Sentința civilă nr. 416/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE M. CĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.416/2013

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: SS

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. C. T., pe pârâta A. F. P. A M. G. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului P. C. T., av.Albu Nina M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei, după care,

față de împrejurarea că nu s-au formulat cereri de amânare și nu s-au invocat excepții, instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Instanța, ia act de faptul că prin înscrisul de la fila 40 reclamantul a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu A. F. P. A

M. G.

.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 2929 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, la plata dobânzilor și a

cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea formulată, precizată și înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ reclamantul P. C. T. a chemat în judecată pe pârâta A.

F. P. A M. ICIPIULUI G.

, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.929 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii arată că a achiziționat în cursul lunii septembrie 2008 autoturismul marca Opel, tip Vectra, având nr. omologare AAPLH2211J78E2, cu nr. de identificare WOLOOOO36V1187396, an fabricație 1997, serie carte auto G983414, data primei înmatriculări_ în Olanda.

A achiziționat acest autoturism din spațiul comunitar și a efectuat demersuri pentru înmatricularea acestuia și înregistrarea sa pe rolul fiscal în concordanță cu legislația în vigoare la acea dată.

La data de_, a depus la A.F.P. a comunei Apahida cererea înregistrată sub nr. 529/_ în vederea stabilirii cuantumului taxei de poluare pentru autovehicule. În baza acestei cereri i s-a emis Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 529/_ .

În data de_ a achitat suma de 2.929 lei cu titlu de taxă pe poluare, potrivit chitanței Seria TS5 nr. 3145570 la Trezoreria mun. C. -Napoca. Aceasta taxă a fost achitată potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008. A solicitat restituirea integrală a sumei de 2.929 lei, pentru motivul că, la data la care s-a achitat această sumă, taxa era ilegală și discriminatorie, mai mult, fiind incompatibilă cu prevederile art. 90 (actualul art. 110) din Tratatul CE.

Prin adresa nr. 51637/_, A. F. P. a M. icipiului C. - Napoca i-a comunicat că cererea a fost înaintată Administrației F. P. G. spre competentă soluționare.

Prin adresa nr. 13166/R/_ Administrației F. P. G. i-a comunicat refuzul de restituire a sumei solicitate (f.38)

Consideră soluția pe care A. F. P. G. a dat-o solicitării sale de a proceda la restituirea taxei pe poluare, întrucât este o taxă ilegală și contrară normelor comunitare, nejustificată, netemeinică și nelegală, contravenind în mod flagrant normelor Uniunii Europene.

Taxa de poluare pentru care solicită restituirea a fost achitată la data de_, la această dată fiind în vigoare dispozițiile OUG 50/2008.

Cel mai important motiv de restituire a taxei pe poluare, este în prezent, interpretarea legală dată articolului 90 din Tratat de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene în raport de legislația românească prin Hotărârea CJUE nr. C-402/09 în cauza T. împotriva Statului României a statuat că dispozițiile OUG nr. 50/2008 de instituire a taxei pe poluare sunt contrare dispozițiilor art. 90 din Tratat actualul (art. 110).

Curtea amintește ca dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import

Curtea de Justiție a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, iară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Legislația cu privire la taxarea autoturismelor este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul UE și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, motiv pentru care sunt încălcate obligațiile de stat membru.

De asemenea, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.";Astfel, potrivit normelor comunitare, art. 25 CE prevede:

"între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice masuri cu caracter echivalent. Mai mult, art. 90 CE stabilește faptul că " Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă, în niciun caz efecte discriminatorii.

Tratatul European are prevederi clare cu privire la libera circulație a mărfurilor între țările UE. Dacă un cetățean din altă țară membră a UE nu plătește o taxă pentru reînmatricularea unui autoturism la el în țară, atunci, în mod normal nici un cetățean român care a achiziționat un autovehicul din spațiul comunitar nu trebuie să o plătească cu ocazia reînmatriculării acestuia în România.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta A.F.P. G. la data de_ s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală, invocând:

- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul, după date de _

, ca urmare a intrării în vigoare a L.9/2012 nu are un drept de restituire în integralitate a taxei de primă înmatriculare, ci numai a unei diferențe dintre taxa plătită și taxa pe emisiile poluante, însă reclamantul nu a respectat procedura prealabilă de a solicita pârâtei restituirea parțială a taxei.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâta A.F.P. G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., solicitând ca în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată chemata în garanție să fie obligată să-i restituie, în contul

"disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele Administrației F. pentru M., sumele de bani care ar trebuie să le achite reclamantei (f.36).

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța observă că reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr.24/2011 a Î., dată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor similare prezentei. În condițiile în care dispozițiile L. 9/2012 prin care se înlăturau discriminările sesizate în acțiunea preliminară a Curții de Justiție a Comunității Europene, în cauza T. împotriva României, au fost suspendate, considerentele din cauza mai sus amintită rămân valabile, discriminarea fiind și ea prezentă în continuare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat în cursul lunii septembrie 2008 autoturismul marca Opel, tip Vectra, având nr. omologare AAPLH2211J78E2, cu nr. de identificare WOLOOOO36V1187396, an fabricație 1997, serie carte auto G983414, data primei înmatriculări_ în Olanda, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 2929 lei la A.F.P. C. -Napoca, conform chitanței seria TS5 nr. 3145570 din_ (f.6).

Reclamantul a solicitat restituirea taxei, însă pârâta AFP C. -Napoca prin adresa nr. 51637/_, i-a comunicat că cererea a fost înaintată Administrației

F. P. G. spre competentă soluționare.

Prin adresa nr. 13166/R/_ emisă de A. F. P. G., aceasta i-a comunicat refuzul de restituire a sumei solicitate (f.38)

Reclamantul depune la dosar precizare și extindere de acțiunea prin care arată că înțelege să-și precizeze acțiunea în sensul să cheme în judecată în

calitate de pârâtă A. F. P. a municipiului G., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.929 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală calculată de la data achitării sumei până la data restituirii integrale și efective, cu cheltuieli de judecată (f.40).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În baza art. 274 C.pr.civ. Tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm. cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2929 lei, reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.

C. T.

, dom. în com. B., sat B., nr. 41, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. G., cu sediul în G., P-ța. A. nr. 63 jud.

C., și în consecință:

Obligă pârâta AFP G. să restituie reclamantului suma de 2929 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă A. F.

P. G. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nrt.294, corp A, sector 6.

Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2929 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din _

PRESEDINTE, GREFIER

SS D. C.

Red.5 ex./S.S./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 416/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare