Sentința civilă nr. 358/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 358
Ședința publică din 22 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. S. - judecător
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la acțiunea, având ca obiect obligația de a face, promovată de reclamantul A. G. I. , domiciliat în L., nr. 655, județul M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P.
C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.,
cu sediul în B. M., str. Școlii nr. 1, județul M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamantul A. G.
I.
a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P.
C. R. P. DE C. Î. A V.
ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca SEAT
, seria șasiu VSSZZZ1MZ4R115273
.
În motivarea acțiunii se arată că OUG NR. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-ar achita taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.
Se remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterioare datei de_ și cele care
înmatriculează autovehicule ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autovehiculele primei categorii de persoane, cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unor taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului "poluatorul plătește";.
În drept, s-au invocat dispozițiile OUG nr. 50/2008, Constituția României, art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
În probațiune s-au depus contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Examinând acțiunea, în baza probatorului administrat, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca SEAT, seria șasiu
VSSZZZ1MZ4R115273
, dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Legea 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, are aplicabilitate, directă și obligatorie, și în prezenta cauza, aceleași critici putând fi imputate și Legii nr. 9/2012.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului cu consecința obligării pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta fiind în culpă, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 408 lei reprezentând onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
promovată de reclamantul A. G. I.
, domiciliat în
, nr. 655, județul M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M.
-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.
, cu sediul în B.
, Aleea Școlii nr.1, județul M., și în consecință:
Obligă pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de
C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca SEAT, seria șasiu VSSZZZ1MZ4R115273, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 408 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 22 Ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. S. | A. | Ana C. |
Red. AS/_
Tred. A.C. /24 Ianuarie 2013 - 4 ex
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
promovată de reclamantul A. G. I.
, domiciliat în
, nr. 655, județul M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M.
-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.
, cu sediul în B.
, Aleea Școlii nr.1, județul M., și în consecință:
Obligă pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de
Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca SEAT, seria șasiu VSSZZZ1MZ4R115273, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 408 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 22 Ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
S.