Sentința civilă nr. 2524/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2524/2013

Ședința publică din data de 13 decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE A. P. M. GREFIER ANA-C. A.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta M. L. M. în contradictoriu cu pârâta A. J. a F. P. B. -N.

, pentru fosta A. B.

, chemat în garanție A. F. pentru M.

, având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Leahu M. pentru reclamant, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta reclamantului arată că nu are cereri de formulat.

Tribunalul, constatând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă poluare, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei de către reclamantă și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată; de asemenea, arată că nu se opune admiterii cererii de chemare în garanție.

Instanța reține cauza în pronunțare.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta/ul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei percepută de aceasta pentru înmatricularea unui autoturism second-hand achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

În motivare se arată, în esență, că reclamanta/ul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.

A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.

Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.

Pârâta/pârâtele

au formulat întâmpinare

prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa solicitată de reclamant a fost percepută legal, conform reglementărilor în vigoare la data plății acesteia.

Pârâta/pârâtele au formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru

M.

prin care au solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă, cu motivarea că, cuantumul taxei se calculează de organul fiscal teritorial, însă taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru M. .

Chemata în garanție A. F. pentru M.

nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamanta/ul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.

Ulterior, reclamanta/ul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.

Tribunalul reține că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar

aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară

, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantei/lui ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe.

În privința dobânzii legale, aceasta se impune a se acorda reclamantului în temeiul OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. A admite teza avansată de pârâți în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâta A. J. a F. P. B. -N. să plătească reclamantei/lui cheltuieli de judecată în cuantum de 539,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță

de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A.

F. pentru M.

, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ

"stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de A. J. a F. P. B. -N. și o va obliga să plătească acesteia din urmă sumele menționate anterior, taxă poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. L. M. , cu domiciliul procesual ales în

C. -N., str. Octavian Petrovici, nr. 17, ap. 4, jud. C. în contradictoriu cu A. J. A F.

P. B. -N. subrogată în drepturile și obligațiile pârâtei fostă A. F. P. B. cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. .

Obligă pârâta A. J. A F. P. B. -N. să restituie reclamantului suma de

4.078 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.

Obligă pârâta A. J. A F. P. B. -N. să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. , cu sediul în B., str. S. I., nr.294 corp A, sector 6 și dispune obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei AJFP B. -N. suma de 4.078 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării, până la restituirea efectivă, precum și suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. P. M.

Ana - C.

A.

Red/dact: MAP/HVA

_ /4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2524/2013. Contencios. Despăgubire