Sentința civilă nr. 384/2013. Contencios. Obligația de a face

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 384/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare, cererea în contencios administrativ promovată de către reclamantul B. L. C. în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDEȚULUI C. -

S. P. C. R. P. DE C. ȘI ÎNMATRICULARE A V. având ca obiect obligație de a face..

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care au fost legal citate părțile, reclamantul cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei cererea fiind timbrată inițial doar cu 0,3 lei timbru judiciar - f.2, iar copia acțiunii și actele anexe a fost comunicată pârâtului, potrivit dovezilor de la filele 12-13 dosar; la data de 22 august 2012, reclamantul a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul specificat pe citație - f. 14-16; la data de 31 august 2012, reclamantul a depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile - f. 17-19; la data de 9 ianuarie 2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei în traducere brif, cartea mașinii - f. 21-25, după care:

Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 13 august 2012,

reclamantul B. L. C. în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDEȚULUI C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI ÎNMATRICULARE A V.

a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare.

În motivarea cererii

, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE și citând practica europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE.

Pârâtul deși legal citat, nu și-a delegat un reprezentant în instanță și nici nu și- a formulat în scris poziția procesuală.

Analizând acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Reclamantul deține un autoturism marca Ford, model Focus, an de fabricație 2000, serie șasiu WFONXXGCDNYK09091 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar

1

pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare.

Reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, cerere ce i-a fost respinsă pentru neplata taxei de poluare.

Instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008

- 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat obligarea la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data formulării cererii, respectiv_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea reclamantului.

La solicitarea reclamantului, în temeiul art. 274 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 4,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. L. C., domiciliat în T., str. G-ral D. nr. 2, sc. A, et. 1, ap. 5 jud. C., în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDEȚULUI C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI

ÎNMATRICULARE A V. cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 48, jud. C. .

Obligă pârâta la înmatricularea autoturismului marca Ford, model Focus, an de fabricație 2000, serie șasiu WFONXXGCDNYK09091, fără plata taxei de poluare.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

2

Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Grefier,

G. P.

OT/G.P. 04 Februarie 2013/4 ex.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 384/2013. Contencios. Obligația de a face