Sentința civilă nr. 3641/2013. Contencios. Ordonanță președințială

Cod operator 4204

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3641

Ședința publică din 4 iunie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: M. H. - Judecător

G. ier: D. H.

S-a luat spre examinare cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanta G. R., cu domiciliul procesual ales în S. M., str. Gh. Ș., nr. 19, la Cabinetul individual de avocat Skerhak Lenghel D., în contradictoriu cu pârâta I. P. - Județul M. - S. P. C.

R. P. de C. și Î. a V., cu sediul în baia M., str. Gh. Ș. nr. 46.

La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru reclamanta G. R., lipsă de la dezbateri, se prezintă avocat Ona D. M. - în substituirea titularului cauzei avocat Skerhak Lenghel D., lipsă fiind pârâta I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V.

.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză este la primul termen după parcurgerea procedurii prealabile, că cererea este timbrată corespunzător cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3o lei timbru judiciar (fil. 6 și 8), procedura de citare fiind legal îndeplinită potrivit dovezilor aflate la fil. 29 și 32 din dosar.

T., respinge cererea formulată de către pârâtă privind comunicarea unei copii a cererii introductive de instanță și a actelor anexă acesteia, cerere înregistrată la dosarul cauzei în data de_, constatând că potrivit rezoluției din data de_ și a dovezii de citare aflată la fila 29 din dosar, pârâtei i-au fost comunicate acțiunea și actele anexă. Acordă părții prezente cuvântul în probațiune.

Reprezentanta reclamantei, avocat Ona D. M. - în substituirea titularului cauzei avocat Skerhak Lenghel D. depune la dosar delegație de substituire și arată că susține precizarea depusă la dosar la data de_ prin care reclamanta a precizat temeiul de lege pe care își întemeiază acțiunea,

respectiv dispozițiile din Noul cod de procedură civilă care reglementează ordonanța președințială.

Susține cererea introductivă de instanță așa cum a fost formulată cu precizarea că la petitul al doilea prin care se solicită, în subsidiar, obligarea pârâtei la eliberarea de numere provizorii, dintr-o eroare materială s-a indicat un alt număr de dosar, dosarul de fond fiind cel indicat la primul petit din acțiune, respectiv_ . Nu are alte cereri sau excepții de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de ordonanță președințială.

T. constată că susținerile verbale ale reprezentantei reclamantei nu îndeplinesc condițiile unei modificări ale cererii de chemare în judecată fiind vorba de o eroare materială potrivit art. 442 din Noul cod de procedură civilă.

Neexistând alte cereri sau excepții de formulat, tribunalul, în temeiul art. 392 din Noul cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părții prezente la dezbateri.

Reprezentanta reclamantei, avocat Ona D. M. - în substituirea titularului cauzei avocat Skerhak Lenghel D. solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata timbrului de mediu a autoturismului cu datele de identificare menționate în petitul acțiunii, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect obligația de a face și înregistrată pe rolul tribunalului sub dosar nr._ .

În subsidiar, solicită obligarea pârâtei la eliberarea de numere provizorii pentru autoturismul petentei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect obligația de a face și înregistrată pe rolul tribunalului sub dosar nr._ . Menționează că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, reclamanta fiind însoțitor permanent al unei persoane cu deficiențe funcționale grave. Fără cheltuieli de judecată.

T. având în vedere actele și lucrările de la dosar, susținerile și concluziile părții prezente la dezbateri reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, sub nr. de mai sus,completată la data de_ -fila 33, reclamanta G. R. în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M.

- S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună înmatricularea provizorie a autoturismului marca Volkswagen Passat, serie șasiu WVWZZZ3AZTE240376, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect obligația de a face și înregistrată pe rolul tribunalului în dosar nr._ iar în subsidiar să se

dispună obligarea pârâtei la eliberarea numerelor provizorii până la soluționarea litigiului pe fond . Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul susține că este proprietarul autoturismului cu datele de identificare menționate mai sus care provine dintr- un stat membru al Uniunii Europene, Austria. Pârâta a refuzat înmatricularea definitivă a acestui vehicul în România până la prezentarea dovezii de plată a timbrului de mediu stabilit de OUG nr.9/2013, măsură care este abuzivă și nelegală, motiv pentru care a solicitat deja instanței de judecată înmatricularea definitivă prin cererea în contencios administrativ înregistrată în dosarul nr._ . Se susține că sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative pentru admisibilitatea ordonanței președințiale prevăzute de art. 996 din Noul Cod de procedură civilă (NCPC): urgența și invocă următoarele argumente:

Urgența decurge în principal din aceea că până la soluționarea cererii de înmatriculare reclamantul nu poate utiliza autovehiculul. Reclamanta susține că este asistent personal/însoțitor pentru Tomoiagă Năstaca, încadrată în grad de handicap cu deficiență funcțională ortopedică gravă și în imposibilitate de deplasare. Afecțiunile acesteia, întrucât boala este imprevizibilă, fac necesară deplasarea cu un mijloc de transport propriu întrucât serviciile de taximetrie sunt prea scumpe și nu pot fi folosite mijloacele de transport în comun. Vehiculul este unul vechi de circa 15 ani iar timbrul de mediu în valoare de 1500 euro nu poate fi achitat raportat la veniturile reclamantei și nevoile medicale și de trai ale persoanei asistate. Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită, cererea privind înmatricularea definitivă a autovehiculului urmând să fie soluționată în mod irevocabil în dosarul de fond. În ceea ce privește aparența dreptului reclamanta susține că având în vedere deciziile C.J.U.E. pronunțate în cauzele Tatu și Nisipeanu prin care s-a stabilit nelegalitatea taxei de poluare, se impune a fi avute în vedere până la stabilirea de către instanțele de judecată dacă taxa specială a timbrului de mediu este sau nu legală în raport de prevederile legislației comunitare. Reclamanta mai susține că OUG nr.9/2013 încalcă legislația europeană pentru motivele amplu expuse, în esență invocându-se nelegalitatea acestei taxe c impusă obligatoriu și pentru vehiculele înmatriculate sub imperiul vechii reglementări deși s-a stabilit că taxa este nelegală printr-o hotărâre judecătorească, precum și valoarea excesivă în comparație cu timbrul de mediu perceput celelalte state membre în care nu depășește câteva sute de euro.

În drept se invocă art. 996 și urm. din Noul cod de procedură civilă. În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare. Cererea de amânare formulată de către pârâtă pentru comunicarea unei copii a cererii introductive de instanță și a actelor anexate acesteia, înregistrată la dosarul cauzei în data de_, constatând că potrivit rezoluției din data de_ și a dovezii de citare aflată la fila 29 din dosar, pârâtei i-au fost comunicate acțiunea și actele anexă

Analizând actele și probele de la dosar, instanța reține următoarele:

Demersul juridic al reclamantei se întemeiază pe încălcarea dreptului comunitar, prin condiționarea înmatriculării definitive în România a vehiculelor de import de plata timbrului de mediu reglementat de OUG nr.9/2013.

La data la care reclamanta a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului conform adresei nr.R/529/_ (f.9)intrase în vigoare OUG nr.9/2013 care instituie obligația de plată a timbrului de mediu și prin care s-a abrogat începând cu data de_ vechea reglementare a taxei pentru emisii poluante cuprinsă în Legea nr.9/2012. Prin urmare legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare, adică raportat la cadrul legal stabilit prin OUG nr.9/2013 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art.15 alin.2 din Constituția României.

Sub aspectul admisibilității cererii de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, cu referire concretă la obiectul cererii deduse judecății, instanța apreciază că este admisibilă. Procedura specială a suspendării executării actului administrativ, prevăzută de art.14-15 din Legea nr.554/2004 nu poate fi exercitată în acest caz particular întrucât, prin ipoteză, suntem în prezența unui act administrativ negativ, concretizat într-o decizie de refuz din partea pârâtei atât pentru autorizarea provizorie a circulației, cât și pentru înmatricularea fără plata taxei. Nerecunoașterea dreptului de a solicita luarea unei măsuri provizorii și urgente pe calea ordonanței președințiale i-ar încălca și dreptul de acces la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța va analiza în continuare condițiile speciale care se impune a fi întrunite potrivit art. 996 din NCPC pentru admiterea cererii de ordonanță președințială. Spre deosebire de vechea reglementare cuprinsă în art. 581 din codul de procedură civilă anterior, în noua reglementare se impune a fi întrunite cumulativ patru condiții distincte și anume :1) urgența;2) caracterul vremelnic al măsurii; 3) neprejudecarea fondului și 4) aparența dreptului.

Această ultimă cerință, stabilită în mod expres în art. 996 din NCPC, presupune recunoașterea preferinței dreptului reclamantului pe baza unei sumare analize a situației de fapt pe care se grefează raportul juridic dedus judecății. În strânsă legătură cu această condiție este și cerința neprejudecării fondului prin măsura dispusă.

Instanța constată că nu poate fi dispusă măsura de autorizare provizorie a circulației vehiculului solicitată de către reclamant întrucât acesta nu justifică aparența dreptului în favoarea sa.

Așa cum s-a reținut anterior OUG nr.9/2013 prin care se instituie obligația de plată a timbrului de mediu la prima înmatriculare în România a

unui vehicul a abrogat începând cu data de_ vechea reglementare a taxei pentru emisii poluante cuprinsă în Legea nr.9/2012.În expunerea de motive a OUG nr.9/2013 se precizează că prin adoptarea "prezentului act normativ se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.

Totodată, în elaborarea prezentului act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.

