prin depunerea Deciziei de inventariere intocmita de comisia de inventariere constituita urmare a deschiderii procedurii insolventei.

    Parata nu a contestat afirmatia reclamantei privind inexistenta in patrimoniul debitoarei a mijloacelor de transport enumerate in cuprinsul deciziei de impunere la data emiterii acesteia contraargumentand in sensul ca nu a fost parcursa procedura de scoatere din evidentele fiscale a acestor bunuri.

    Instanta retine ca in conformitate cu dispozitiile art 264 alin 2 din Codul fiscal (2) În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.";

    De asemenea, potrivit pct 116 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal :

    "Impozitul pe mijloacele de transport, precum si obligatiile de plata accesorii acesteia, datorate pana la data de intai ale lunii urmatoare celei in care se realizeaza instrainarea intre vii a mijlocului de transport, reprezinta sarcina fiscala a partii care instraineaza.

    Impozitul pe mijloacele de transport se datoreaza pana la data de la care se face scaderea.

    Scaderea de la impunere, in cursul anului, pentru oricare dintre situatiile prevazute de lege, se face dupa cum urmeaza:

    1. incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care s-a produs situatia respectiva;

    2. proportional cu perioada cuprinsa intre data mentionata la lit a si sfarsitul anului fiscal respectiv";.

De asemenea, potrivit prevederilor pct 119 indice 1 din Normele metodologice "Orice persoana fizica sau juridical ce a dobandit/instrainat dreptul d eproprietate asupra unui mijloc de transport are obligatia sa depuna declaratia fiscala la compartimentul de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale in a carui raza de competenta isi are domiciliul fiscal(…)";.

In situatia in care bunurile care au fost avute in vedere la stabilirea impozitului pe mijloace de transport nu au fost radiate din evidentele fiscale potrivit pct 118 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal instanta constata ca in mod deplin legal parata a emis Decizia de impunere nr 38135/_ pentru stabilirea impozitului pe cladiri, a impozitului pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport si a taxei de afisaj si reclama pentru anul 2012, stabilind existenta unei creante bugetare reprezentand impozit pe mijloace de transport in sarcina SC Drumuri si Poduri M. C. SRL, astfel ca va respinge ca nefondata actiunea in anulare formulata de lichidatorul judiciar.

In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta va lua cat ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulata de reclamanta SS cu sediul in C. -N.

, str tTaian M., nr 46, ap.16, jud C., in calitate de lichidator judiciar al SC Drumuri si Poduri M. C. SRL, societate in faliment, in contradictoriu cu paratul M. M. C. cu sediul in M. C., Piata cetatii, nr 1, jud Harghita.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din 8 februarie 2013.

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

C. T.

Red.tehnored MFB/ 4 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2192/2013. Contencios. Anulare act administrativ