Sentința civilă nr. 453/2013. Contencios. Acțiune împotriva Ordonanței de Guvern (OG)
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 453/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. F. PRIN P., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN P. -M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca
obiect acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului OUG nr.15/2012 - cerere de suspendare și excepție de neconstituționalitate, pentru perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că în conformitate cu referatul întocmit la data de_, de către serviciul de grefă al secției, prezenta cauză a fost suspendată la data de_, dată de la care dosarul a rămas în nelucrare, motiv pentru care din oficiu, Curtea, în temeiul art. 252 alin. 2, raportat la art. 248 C. pr. Civ. invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2012, reclamanta Unitatea administrativ teritorială C. F. prin VANCEA IOACHIM a chemat în judecată pe pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:
Suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare În domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice;
1. Anularea actelor emise în vederea aplicării art. V din O.U.G. nr. 15/2012 și respectiv acordarea sumei de 320.000 lei programată conform adresei DGFPI jud. Cluj nr. 19847/_, precum și toate actele subsecvente acestora, respectiv HCL nr. 57/_ privind modalitatea de cheltuire a acestor sume;
Obligarea M. ui F. P. de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 și respectiv acordarea sumei de 320.000 lei;
Obligarea G. ui R. Și M. ui F. P. de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012;
Obligarea G. ui R. Și M. ui F. P. de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
De asemenea a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 15/2012 în baza art. 146 Iit. d) Și 115 alin. (4) și urm. din Constituție și ale art.
1
1, art. 2, art. 3, art. 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, apreciind că, urmare a incidenței acestor texte legale, O.U.G. nr. 15/2012 este neconstituțională.
În ședința de judecată din data de 07 iunie 2012 s-a dispus suspendarea judecării acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 1551C.proc.civ., până la îndeplinirea de către reclamanta a obligației stabilite în cursul judecății.
Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de 1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art. 248 și 252 C.pr.civ., se va constata perimarea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea administrativ teritorială C. F. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
2