Sentința civilă nr. 370/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 370/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant R. I. și pe pârât P. M., pârât P. R., pârât M. C. N. -D.

U. -SA C., pârât P. M. C. N., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului avocat Negru P. L. și reprezentantul pârâților avocat Raul-Iosif Moscovits, lipsă fiind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei în data de_, prin serviciul registratură al instanței documentația care a stat la baza emiterii autorizației de construire nr.64/2011 conform solicitării instanței de la termenul anterior.

În data de_ s-a depus prin serviciul registratură al instanței de către pârâți note de ședință însoțite de o serie de înscrisuri, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantului.

Instanța pune în discuție reprezentanților părților excepțiile invocate pe cale de întâmpinare de către pârâții M. C. N. și P. M. C. .

Instanța aduce în discuție excepția inadmisibilității raportat la lipsa plângerii prealabile.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției ca neîntemeiată întrucât în opinia lui a parcurs procedura prealabila prevazuta de Lg.554/2004.

Reprezentantul pârâților solicită admiterea excepției inadmisibilității invocată de pârâtul primarul mun. C. -N., întrucât reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești ocolind procedura prealabilă prevăzută de lege. Invederează instanței faptul că adresa nr.190989/2012 nu îndeplinește condițiile necesare unei plângeri prealabile, iar reclamantul nu a solicitat în mod expres revocarea actului administrativ ce face obiectul prezentei cauze. Față de acestea apreciază că acțiunea reclamantului este inadmisibilă.

Instanța respinge excepția inadmisibilității raportat la lipsa plângerii prealabile, întrucât plângerea prealabilă a fost formulată la data de_ și a fost adresată Primăriei mun. C. -N., intenția manifesta a reclamantului fiind aceea de a determina revocarea Autorizatiei de construire prin indicarea motivelor de

nelegalitate ale actului administrativ, astfel ca plângerea din_ satisface cerințele art. 7 din Lg.554/2004.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și precizează că a chemat în judecată pârâtul M. C. -N. și nu D. U. -SA C., doar a indicat acest serviciu cunoscând faptul că acest serviciu nu are personalitate juridică, menționând că este vorba de redactare defectuoasă a acțiunii.

Reprezentantul pârâților, față de această precizare, solicită a se lua act că însăși din redactarea acțiunii rezultă că reclamantul dorește să se judece cu D. de U., sens în care raportat la precizarea reprezentantului reclamantului invocă excepția tardivității.

Instanța, având în vedere precizarea reprezentantului reclamantului îndreaptă eroarea materială cu privire la pârâtul D. de U. și ia act de clarificarea cadrului procesual raportat la modul în care a fost redactat, constatând că excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de U. a rămas fără obiect.

Reprezentantul reclamantului solicită în probațiune încuviințarea luării interogatoriului pârâților P. M. și P. R., teza probatorie: modificările aduse la imobil.

Reprezentantul pârâților solicită ca reprezentantul reclamantului să precizeze obiectul acțiunii.

Instanța ținând seama de natura juridică pune în vedere reprezentantului reclamantului să clarifice obiectul acțiunii.

Reprezentantul reclamantului solicită exclusiv anularea autorizației de construire nr.64/2011 si nu mai sustine cererea privind exceptia de nelegaliatte a acestui act administrativ.

Reprezentantul pârâților arată că se opune luării interogatoriului solicitat de reprezentantul reclamantului, însă în cazul în care instanța va admite această probă solicită încuviințarea audierii a doi martori și luarea interogatoriului reclamantului. De asemenea, insistă asupra cercetării la fața locului.

Instanța, având în vedere că se tinde a se proba conduita reclamantului și se tinde a se proba aspecte de legalitate apreciază că cererile formulate nu sunt pertinente și concludente cauzei.

Reprezentantul reclamanților și pârâților arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, anularea autorizației de construire nr.64/2001 ca fiind nelegală raportat la împrejurarea că s-a schimbat destinația unui spațiu de locuit într-un spațiu comercial, fără a se solicita acordul vecinilor. Cu cheltuieli de judecată. conform chitanței pe care o depune la dosar.

Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

Apreciază că nici o susținere nu a fost probată sau dovedită de reprezentantul reclamanților. Arată faptul că imobilul în discuție nu mai are destinația de locuință încă din anul 2003. Prin actul administrativ s-a realizat schimbarea destinației imobilului din spațiu de birouri în spațiu comercial, iar acest act administrativ nu a fost atacat în condițiile legii contenciosului administrativ.

INSTANȚA

Prin actiunea inregistrata sub nr de mai sus pe rolul Tribunalului C. reclamantul R. I. a chemat in judecata partii P. M., P. R., M. C. -N. si P. M. C. -N. solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa sa dispun anularea Autorizatiei de construire nr 64/2001 emisa in favoarea paratilor

P. .Prin aceeasi actiune reclamantul a solicitat ca in subsidiar sa se constate pe cale de exceptie nelegalitatea AC nr 64/2001, precum si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata..

In motivarea actiunii reclamantul arata ca este proprietar al apartamentului nr 4 situat in imobilul din C. -N., str I. M., nr 43, jud C. iar paratii petru sunt prioprietari ai apartamentului nr 1 din acelasi imobil.Intre parti a existat un litigiu determinat de opozitia reclamantului in ce priveste schimbarea de catre parati a destinatiei apartamentului, transat irevocabil in fata Curtii de Apel C. care a respins actiunea formulata de paratii din cauza de fata avand ca obiect obligarea reclamantului R. la a-si da consimtamantul pentru schimbarea destinatiei apartamentului nr 1.

