Sentința civilă nr. 3232/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3232/2013

Ședința publică de la 22 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier I. -M. P.

Pe rol este judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC A. S., intervenient în numele altei persoane R. A.

C. -N. și pe pârât C. J. C., pârât SC A. U. T., pârât

R. A. C. -N., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere prin care s-a dispus și amânarea de pronunțare pentru data din_ și, ulterior pentru_ și_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta sentință.

Cauza este reținută în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr.4120/CA/2003 la Tribunalul Timiș, reclamanta SC A. S. a chemat in judecată pârâtii C. J. C., SC

A. U. T., R. A. C. -N., solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea parțială a Hotărârii nr.14/_ a C. ui J. C. în ceea ce privește suprafața de 33086 mp din terenul de 1260037,43 mp de la nr.4 poziția 762 al anexei hotărârii menționate.

În motivarea cererii

, reclamanta arată că a cumpărat de la SC A.

U. T. terenul la care a făcut referire în petitul acțiunii, astfel încât includerea acestuia în domeniul public, prin hotărârea atacată, este nelegală.

În drept

, au fost invocate dispozițiile Legii 213/1998, ale Legii 15/1990 și ale Legii 29/1990.

În probațiune

au fost depuse: contract de vânzare-cumpărare, corespondențe administrative.

Prin întâmpinările formulate în cauză și notele deședință ulterioare

, pârâții C. J. C., R. A. C. -N., au invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. A. C. -N. și excepțialipsei de interes. Pe fond au solicitat respingerea cererii, arătând că pârâta SC A. U. T. nu a fost proprietara terenului în litigiu, prin urmare nu îl putea transmite mai departe către reclamantă.

Pârâta SC A. U. T. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Pârâta R. A. C. -N. a formulat în cauză și o cerere de intervenție în interesul pârâtului C. J. C., motivând că poate face apărări în sprijinul pârâtului, în drept fiind indicate dispozițiile art.49 alin.3 C.pr.civ.

Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ, prin Sentința civilă nr.260/_ a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de C. J. C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub numărul_ și a fost soluționată inițial prin Încheierea nr. 2425/_, însă ca efect al admiterii recursurilor declarate în cauză, încheierea menționată a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare,fiind înregistrată sub un număr nou de dosar,_ .

În rejudecare

, pe parcursul judecării cauzei, reclamanta a precizat de mai multe ori cadrul procesual și obiectul cererii de chemare în judecată, la termenul de judecată din data de_ prin scriptul întitulat "note de ședință";, învederându-se instanței că obiectul cererii de chemare in judecată este numai cel cuprins in cererea inițială înregistrată la Tribunalul Timiș, respectiv anularea parțială a Hotărârii nr.14/_ al

C. ui J. C. în ceea ce privește suprafața de 33086 mp din terenul de 1260037,43 mp de la nr.4 poziția 762 din anexa la hotărârea atacată, cadrul procesual fiind de asemenea cel fixat prin cererea formulată în fața Tribunalului Timiș.

Analizând în rejudecare cererea formulată, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată

.

Astfel, în baza art.137 C.pr.civ, instanța este ținută ca înainte de soluționarea fondului cauzei să se pronunțe asupra excepțiilor invocate.

Au fost invocate în cauză, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. A. C. -N. .

Reclamanta a dovedit că a formulat plângere prealabilă, atât plângerea prealabilă cât și dovada expedierii acesteia regăsindu-se la dosar.

Referitor la excepția tardivității, atâta timp cât hotărârea atacată nu a fost comunicată reclamantei, nu se poate susține că excepția ar fi întemeiată.

Instanța reține însă că acțiunea reclamantei a devenit lipsită de interes, fiind întemeiată excepția lipsi de interes invocată de către pârâta R.

A. C. -N. .

Acțiunea formulată de reclamantă se referă la anularea parțială a Hotărârii nr. 14/_ a C. ui J. C. în ceea ce privește suprafața de 33.086 mp. din terenul de la punctul nr. 4, poziția 762 din anexa la hotărârea atacată.

Cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 Cod Procedură Civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .

Potrivit acestui dosar, soluționat prin Sentința civilă nr. 243/2010 a Tribunalului C., s-a respins ca nefondată cererea reclamantei privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de

36.068 mp. înscris în C.F. nr.2892 Someșeni, sub A+1, nr. top 742/3 si a rectificării Cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al județului

C. si a dreptului de administrare.

Soluția a fost menținută, fiind respins atât apelul cât si recursul declarate în cauză potrivit Deciziei nr. 333/A/2010 a Curții de Apel C. și Deciziei nr.744/2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Prin hotărârile menționate, s-a statuat în mod irevocabil că reclamanta nu a dobândit niciodată bunurile imobile de natura căilor de rulare si a platformei betonate asupra cărora reclamanta pretinde că ar fi dobândit acest drept, precum si faptul că terenul de 36.086 mp. nu s-a transmis în proprietatea reclamantei niciodată, întrucât nu a fost si nici nu putea fi în proprietatea vânzătoarei, respectiv a pârâtei A. U. T. .

În justificarea interesului reclamantei în ceea ce privește acțiunea din prezentul dosar, aceasta susține că ar deține un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, subrogându-se în drepturile Aviației Utilitare T. .

Având în vedere însă soluția irevocabilă prezentată anterior, rezultă că atâta timp cât s-a hotărât că A. U. T. nu a dobândit niciodată bunurile imobile căi de rulare si platformă betonată precum si terenul de

36.086 mp.,justificarea acțiunii reclamantei a rămas fără interes.

Atâta timp cât nici reclamanta și nici antecesoarea sa în drepturi, pârâta A. U. T. nu au putut dovedi în fața instanțelor un drept de proprietate asupra terenului, rezultă că anularea Hotărârii nr. 14/_ a C. ui J. C. este indiferentă din perspectiva reclamantei, o eventuală anulare neputând produce efecte în patrimoniul acesteia.

Prin urmare, acțiunea formulată de către reclamantă se va respinge ca fiind lipsită de interes.

Având în vedere soluționarea acțiunii în baza excepției lipsei de interes, nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive și nici a fondului cauzei.

Cu referire la cererea de intervenție, instanța a constatat că această cerere a fost admisă în principiu, în primul ciclu procesual, la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2004 apreciindu-se că pârâta R. A.

C. -N. poate cumula calitatea de pârâtă cu calitatea de intervenientă în interes accesoriu, încheierea având un caracter interlocutoriu.

Prin urmare, instanța este ținută a respecta încheierea menționată și, atâta timp cât intervenția are caracterul unei apărări iar soluționarea acțiunii s-a făcut în baza excepției invocate de către pârâta- intervenientă, va fi admisă și cererea de intervenție în interes accesoriu.

În baza art.274 C.pr.civ, instanța va obliga reclamanta la plata în favoarea pârâtei-interveniente R. A. C. -N. a cheltuielilor de judecată în valoare de 6664 lei, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei plângerii prealabile. Respinge excepția tardivității introducerii acțiunii. Admite excepția lipsei de interes.

Respinge cererea formulată de reclamanta SC A. S., cu sediul în

C. -N., str. T. V. nr. 115, jud. C., cu domiciliul ales în Dej, str. I. P.

  1. nr. 11, jud. C. în contradictoriu cu pârâții C. J. C., cu

    sediul în C. -N., B-dul 21 D.

    1989 nr. 58, jud. C., SC A.

    U.

    T., cu sediul în T. str. T.

    , km.3, jud. Timiș și R. A.

    C.

    -N., cu sediul în C. -N., str. T.

    V. nr. 149, jud. C. .

    Admite cererea de intervenție în interesul pârâtului C. J. C., formulată de către R. A. C. -N. .

    Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei R. A. C. -N. a cheltuielilor de judecată în valoare de 6664 lei.

    Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.

    Președinte,

    M. T.

    Grefier,

    1. -M. P.

Red.MT Tehnored.VAM 7 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3232/2013. Contencios. Anulare act administrativ