Astfel, promovarea prezentului act normativ se impune a se realiza în regim de urgență, având în vedere impactul negativ social și de mediu constatat ca urmare a aplicării taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în ceea ce privește valoarea acesteia, ceea ce a condus la un semiblocaj al pieței privind tranzacțiile cu autoturisme existente în parcul național, precum și pentru reglementarea, în sensul clarificării, a aplicării timbrului de mediu asupra autoturismelor dobândite prin moștenire.";

Prin urmare noua reglementare a fost adoptată, cel puțin la nivelul intenției declarate de către legiuitor, în scopul armonizării legislației interne cu cea comunitară, dată fiind practica judiciară constantă a instanțelor de judecată în a stabili contrarietatea cu art.110 TFUE a dispozițiilor cuprinse în Legea nr.9/2012, pentru rațiuni similare celor constatate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârile pronunțate în cauzele Tatu și Nisipeanu contra Statului Român.

În absența unei practici judiciare similare cu privire la contrarietatea OUG nr.9/2013 cu art.110 TFUE sau a unor statuări în acest sens la nivelul instituțiilor comunitare instanța constată că din circumstanțele cauzei nu poate fi stabilită aparența dreptului în favoarea reclamantului.

O concluzie favorabilă în acest sens ar putea fi întemeiată numai pe analiza conformității OUG nr.9/2013 cu legislația comunitară, constatare care implică dezlegarea aceleiași probleme de drept care face obiectul fondului litigiului, ceea ce încalcă și cerința neprejudecării fondului prin măsura dispusă. Toate argumentele expuse în motivarea cererii presupun mai mult decât o verificare sumară a aparenței dreptului . Pentru a reține nelegalitatea condiționării înmatriculării vehiculului de plata timbrului de mediu, chiar dacă numai pe baza comparației dintre vechea și noua reglementare, instanța trebuie să facă o analiză care prejudecă fondul întrucât nu poate reține aparența dreptului în favoarea celui care contestă obligația de plată a timbrului de mediu decât prin constatarea că această taxă încalcă reglementarea comunitară, ceea ce înseamnă că prejudecă fondul .

Condiția aparenței dreptului și neprejudecării fondului nu sunt îndeplinite nici cu privire la petitul prin care se solicită obligarea pârâtei la eliberarea numerelor provizorii până la soluționarea litigiului pe fond.

Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat ,inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata timbrului de mediu . Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic,alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.

Această cerere, se impune fi analizată potrivit art.15 și art. 16 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006. Eliberarea numerelor provizorii poate fi dispusă de către pârâtă numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste text de lege . Conform art.15 alin.1 și 2 :"; Până la înmatriculare, serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competente potrivit art. 1 alin. (2) autorizează provizoriu circulația autovehiculelor și a remorcilor neînmatriculate, pentru o perioadă ce nu va putea depăși 30 de zile, dar nu mai mult de data la care expiră asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.

(2) Vehiculului căruia i s-a acordat autorizație de circulație provizorie în condițiile prevăzute la alin. (1) i se pot atribui succesiv, în aceleași condiții, mai multe autorizații provizorii care nu pot cumula mai mult de 90 de zile, cu condiția achitării tuturor taxelor și tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizații";.

Măsura solicitată presupune recunoașterea dreptului reclamantei de a circula cu vehiculul, ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de 90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate conform legii .Stabilirea acestei măsuri în afara cadrului legal reglementat de art.15 și art. 16 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 presupune în mod evident înlăturarea aplicării unei dispoziții legale imperative ,inadmisibil a fi dispusă pe calea ordonanței președințiale întrucât prejudecă fondul .

Nefiind îndeplinite două dintre cele patru condiții prevăzute cumulativ de art. 996 din NCPC instanța va respinge cererea, chiar dacă sunt îndeplinite celelalte două condiții .Urgența decurge din aceea că reclamanta are, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 21-22 din dosar, calitatea de asistent personal/însoțitor pentru Tomoiagă Năstaca, încadrată în grad de handicap cu deficiență funcțională ortopedică gravă și în imposibilitate de deplasare. Starea deteriorată de sănătate a acesteia din urmă face necesară deplasarea cu un mijloc de transport propriu și justifică luarea măsurii solicitate. Este îndeplinită în cauză și condiția caracterului vremelnic întrucât măsura solicitată are ca obiect autorizarea provizorie a circulației până la soluționarea cererii formulate în procedura de drept comun, având deci caracter temporar .

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 996 din NCPC instanța va respinge cererea de ordonanță președințială ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanta G. R., cu domiciliul procesual ales în S. M., str. Gh. Ș., nr. 19, la Cabinetul individual de avocat Skerhak Lenghel D., în contradictoriu cu pârâta I. P. - Județul M. - S. P. C.

R. P. de C. și Î. a V., cu sediul în baia M., str. Gh. Ș. nr. 46.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte G. ier

M. H. D. H.

Red. M.H. - _

Tred. D.H. -_ /Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3641/2013. Contencios. Ordonanță președințială