Sentința civilă nr. 5200/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5200

Ședința publică din 15 noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. S., judecător Grefier: A. L.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta F. "A. "; Z.

, cu sediul în Z., str. G. D., nr. 161, județul S., în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. S. , cu sediul în Z., str. T. V., bl. P - 40, județul S., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă reprezentantul reclamantei c.j. Dalea Dumitru, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, potrivit art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată, iar în cauză reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, fila 36.

La solicitarea instanței, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă, apreciind ca fiind lămurită, acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei, c.j. Dalea Dumitru, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precizând în continuare că a depus la dosar copia unei sentințe emise de Tribunal S., prin care li s-a admis modificarea temeiului legal al desfacerii contractului de muncă. În baza acestei sentințe a depus noul contract de muncă modificat. Susține că a fost greșeala persoanei care se ocupă cu probleme de personal, aceasta confundând două articole din Codul muncii. Susține că prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta le-a solicitat anularea procesului - verbal și nu Decizia de respingere a contestației. Arată că reclamanta a respectat această precizare și au contestat în primă fază acel proces - verbal. Întrucât pârâta a emis o decizie de respingere a contestației, dânșii erau nevoiți să atace această decizie. Chiar emitentul deciziei atacate menționează în art. 3 faptul că prezenta decizie poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, potrivit dreptului comun, lucru pe care l-au și făcut. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și respingerea motivelor invocate de către pârâtă prin întâmpinare.

Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa, reclamanta "F. A. "; a chemat în judecată pe pârâta

A. J. pentru O. F. de M. S., solicitând anularea Deciziei nr. 3

/_, emisă de pârâtă, prin care ne-a respins Contestația formulată împotriva Procesului Verbal nr. 191/_, încheiat de reprezentantul AJOFM

S. ; Exonerarea fundației de la plata obligațiilor stabilite prin actul menționat, respectiv plata sumei totale de 12106 lei, din care 9720 lei debit și 2386 lei

dobândă. Obligarea chematei în judecată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Cererea introductivă de instanță se întemeiază pe aceea că pârâta AJOFM S. a stabilit că reclamanta ar avea obligații de plată bugetare în sumă de 12106 lei, din care 9720 lei debit și 2386 lei dobândă, întrucât ar fi

încălcat prevederile legii nr. 76/2002.

În urma verificării respectării obligațiilor prevăzute de legislația în materie în vigoare, organul de control a constatat că reclamanta a angajat-o pe numita Fekete Ibolya, domiciliată în Z., str. Simion Bărnuțiu, nr, 13, bl. 1A, sc. A, et. 3, ap. 11, posesoare a C.l. seria SX, nr. 0., CNP 2., în baza contractului individual de muncă nr. 129 /_, înregistrat la ITM S. sub nr. 44229/_ . În baza acestei angajări F. "A. " a încheiat cu pârâta o convenție, având ca temei legal Legea nr. 76/2002 urmând ca în baza acesteia noi să beneficiem de facilitățile legii, cu condiția menținerii în muncă de către noi pe o perioadă de minimum 3 ani.

Cu toate acestea fosta salariată a solicitat ÎN SCRIS DEMISIA, începând cu data de_, exact cu aceeași dată a cererii, fără nici un fel de motivare. Cum demisia este o manifestare unilaterală a voinței persoanei implicate, cererea i-a fost aprobată de conducerea fundației.

Reprezentanta cu probleme de personal a reclamantei, neavând suficiente cunoștințe în domeniul strict determinat și fiind primul caz de acest fel, a redactat decizia nr. 15/0_, înscriind în mod greșit temeiul legal al încetării raporturilor de muncă, art. 55, lit. b, decizie înregistrată la ITM S. sub nr. 7130/_, temei legal operat greșit și în carnetul de muncă al angajatei demisionare.

Având în vedere faptul că fosta angajată și-a cerut expres încetarea raporturilor de muncă, anterior împlinirii celor trei ani de activitate, printr-un act unilateral de voință și fără a-și motiva demisia, în cazul în speță se impunea ca desfacerea contractului individual de muncă să aibă ca temei legal art. 79 (7) din Codul Muncii, dar printr-un concurs nefericit de împrejurări legat de graba demisiei, dar și de insuficienta cunoaștere a legislației muncii în materie, în toate documentele emise de noi și înregistrate la ITM S. s-a operat greșit art. 55, lit. b din Codul Muncii. De altfel fundația noastră a formulat o cerere de chemare în judecată - Dosar nr._ la Tribunalul Sălaj, cu prim termen de judecată la data de_ prin care am solicitat instanței să dispună modificarea Deciziei nr. 15/0_, înregistrată la ITM sub nr. 7130/_, privind desfacerea contractului de muncă nr. 44229/_ al fostei noastre angajate Fekete Ibolya,în sensul ca temeiul legal al încetării raporturilor de muncă al acesteia să fie art. 79 (7) din Codul Muncii.

