Sentința civilă nr. 444/2013. Contencios. Acțiune împotriva Ordonanței de Guvern (OG)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.444/_

Ședința publică don data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: DP

GREFIER: D. B.

S-a luat spre examinare acțiunea civilă promovată de reclamanta C.

B. PRIN P. AR în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN

P. -M., pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect cțiuni împotriva ordonanțelor guvernului OUG nr.15/2012 - (cerere de suspendare și excepție de neconstituționalitate).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților din litigiu.

Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților din litigiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezenta cauză se află la al 4 lea termen de judecată, iar prin Încheierea de ședință din data de_ s-a dispus suspendarea prezentei cauze în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 C.pr.civ.

Verificând din oficiu competența,Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței pentru care în data de_ s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 C.pr.civ. și prezenta cauză se află în nelucrarea de mai mult de 12 luni, din oficiu în temeiul dispozițiilor art.248 (1 ) C.pr.civ. invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus reclamanta C. B. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea tuturor actelor administrative emise în vedere aplicării art. V dinOUG nr. 15/2012, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru toate prejudiciile cauzate prin aplicarea dispozițiilor art. V din OUG nr. 15/2012 și obligarea acestuia la restituirea sumei de 210.000,01 lei pe care comuna B. a restituit-o trezoreriei; obligarea G. ui R. și M. ui F. P. să emită acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrătrii în vigoare a art. V din OUG nr. 15/2012, suspendarea art. V din OUG nr. 15/2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pe această cale invocă excepția de neconstituționalitate a art. V din OUG nr. 15/2012, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, completată și modificată

raportat la art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În considerente se reține că Guvernul României prin emiterea OUG nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al F. P. publicată în M.Of. Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, a încălcat în mod vădit dreptul autorităților publice locale privind gestionarea autonomă a bugetelor locale, încălcând astfel principiul autonomiei locale. Reclamanta arată că a fost vătămată prin art. V din OUG nr. 15/2010, deoarece a pierdut marea parte a sumelor acordate prin HG nr. 255/2012, sume necesare plății unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, ajunându-se la o situație extremă care pune în pericol desfășurarea în consiții normale a activității isntituției, precum și derularea proiectelor cu finanțări nerambursabile. Potrivit anexei la HGR nr. 255/2012, comuna B. a primit din Fondul de rezervă bugetară suma de 320.000 lei. Menționează că HG nr. 255/2012 este în vigoare, nefiind abrogată, modificată sau anulată, ea producând efecte juridice.

Prin încheierea din data de_ s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 alin. 1 Cod proc.civ.

Având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare din_, în ședința publică din _ a fost invocată, din oficiu, excepția perimării cererii.

În consecință, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 249-252 Cod proc.civ., cererea va fi perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Constată perimată cererea formulată de C. B. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

DP D. B.

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 444/2013. Contencios. Acțiune împotriva Ordonanței de Guvern (OG)