Prin AC nr 64/2011 a fost autorizata efectuarea lucrarilor privind "schimbare de functiune din birou in spatiu comercial fara modificari interioare"; la imobilul situat in C. -N., str I. M., nr 43, ap.1nelegalitaea acestei autorizatii este determinata de lipsa acordului vecinilor pentru schimbarea destinatiei apartamentului proprietatea paratilor P., exprimat in forma autentica.

Impotriva AC nr 64/2011 reclamantul a formulat plangerea prealabila, respinsa prin adresa nr 190986/_ .

In drept s-au invocat dispozitiile art 4 si 8 din Legea nr 554/2004, art 4,7,8 din legea nr 230/2007, HG nr 400/2003, Decretul-Lege nr 31/1954, Legea nr 114/1996.

Paratii petru au formulat intampinare in cauza prin care au invocat exceptia inadmisibilitatii pentru neparcurgerea procedurii prealabile iar pe fond respingerea actiunii ca neantemeiata.

In motivarea pozitiei procesuale paratii arata ca cererea formulata de reclamant si adresata M. C. -N. -D. Comerciala nu valoreaza plangere prealabila fiind adresata unei institutii care nu are competenta in emiterea actelor de urbanism.

In privinta fondului paratii au invederat ca imobilul in discutie-apartamentul nr 1- nu mai are destinatia de locuinta din anul 2003, fiind autorizata schimbarea destinatiei in spatiu de birouri prin AC nr 1224/_ .Astfel, prin actul administrativ contestat nu s-a realizat in fapt schimbarea destinatiei din spatiu de locuinta in spatiu comercial ci din spatiu pentru biroruri in spatiu comercial.Pe de alta parte, in imobilul in care este situat apartamentul nr 1 mai exista apartamentul nr 2 care functioneaza ca spatiu comercial de aproximativ 10 ani astfel ca nu pot fi primite argumentele reclamantului potrivit carrora schimbarea destinatiei apartamentului nr 1 genereaza o stare de disconfort vecinilor.

Instanta s-a pronuntata motivat asupra exceptiilor invocate de parti, anterior intrarii in cercetarea fondului.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin Autorizatia de construire nr 64/2011, a carei anulare se solicita prin actiunea de fata, emisa in favoarea paratilor P. M. si P. R., a fost autorizata efectuarea lucrarilor privind "schimbare de functiune din birou in spatiu comercial fara modificari interioare"; la imobilul situat in C. -N., str I. M., nr 43, ap.1.

Instanta remarca faptul ca motivul de nelegalitate invocat de catre reclamant vizeaza autorizarea lurarilor de schimbare functiune fara acordul vecinilor,cu incalcarea prevederilor Legii nr 50/1991.

In conformitate cu prevederile art 7 alin 1 lit d din Legea nr 50/1991 Autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentației depuse la autoritățile prevăzute la art. 4, care va cuprinde avizele și acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism;

Astfel cu rezulta din cuprinsul certificatului de urbanism care a stat la baza emiterii AC contestate acesta nu cuprinde obligativitatea obtinerii acordului vecinilor exprimat in forma autentica.

Pe de alta parte, in ce priveste existenta acordului vecinilor ca si conditie de legalitate prevazuta de Legea nr 50/1991 instanta retine ca potrivit prevederilor pct

2.5.6 din Anexa nr 1 a Legii nr 50/1991 acest acord, exprimat in forma autentica, este necesar pentru constructiile noi, amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate si numai daca sunt necesare masuri de interventie pentru protejarea acestora, pentru lucrari de constructii necesare in vederea schimbarii destinatiei in cladiri existente precum si in cazul amplasarii de constructii cu alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate.Apoi, potrivit prevederilor art 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții"; Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) corespund cazurilor în care, urmare investiției noi pot fi create situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă, atât în situația în care se aduc modificări de destinație a spațiilor în interiorul unei clădiri, cât și în situația în care funcționalitatea unei construcții noi este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să se integreze. Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de afectarea funcțiunii de locuit prin implementarea unor funcțiuni incompatibile datorită zgomotului, circulației, degajării de noxe, etc";.

In conditiile in care, la data emiterii AC nr 64/2011 destinatia spatiului era aceea de "birouri"; autoritatea publica locala a apreciat corect ca natura modificarile autorizate nu sunt de natura a crea situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă,aceasta fiind, de altfel, ratiunea pentru care certificatul de urbanism a fost emis fara a contine obligativitatea obtinerii acordului in forma autentica.

Pentru considerentele ce preced instanta va respinge ca neantemeiata actiunea formulata de reclamantul R. I. in contradictoriu cu paratii P. M., P. R., M. C. -N., P. M. C. -N. .

In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta va obliga reclamantul sa plateasca paratilor P. M. si P. R. cheltuieli de judecata in cuantum de 1240 lei reprezentand onorariu avocatial justificat prin chitanta depusa la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulata de reclamantul R. I. in contradictoriu cu paratii P. M., P. R., M. C. -N., P. M. C. -N. .

Obliga reclamantul sa plateasca paratilor P. M. si P. R. cheltuieli de judecata in cuantum de 1240 lei.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

C. S.

Red.tehnored MFB/7 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 370/2013. Contencios. Anulare act administrativ