Sentința civilă nr. 5114/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date - 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5114
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. N. | C. | , judecător |
Grefier: Ț. | V. |
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. T., cu domiciliul în F. de M., nr.57, Jud.Sălaj, în contradictoriu cu pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A., cu sediul în
Z., str.C. C., nr.79/A, Jud.Sălaj, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul T. T. și reprezentantul pârâtei A. DE P. ȘI I. PENTRU A., c.j., Sav Stanciu Alin Vasile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reclamantul T. T. solicită a se dispune prezentarea unei comisii la fața locului, întrucât suprafața de teren ester a vecinului.
Reprezentantul pârâtei A. DE P. ȘI I. PENTRU A., c.j., Sav Stanciu Alin Vasile se opune cererii reclamantului, arătând că nu este necesară prezentarea unei comisii la fața locului, întrucât raportul întocmit consemnează în mod elocvent că acea suprafață se află în altă locație, iar suprafețele de teren cu care s-a angajat reclamantul la agromediu trebuie respectate, fapt care presupune o sancțiune.
Nemaifiind alte cereri sau excepții în cauză, instanța acordă cuvântul în
fond.
Reclamantul T. T. susține contestația așa cum a fost formulată,
solicitând admiterea contestației.
Reprezentantul pârâtei A. DE P. ȘI I. PENTRU A., c.j., Sav Stanciu Alin Vasile solicită respingerea contestației.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea sa, contestatorul T. T. a solicitat instanței anularea deciziei de soluționare a contestației nr.83 din_ emisă de intimata A.P.I.A., Centrul Județean Sălaj.
În motivarea cererii sale contestatorul a arătat în esență, că nu a fost chemat la fața locului cu ocazia identificării parcelei sale, parcela pentru care a solicitat subvenția fiind parcela nr. 10.
Cererea nu a fost motivată în drept.
1
Intimata A. de P. și I. pentru Agricultură, prin Centrul Județean Sălaj, a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția de necompetență materială a Judecătoriei Z. .
În motivare a arătat că se contestă legalitatea unui act administrativ, sens în care competența aparține Tribunalului Sălaj.
Prin sentința civilă nr.2398 din_ a Judecătoriei Z. s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Z., invocată de către intimata A. de P. și I. pentru Agricultură, prin Centrul Județean Sălaj.
A fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul T. T., în contradictoriu cu intimata A. de P. și I. pentru Agricultură, prin Centrul Județean Sălaj, prin care se solicită anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 83/_, în favoarea Tribunalului Sălaj.
În motivarea sentinței se arată că: decizia de soluționare a contestației nr. 83/_, se încadrează în noțiunea de "act administrativ";, fiind emis de o autoritate publică - A. de P. și I. pentru Agricultură, sens în care prezentul litigiu are un caracter administrativ.
Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile O.U.G nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, precum și acordul cadru de delegare nr.P 47/_ încheiat între APDRP și APIA pentru implementarea măsurilor privind plățile compensatorii cuprinse în Axa II din PNDR 2007-1013, reclamantul a depus la APIA - Centrul local Zimbor la data de 14 mai 2009 o cerere de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009 - pentru:
pachetul 1 (pajiști cu înaltă valoare naturală) ; și
pachet 2(practici agricole tradiționale);
pentru o suprafață totală de 1,97 ha, așa cum rezultă din declarația de suprafață din 2009 a reclamantului, această suprafață fiind constituit din următoarele parcele:
nr.bloc fizic 508, nr.parcelă agricolă -1, suprafață parcelă - o,63 ha;
nr.bloc fizic 546, nr.parcelă agricolă -5, suprafață parcelă -0,37 ha;
nr.bloc fizic 542, nr.parcelă agricolă -6, suprafață parcelă-0,34 ha;
nr.bloc fizic 633, nr.parcelă agricolă -7, suprafață parcelă -o,63 ha, Întrucât terenul utilșizat de reclamant este situat pe raza comunei F. de Jos,
jud.Sălaj, comună care este inclusă în lista u.a.t.-urilor cu terenuri eligibile pentru derularea măsurilor de agromediu și faptul că s-a angajat cu o suprafață de aproximativ 2 ha de teren care se înscrie în cerințele de mai sus, a obținut Decizia de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009, beneficiind de drepturile financiare ce rezultă din angajamentul încheiat.
Condițiile generale de eligibilitate care trebuie respectate de fermieri pentru a beneficia de plăți pentru măsura de agromediu sunt: suprafața minimă a terenului utilizat de fermier trebuie să fie de 1 ha și compusă din parcele de cel puțin 0,3 ha, să respecte pe toate parcelele agricole din exploatație Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC), respectarea cerințelor minime privind utilizarea produselor de protecția plantelor și fertilizanților, trebuie să încheie un angajament pe o perioadă de 5 ani, pe parcursul următorilor ani solicitantul trebuie să reînoiască cererea anual prin aplicarea "bifei"; pe formularul de cerere de plată, în rubrica corespunzătoare, obligația de a nu ceda folosința terenului pe perioada de derulare
2
a angajamentului, suprafața solicitată în cererea de plată este obligatoriu să rămână identică pe toată perioada de 5 ani-aceleași parcele să fie situate în aceleași blocuri fizice.
În cazul nerespectării uneia dintre condițiile enunțate, angajamentul încetează de drept în momentul constatării neregulii, iar fermierul este obligat să returneze sumele de care a beneficiat până la acea dată pentru pachetele de agro- mediu aferente parcelei/parcelelor identificate cu nereguli.
Instanța reține că contestatorul T. T. și-a retras în anul 2010 o parte din suprafața de teren aflată sub angajament cu intimata A.P.I.A., respectiv suprafața de o,37 ha situată în parcela agricolă nr.5, blocul fizic nr.546, fiind obligat ca în conformitate cu dispozițiile stipulate de art.17, lit.b din H.G nr.224/2008 să returneze sumele de bani încasate de la intimată în baza angajamentului de agro- mediu pe care l-a încălcat.
În aceste circumstanțe, contestația la executare formulată de contestatorul T. Tefil apare ca nefondată, urmând a fi respinsă în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța să respingă ca nefondată contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul T.
T., cu domiciliul în F. de M., nr.57, Jud.Sălaj, împotriva deciziei nr.83 din_ emisă de către intimata A.P.I.A - Centrul Județean Sălaj, cu sediul în Z., str.C. C., nr.79/A, Jud.Sălaj.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 8 Noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
C. N. C. Ț. V.
Red: CNC/_ .
Dact: ȚV/_ /4 ex.
3