Sentința civilă nr. 452/2013. Contencios. Acțiune împotriva Ordonanței de Guvern (OG)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 452/2013

Ședința publică de la 19 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. H. PRIN P. AR, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN P. -M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca

obiect acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului OUG nr.15/2012 - cerere de suspendare și excepție de neconstituționalitate, pentru perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că în conformitate cu referatul întocmit la data de_, de către serviciul de grefă al secției, prezenta cauză a fost suspendată la data de_, dată de la care dosarul a rămas în nelucrare, motiv pentur care din oficiu, Curtea, în temeiul art. 252 alin. 2, raportat la art. 248 C. pr. Civ. invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2012, reclamanta C. H. prin DOBRAI FRANCISC a chemat în judecată pe pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

  1. 1. Să se anuleze toate actele administrative emise în vederea aplicării art. V din OUG nr. 15/2012.

    1. Să fie obligat pârâtul Guvernul României la plata despăgubirilor pentru toate prejudiciile cauzate prin aplicarea dispozițiilor art. V din OUG nr. 15/2012 și obligarea acestuia la restituirea sumei de 320 mii lei pe care comuna H. a restituit-o trezoreriei sau care a fost transmisă la bugetul local prin HG nr. 255/2012.

    2. Să fie obligat Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din OUG nr. 15/2012.

  2. Să se suspende executarea art.V din Ordonanța de Urgență nr. 15/2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauzei.

  3. Pe această cale invocă excepția de neconstituționalitate a art. V din

O.U.G. nr.15/2012, conform art.9 alin.2 din Legea nr. 554/2004, completată și modificată raportat la art.29 alin. 1 și 3 din Legea nr.47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ședința de judecată din data de 07 iunie 2012 s-a dispus suspendarea judecării acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 1551C.proc.civ., până la îndeplinirea de către reclamanta a obligației stabilite în cursul judecății.

1

Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de 1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art. 248 și 252 C.pr.civ., se va constata perimarea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta

C. H. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. D. M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 452/2013. Contencios. Acțiune împotriva Ordonanței de Guvern (OG)