Decizia civilă nr. 3388/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3388/2013
Ședința publică din data de 20 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE :D. M. JUDECĂTOR :F. T. JUDECĂTOR: M. H. GREFIER: D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul R. C. împotriva sentinței civile nr. 8331 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE R. S. ȘI DE V. C., având ca obiect - anulare act administrativ act de control.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanței aflată la fila 2 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de_ recurentul a depus note de ședință, însoțite de înscrisuri, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8331 pronunțată la_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâtul I. T. de R. S. și de V. C. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că dispozițiile codului silvic și HG nr.333/2005, actele administrative supuse controlului instanței de contencios sunt deciziile emise de conducătorul inspectoratului. În speță reclamantul contestă pe calea contenciosului administrativ un act premergător emiterii actului propriu zis.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul R. C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.
În susținerea celor solicitate se arată că excepția nu a fost pusă în discuția părților iar în atare situație s-a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare. În plus se arată că chiar dacă s-ar trece peste aceasta soluția dată pe cale de excepție este nelegală întrucât deși art.4 din HG nr.333/2005 indică faptul că se emit decizii de conducătorul instituției nicăieri în cuprinsul actului normativ nu se reglementează finele de neprimire reținut de instanță. Pârâta în exercitarea actului de control și cu ocazia emiterii acestui act s-a manifestat în regim de putere publică, fiind o autoritate publică iar actul emis a produs consecințe juridice fără a se mai emite ulterior decizie de către conducătorul inspectoratului.
Tot astfel se arată soluția este în discorcondanță cu jurisprudența atât în ceea ce privește actele de control emise de ITRSV cât și alte acte emise de autorități (exemplul raportul de inspecție) în toate aceste tipuri apreciindu-se că actul de control poate fi atacat în contencios.La dosar s-au depus înscrisuri din care rezultă ca urmare a actului de control s-au imputat direct sumele din procesul verbal astfel că teza emiterii deciziei este contrazisă de înscrisuri.Inclusiv se arată definiția actului administrativ data de lege consacră actul de control ca fiind un act administrativ de vreme ce creează raporturi juridice.
Mai arată reclamantul că hotărârea nu este motivată, contine mentiuni contradictorii. Astfel deși se reține că personalul poate evalua prejudiciul suprimă posibilitatea contestării modului de calcul. În atare situație se impune efectuarea unei expertize pentru a stabili care au fost arborii tăiați în ultimii 3 ani controalelor și care anteriori și rejudecarea în vederea stabilirii .
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că reținerile instanței sunt corecte deoarece actul de control este un act premergător emiterii unui act administrativ propriu zis.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente de art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la casarea hotărârii atacate.
Astfel un prim argument adus constă în aceea că nu s-a pus în discuție excepția inadmisibilității și că în aceste condiții s-a încălcat principiul contradictorialității și dreptului la apărare. Argumentul adus nu poate fi primit. Actele atestă că la data de_ la dosar s-a depus de către intimat întâmpinare. Prin acesta s-au invocat mai multe excepții printre care și excepția inadmisibilității în considerarea că actul contestat nu este un act administrativ (f.53).La aceiași data potrivit încheierii de ședință (f.54) s-a dispus comunicarea întâmpinării și amânarea judecății iar ulterior raportat aceasta la data de_ s-a răspuns-f 57. Se poate așadar constat din acte că s-a dispus comunicarea și respectiv s-a răspuns la întâmpinare. În atare situație data fiind invocarea prin intampinare și respectiv comunicarea nu se poate retine că excepția nu ar fi fost pusă în discuție și că nu s-ar fi respectat principiile invocate. Așadar față de cele rezultate din acte susținerile se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Nici argumentele că hotărârea nu ar fi motivată sau că argumentele ar fi contradictorii nu pot fi reținute fiind infirmate de cele reținute prin hotărâre. Așa cum se observă din expunerea rezumativă de mai sus soluția a fost fundamentată pe aceea că actul contestat nu este un act administrativ ci un act /operațiune anterioară acestuia iar în raport cu normele în domeniu actul ce se supune controlului de legalitate este decizia emisă de autoritatea competentă. Câtă vreme
prin hotărâre se arată că actul ce poate stabili o eventuală pagubă și care vatămă este decizia autorității competente potrivit normelor și ce anume se contestă în contencios nu se poate susține că hotărârea nu ar fi motivată sau că ar conține hotărâri contradictorii.
