Sentința civilă nr. 356/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 356/2013
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier M. -M. C.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC E. S. și pe pârât M. C. N., PRIN P., pârât D. DE T. SI I. L. C. -N., D. C. C. N., R. PRIN P., pârât
P. M. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. Vlad Rădoi, iar pentru pârâți c.j. Doru Săplăcan.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la datele de_ și_ s-a înregistrat de pârâtul P. Mun.C. -N. - E. Boc scriptul intitulat " întâmpinare"; și prin care se invocă excepția inadmisibilității, din care un exemplar se comunică cu reprezentantul reclamantei.
Instanța pune în discuția păților prezente excepția inadmisibilității, excepție invocată de pârâtul P. Mun.C. -N. prin întâmpinare.
Reprezentantul pârâților arată că susține excepția inadmisbilității acțiunii cu privire la anularea Deciziei de impunere nr.102684/_ ,
invocând prevederile art.205 și art.218 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a art.7 din Legea nr.554/2004, având în vedere că reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere nr.102684/_, nr.102694/_ emise de M. C. -N. prin D. de T. și I. L. și anularea Dispoziției nr.1460/_ emisă de P. Mun.C. -N., iar față de reclamantă a fost emisă decizia de impunere nr.102681/_ pentru stabilirea impozitului pe clădire aferent anului fiscal 2012 în cuantum de 522.789 lei ( care face obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C. - soluționat la_ prin respingerea acțiunii), decizia de
impunere nr.102684/_ pentru rectificarea impozitului pe clădiri aferent anului fiscal 2010-2011 în cuantum de 6619 lei și decizia de impunere nr.102694/_ pentru stabilirea impozitului pe teren aferent anului fiscal 2012 în cuantum de 15.485 lei, ce au fost comunicate, prin înmânare sub semnătură la data de_, conform art.44 din OG nr.92/2003.
De asemenea, arată că reclamanta a formulat contestație administrativă conform art.205 și urm. Cod procedură fiscală doar cu privire la deciziile de impunere nr.102681/_ și nr.102694/_, iar cu privire la decizia de impunere nr.102684/_ nu a fost înregistrată contestație administrativă.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției, apreciind că procedura prealabilă a fost realizată, iar pentru confirmarea acestui lucru a făcut demersuri către pârâți pentru a preciza faptul că a fost formulată plângere prealabilă și împotriva deciziei de impunere nr.102684/_, depunând la dosar dovada răspunsului comunicat de pârâtul M. C. -N.
. Depune la dosar sentinta civilă nr.819/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., ca practică judiciară.
În replică, reprezentantul pârâților arată că în răspunsul comunicat de pârâtul M. C. -N. se arată că au fost contestate doar două decizii de impunere, și anume: nr.102681/_ și nr.102694/_ .
Instanța, după deliberare, unește excepția inadmisibilității cu fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei și reprezentantul pârâților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, în sensul anulării deciziei de impunere nr.10284/_ precum și a obligațiilor fiscale stabilite referitoare la rectificarea impozitului pe clădiri aferent anului fiscal 2010 -2011 în cuantum de 6.619 lei, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii, conform motivelor invocate prin întâmpinare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel C., reclamanta SC E. S. în contradictoriu cu pârâții M. C. N. prin P.
, D. DE T. SI I. L. D. C. PRIMĂRIEI C. N., R. PRIN
P. și P. M. C., a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.102681/_, emisă de M. C. -N., prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale de plată referitoare la impozitul pe clădiri aferent anului fiscal 2012, în cuantum de 522.789 lei, respectiv a Deciziei de impunere nr.102684/_, emisă de M. C. -N., prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale de plată referitoare la rectificarea impozitului pe clădiri aferent anului fiscal 2010-2011, în cuantum de 6.619 lei, precum și a Deciziei de impunere nr.2012-102694/_, emisă de M.
C. -N., prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale de plată referitoare la impozitul pe teren aferent anului fiscal 2012, în cuantum de
15.485 lei și anularea Dispoziției P. ui nr.1460/_, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva deciziilor de impunere.
În ședința publică din data de_, Curtea de Apel C. a invocat excepția necompetenței sale materiale cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr.102684/_, emisă de M.
