Sentința civilă nr. 421/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.421/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: SS
GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC C. SS S., pe pârâta A. F.
P. A M. C. N. și chemata în garanție A. F. PENTRU
M. , având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 3 ianuarie 2013, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar
răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta AFP C. -N. și poziția procesuală față de cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .
A
preciindu-se că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa
soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. C. SS S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. a Municipiului C. -N. ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 834 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu plata dobânzilor legale aferente de la data achitării taxei și până în momentul restituirii efective și integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a achiziționat în cursul lunii decembrie 2010 autoutilitara marca MAN, tip TGA 18.440/4x2BLS, cu nr. de identificare WMAH06ZZ27M464856, data primei înmatriculări_, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al U.E., respectiv în Austria, iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligată să achite o taxă de poluare în sumă de 834 lei, conform chitanței seria TS6 nr. 3399442 din_ emisă de Trezoreria C. -N. . La data de_ a depus la A.F.P. C. -
N. o cerere prin care a solicitat restituirea taxei auto, însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 25395 a refuzat restituirea taxei.
Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din TFUE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de achitare a taxei, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, cartea de identitate a autoturismului și certificatul de înmatriculare al autoturismului, corespondență purtată cu AFP C. -N. .
În drept, au fost invocate prevederile art. 7, 8 din Legea nr. 554/2004, art. 28, 30, 110 TFUE, art. 1082, 1084 din C.civ., OG 13/2011, art. 117 alin.1 lit.d,
art. 124 alin. 2 rap. la art. 120 alin.7, art. 70 C.pr.fiscală.
Prin întâmpinarea din data de_ pârâta C. -N. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent și sunt în concordanță cu dreptul comunitar și a depus cerere de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se ca, în cazul admiterii acțiunii, să se admită și cererea de chemare în garanție.
În susținerea cererii se arată că taxa care a fost plătită de reclamantă se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta S.C. C. SS S.R.L. a achiziționat în cursul lunii decembrie 2010 autoutilitara marca MAN, tip TGA 18.440/4x2BLS, cu nr. de identificare WMAH06ZZ27M464856, data primei înmatriculări_, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Austria.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 834 lei, cu titlu de taxă de poluare,
taxă pe care a achitat-o la A. F. P. C. -N., cu chitanței seria TS6 nr. 3399442 din_ (f.9).
Reclamanta la data de_ prin cererea de restituire înregistrată la pârâtă sub nr. 25395 a solicitat restituirea acestei taxe paratei, însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 25395 a refuzat restituirea taxei (f.15), context în care a formulat prezenta acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza
T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i
restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că, în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.
Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță si până la data restituirii sale integrale.
Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, în baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ se va admite și cererea de chemare în garanție.
În temeiul art.274 C.proc.civ., la solicitarea reclamantei, pârâta AFP C. -
N. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta
S.C. C. SS S.R.L.,
cu sediul în C. -N., str. M. nr. 52/16, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediul în C. -N.
, Piața A. I., nr.19, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta A.F.P. C. -N. să restituie reclamantei suma de 834 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă A. F.
P. C. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nrt.294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 834 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantei cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
SS D. C.
Red. 5 ex./S.S./D.M.
_