Mai susține recurentul că reținerile instanței cu privire la actul contestat sunt greșite .Susținerile nu pot fi reținute. Actul administrativ este definit de art.2 pct.1 lit.c din Legea nr.554/2004 ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori organizării executării legii dând naștere modificării sau stingând raporturi juridice .
Potrivit normei enunțate nu orice manifestare de voință a autorității publice îmbracă forma unui act administrativ.
Actul emis de autoritatea publică trebuie să fie susceptibil de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, adică să fie prin el însuți capabil să producă efecte juridice directe.
În condițiile în care nu produce în mod direct efecte juridice actul nu poate fi încadrat în definiția dată de textul mai sus enunțat.
Actul de control emis în activitatea curentă a intimatei nu produce prin el însuți efecte. Un atare act este un act premergător în vederea demarării procedurii și instituirii răspunderii patrimoniale.
Actul care produce efecte juridice și este de principiu de natură să lezeze drepturile este decizia emisă de autoritatea competentă în stabilirea măsurilor respectiv dispoziția/decizia de imputare. Doar un atare act poate constitui obiect al acțiunii în instanța de contencios potrivit Legii nr.554/2004.
Legat de aceasta se susține că în jurisprudență s-a reținut că și alte acte pot fi contestate în instanța de contencios - de pildă raportul de inspecție fiscală.
Împrejurarea evocată nu poate fi reținută întrucât analiza/verificarea legalității actelor, operațiunilor prealabile premergătoare conform art.18 alin.2 din actul normativ mai sus menționat pot fi contestate numai împreună cu actul final respectiv dispoziția/ decizia de impunere. În plus analiza nu poate fi făcută prin prisma altor stări de fapt și de drept din alte cauze ci din speța concretă. Ori așa cum s-a arătat în cauză operațiune de control consemnată prin procesul verbal de control emis în urma acesteia nu poate fi decât un demers prealabil demersului final dispoziției de impunere emisă de conducătorul instituției. În atare situație nu există o normă care să reglementeze o contestare separată de actul final modalitatea instituită de legea contenciosului fiind aceea a contestării odată cu actul final.
De altfel nu trebuie omis că în cazul funcționarului legea privind statutul acestuia respectiv Legea nr.188/1999 reglementează procedura angajării răspunderii, statuând astfel că răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Același act normativ prin art.85 mai prevede că repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar
în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Reiese din normele enunțate că antrenarea răspunderii funcționarului are loc în condițiile și procedura instituită respectiv emiterea unei dispoziții de imputare/recuperare într-un anumit termen.
Cu alte cuvinte în cazurile instituite de actul normativ menționat nu există un drept de opțiune între recuperarea sumei în condițiile răspunderii pe cale administrativă prin emiterea deciziei de către autoritate/instituție și recuperarea directă pe cale judecătorească. O acțiune directă în justiție pentru recuperarea sumei apare ca inadmisibilă deoarece încalcă normele speciale.
Fiind vorba de o lege specială cu aplicabilitate în privința funcționarilor sunt incidente aceste norme și nu cele cu caracter general aplicabil altei persoane ce nu are calitatea de funcționar public.
Sub acest aspect potrivit soluției de principiu a Înaltei Curți de C. și Justiție în cazul categoriei din care face parte recurentul sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999. De altfel chiar și în situația în care nu s-ar lua în considerare actul normativ menționat în lipsa deciziei antrenarea răspunderii/recuperarea pagubei se poate face conform codului muncii prin acțiunea în răspundere contractuală la instanța civilă nu doar în urma controlului.
Mai susține recurentul că prin actul emis s-au produs efecte în sensul că s-a trecut la executare. Nici această susținere nu poate fi reținută în sensul evocat de recurent de considerare a actului contestat ca fiind unul de natură administrativă deoarece potrivit legii menționate - aplicabile- legea contenciosului sau legea functionarului pot fi atacate în instanță doar deciziile/ dispozitiile finale iar în cadrul unui asemenea demers de contestare pot fi verificate și aspectele de legalitate a actelor /operațiunii premergătoare. Pentru verificarea celorlalte aspecte poate fi eventual investită instanța de executare în cadrul unei contestații la executare prin relevarea lipsei unui titlu, a unei decizii în sensul normelor și a inadmisibilității executării în baza unui act ce nu întrunește cerințele normelor actului administrativ/titlului executoriu.
Prin urmare raportat la normele speciale susținerea se vădește nefondată și va fi respinsă.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul R. C. împotriva sentinței civile nr. 8331 din 1.X.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului
pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. F. T. M. H.
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex._