C. -N., prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de plată referitoare la rectificarea impozitului pe clădiri aferent anului fiscal 2010 - 2011, în cuantum de 6.619 lei, precum și a Deciziei de impunere nr.2012-102694/_, emisă de M. C. -N., prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de plată referitoare la impozitul pe teren aferent anului fiscal 2012, în cuantum de 15.485 lei.
Ca urmare a disjungerii acestor două capete de cerere, prezentul dosar are ca obiect anularea deciziei de impunere nr.102684/_, emisă de M.
C. -N., prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de plată referitoare la rectificarea impozitului pe clădiri aferent anului fiscal 2010-2011, în cuantum de 6.619 lei, desigur împreună cu anularea Dispoziției P. ui nr.1460/2012 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă pentru toate cele trei decizii de impunere menționate.
Prin sentința civilă nr.822/_ pronunțată de Curtea de Apel C., s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. .
Cauza a fost înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr._ .
Pârâții M. C. -N. și P. M. C. -N., prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
În conformitate cu prevederile art.205 și 218 din OG nr.92/2003 și art.7 din Legea nr. 554/2004 s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la anularea deciziei de impunere nr.102684/_, deoarece față de reclamantă au fost emise deciziile de impunere nr.102681/_, nr.102684/_, nr.102694/_, fiind comunicate acesteia la data de_ .
Cu privire la deciziile de impunere nr.102681/_ și nr. 102694/_ reclamanta a înțeles să formuleze contestație, însă nu și cu privire la decizia de impunere nr.102684/_, aspect ce reiese din cadrul contestației formulate de aceasta, astfel că cererea reclamantei privind anularea acestei decizii de impunere este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că reclamanta nu a respectat prevederile art.8 din Ordinul nr.269/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, astfel că nu poate beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri și că in speță sunt incidente dispozițiile art.249 alin.1, art.256 alin.1 din Legea nr. 571/2003, în sensul că orice persoană deține în proprietate o clădire/teren situat în România, datorează pentru aceasta impozit.
Analizând, cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția inadmisibilității acțiunii,, tribunalul reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că reclamanta SC E. S. în contradictoriu cu pârâții M. C. N. prin P., D. DE T. SI I. L. D. C. PRIMĂRIEI C. N., R. PRIN P. și P. M. C., a solicitat
în prezenta cauză anularea deciziilor de impunere nr.102684/_ emise de M. C. -N. .
Totodată, se reține că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziilor de impunere nr.102681/_ și nr. 102694/_, însă nu și cu privire la decizia de impunere nr.102684/_, aspect ce reiese din cadrul contestației formulate de aceasta.
În conformitate cu prevederile art.205 C.pr.fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este de o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
De asemenea, potrivit art.7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Procedura contestării actelor administrativ-fiscale reglementată de Codul de procedură fiscală este o cale administrativă de atac, o procedură prealabilă obligatorie ce trebuie urmată conform art.7 din Legea nr. 554/2004. Sunt supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.554/2004, conform art.218 alin.2 din OG nr.92/2003, deciziile sau dispozițiile emise organele fiscale în soluționarea contestațiilor
administrative și nu în mod direct actele administrativ-fiscale ce constituie obiectul contestației administrative.
Așa fiind, rezultă că actul administrativ-fiscal ce poate fi atacat în procedura prevăzută de art.218 C.pr.fisc. este dispoziția/decizia de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrativ-fiscale. Legalitatea acestor acte prin care au fost stabilite obligații de plată este verificată cu caracter subsecvent, ca urmare a investirii instanței de judecată cu plângere împotriva deciziei de soluționare a contestației și nu pe cale principală, cu acțiune directă în anularea acestor acte.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul va admite excepția inadmisibilității invocată acțiunii invocată de pârâți și va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC E. S. , cu sediul în
-N., str.E. nr.4, jud.C. în contradictoriu cu pârâții M. C. N. prin P., D. DE T. SI I. L. D. C. PRIMĂRIEI C. N., R. PRIN P. și P. M. C., toți cu sediul în C. -N., str.M. nr.1- 3, jud.C., ca inadmisibilă, acțiunea vizând deciziei de impunere nr.102684/_ emisă de M. C. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 Ianuarie 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
M. -M. C.
AMB/tehn.MG 6 ex. 21.01.13