Sentința civilă nr. 2789/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2789
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. - judecător
GREFIER: V. G. -S.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul P. V. cu domiciliul în F., nr.35, județul M. în contradictoriu cu pârâtul I.
P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. cu sediul în B. M., str.Gheorghe Ș., nr.46, județul M., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat Supuran A. I., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de pârâtă, din care un exemplar se comunică
Reprezentanta re reclamantului depune la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru a timbrului judiciar, dovada procedurii prealabile și cererea adresată pârâtei pentru înmatricularea autovehiculului.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, în sensul obligării pârâtei la înmatricularea definitivă a autoturismului cu datele indicate în cerere, fără plata taxei pentru emisii poluante, fără cheltuieli de judecată
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data_ sub numărul de mai sus, reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta I.
P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a
V. a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismului proprietate personală marca LAND ROVER identificat cu serie șasiu SALLNABE75A449573.
În motivarea cererii, după ce redă împrejurările în care a dobândit vehiculul care provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul prezintă argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisie prevăzută de Legea nr.9/2012 sunt neconforme cu normele europene. Se mai jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, arătând că obligatia de a achita taxa respectiva este nelegala si contravine prevederilor art. 90 TCE cat, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: cartea de identitate, actele de proveniență ale vehiculului, înscrisuri ce dovedesc înmatricularea anterioară într-un stat membru al Uniunii Europene, corespondență purtată cu pârâta.
Pârâta I. P. Județului M. - S. P. C. R. de C. și Î. a V. a depus la dosar întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanței a dispune în consecință.
Analizând actele și probele de la dosarul cauzei instanța constată următoarele
:
Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art.110 TFUE (fostul art.90 TCE)a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român în care se reține că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.
Aceeași soluție a fost adoptată de instanța europeană și prin hotărârea de principiu pronunțată la 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 Iulian A. Nisipeanu contra României.
Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în Legea nr.9/2012 atrage concluzia similitudinii de reglementare dintre taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012.Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008 taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr. 9/2012 taxa a fost percepută potrivit art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) și pentru primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legii.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012, intrată în vigoare la_ ,care a dus modificări acestui act normativ, s-au prevăzut că dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) se suspendă până la data de_, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de_ și a celor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român iar contribuabilii care au achitat taxa pe acest temei legal în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (_ ) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (_
), pot solicita restituirea acesteia.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, instanța constată că se menține în noua reglementare discriminarea criticată de către Curte prin aceea că taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule :autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de_ și autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român iar pentru taxele deja achitate în perioada_ -_ s-au prevăzut măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2012 doar pentru proprietarii autovehiculelor din parcul auto național care au achitat taxa cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate.
Potrivit principiului priorității dreptului comunitar prevăzut de 148 alin.
(2) și (4) din Constituția României și principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal ) judecătorul național are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului comunitar pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare .
Pentru aceste considerente, văzând și decizia nr.24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâtă să îndeplinească procedura de înmatriculare a vehiculului fără plata taxei de emisie prevăzută de Legea nr.9/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamantul P. V. cu domiciliul în
F., nr.35, județul M. în contradictoriu cu pârâtul I. P. M.
-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. cu sediul în B.
M., str.Gheorghe Ș., nr.46, județul M. .
Obligă pe pârâta I. P. JUDEȚULUI M. - S. P. C.
R. P. DE C. ȘI Î. A V. să înmatriculeze autovehiculul marca LAND ROVER identificat cu serie șasiu SALLNABE75A449573, fără achitarea taxei de poluare prevăzută de Legea nr.9/2012 cu modificările și completările ulterioare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
C. G. | V. | G. -S. |
Red.C.G./_
Tehnored.G.V./_ 4 ex.