Sentința civilă nr. 3620/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3620
Ședința publică din 03 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. O.
G. ier T. H.
Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. E., cu domiciliul în B. M., str. B. nr. 10, ap. 3, județul M. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S.
P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str. Gh. Șincai nr. 46, județul M., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru reclamant - avocat Vlaika I. a în substituirea avocatului titular Belbe A. C.
, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T. procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2007 este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat. Nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța potrivit art. 392 din Noul cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra
fondului cauzei și dă cuvântul părților.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autovehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante, fără cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 394 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă apreciindu-se că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamantul M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C.
R. P. DE C. Î. A V. ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca VOLKSWAGEN, seria șasiu WVWZZZ1JZ1D174133.
În motivarea cererii, după ce redă împrejurările în care a dobândit vehiculul care provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul prezintă pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisie prevăzută de Legea nr. 9/2012 sunt neconforme cu normele europene. Se mai invocă Hotărârea pronunțată de către Curte de Justiție a Uniunii Europene la data de 07 aprilie 2011 în cauza Tatu contra României s-a stabilit pe cale de interpretare că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";, precum și decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: cartea de identitate, actele de proveniență ale vehiculului, înscrisuri ce dovedesc înmatricularea anterioară într-un stat membru al Uniunii Europene, corespondență purtată cu pârâta.
Pârâta I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. a formulat întâmpinare prin care lasă la aprecierea instanței a dispune în consecință,
Analizând actele și probele de la dosarul cauzei instanța constată următoarele
:
Prin cererea înregistrată la pârâtă, în calitate de autoritate administrativă competentă, reclamantul a solicitat înmatricularea în România a autoturismului marca VOLKSWAGEN, seria șasiu WVWZZZ1JZ1D174133. Vehiculul provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta nu a soluționat cererea de înmatriculare până la data judecării cauzei deși s-a împlinit termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1, lit. h din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 7 lit. g din Ordinul nr. 1501/2006 reclamantul era obligat să depună dovada plății taxei speciale, stabilită potrivit legii, pentru autoturismele și autovehiculele a căror înmatriculare se solicită ulterior datei de_ .
La data la care reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului intrase în vigoare Legea nr. 9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare, adică raportat la cadrul legal stabilit prin Legea nr. 9/2012 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Cu toate aceste, având în vedere succesiunea în timp dintre cele două acte normative, se impun următoarele observații cu privire la O.U.G. nr. 50/2008. Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE)a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român în care se reține că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.
Aceeași soluție a fost adoptată de instanța europeană și prin hotărârea de principiu pronunțată la 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 Iulian A. Nisipeanu contra României.
Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în Legea nr.9/2012 atrage concluzia similitudinii de reglementare dintre taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012.Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008 taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr. 9/2012 taxa a fost percepută potrivit art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) și pentru primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legii.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012, intrată în vigoare la_ ,care a dus modificări acestui act normativ, s-au prevăzut că dispozițiile
art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) se suspendă până la data de_, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de_ și a celor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român iar contribuabilii care au achitat taxa pe acest temei legal în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (_ ) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (_
), pot solicita restituirea acesteia.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, instanța constată că se menține în noua reglementare discriminarea criticată de către Curte prin aceea că taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule :autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de_ și autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român iar pentru taxele deja achitate în perioada_ -_ s-au prevăzut măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2012 doar pentru proprietarii autovehiculelor din parcul auto național care au achitat taxa cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate.
Refuzul pârâtei de a soluționa cererea în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1, lit. h din Legea nr. 554/2004 și de a proceda la înmatricularea vehiculului numai condiționat de plata taxei de emisie prevăzute de Legea nr. 9/2012 este unul nejustificat în sensul art. 2 alin. 1, lit. i din Legea nr. 554/2004 dată fiind contrarietatea cu art. 110 TFUE a normei legale de a cărei respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România.
Potrivit principiului priorității dreptului comunitar prevăzut de 148 alin.
(2) și (4) din Constituția României și principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal ) judecătorul național are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului comunitar pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare .
Pentru aceste considerente în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâtă să îndeplinească procedura de înmatriculare a vehiculului fără plata taxei de emisie prevăzută de Legea nr. 9/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
promovată de reclamantul M. E., cu domiciliul în B.
M., str. B. nr. 10, ap, 3, județul M. în contradictoriu cu pârâta I.
P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str. Gh. Șincai nr. 46, județul M. .
Obligă pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de
C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca VOLKSWAGEN, seria șasiu WVWZZZ1JZ1D174133, fără achitarea taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. T. H.
Red.O.S. /Tred. T.H. / 26 Iunie 2013 - 4 ex