Prin întâmpinare se arată că, contestatoarea trebuia să-și precizeze acțiunea în sensul de a cere expres anularea Procesul verbal de control nr. 191 din_ (înscrisul prin care s-a stabilit debitul), având în vedere că acest act constituie titlul executoriu pe baza căruia se face executarea silită a debitului.

Prin Decizia nr. 3/_, pârâta AJOFM S. a respins contestația FUNDAȚIEI "A. " împotriva Procesului verbal de control nr. 191 din_, motivând respingerea contestației astfel: de vreme ce, în realitate, Decizia nr. 15/0_ înregistrată/vizată sub aspectul legalității la Inspectoratul Teritorial de M. S. sub nr. 7130/_ fiind actul oficial CE CONSFINȚEȘTE ÎN FAPT, prin art. 55.b din Codul Muncii, ACORDUL PĂRȚILOR (angajator/angajat) privitor la încetarea raporturilor de muncă dintre acestea, până la pronunțarea prin intermediul instanței de judecată a temeiului real de desfacere a raporturilor de muncă dintre părți, actul de desfacere a acestor raporturi rămâne (și, legal, trebuie să rămână) valabil.

Potrivit prevederilor pct. 2 lit. a și lit. b din Convenția nr. 532/_, încheiată între AJOFM S. și F. "A. " (în calitate de angajator), angajatorul se obligă să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale

persoanelor prev. la pct. 1 (din convenția antemenționată) pe o perioadă de cel puțin 3 ani de la data încadrării în muncă; angajatorul care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la pct. 1 anterior termenului de 3 ani din motivele prevăzute la art. 83 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 se obligă să restituie în totalitate, agenției pentru ocuparea forței de muncă, sumele încasate pentru fiecare absolvent plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu;

Conform celor reieșite din Procesul verbal de control măsuri active nr. 191 din_, conducerea FUNDAȚIEI "A. ", reprezentată legal prin Băbțan Leontin, a desfăcut contractul individual de muncă al angajatei FEKETE IBOLYA, persoană pentru care angajatorul a beneficiat de subvenție (Convenția nr. 532/_ ) conform art. 80 din Legea nr. 76/2002, în baza art. 55.b din Codul Muncii (prin Decizia nr. 15/0_ ), faptă imputabilă angajatorului în conformitate cu art. 83 alin. 2 din Legea nr. 76/2002, anterior termenului de 3 ani de la data încheierii raporturilor de muncă, iar, drept urmare trebuie să restituie pârâtei AJOFM S. suma primită ca subvenție pentru persoana sus arătată, în cuantum de 9720 lei, plus dobânda în cuantum de 2386 lei, în total un debit de 12106 lei.

Este important de arătat că, după întocmirea și comunicarea Procesului verbal de control nr.191 din_, contestatoarea F. "A. " a promovat următoarele acțiuni: contestație la AJOFM S., împotriva procesului verbal de control susmenționat iar, în urma respingerii contestației (prin Decizia nr. 3/_ emisă de pârâta AJOFM S. ), contestație la Tribunalul Sălaj împotriva Deciziei nr. 3/_, precum și pentru anularea debitului (practic,

împotriva PV de control susmenționat); - acțiune înaintată Tribunalului S. prin care angajatorul F. "A. " solicită instanței îndreptarea erorii materiale din Decizia nr. 15/0_, motivată de actul de demisie al numitei FEKETE IBOLYA, fostă angajată a FUNDAȚIEI "A. ", (acțiune în care Tribunalul Sălaj, în Dos._, a dat câștig de cauză petentei F. "A. ", potrivit Sentinței civile nr. 1884/0_, rămasă definitivă-irevocabilă). Astfel, potrivit celor sus arătate, instanța urmează a decide în consecință.

Cu privire la solicitarea de cheltuieli de judecată de către contestatoare, apreciem această cerere ca fiind nejustificată/nelegală, aceasta deoarece: pârâta AJOFM S., în calitate de gestionar al banului public (bugetul asigurărilor de șomaj, din care au fost acordate subvenții contestatoarei pentru angajarea și menținerea în muncă a numitei Fechete Ibolya), până la pronunțarea prin intermediul instanței de judecată a temeiului real de desfacere a raporturilor de muncă dintre părți, hotărâre de care depinde "soarta" titlului executoriu emis de pârâtă (Procesul verbal de control măsuri active nr. 191 din_ ), nu putea da curs solicitării contestatoarei, de anulare a debitului stabilit prin procesul verbal de control antemenționat (deasemenea, contestatoarea promovând și acțiunea care face obiectul acestui dosar, ce urmează a fi soluționată); Nici chiar instituția abilitată legal în domeniul raporturilor de muncă (ITM S. ) nu a putut modifica temeiul de încetare a raporturilor de muncă dintre părți decât în urma unei sentințe irevocabile (Sentința civilă nr. 1884/0_, definitivă-irevocabilă, dată de Tribunalul Sălaj în Dos. nr._ );

Mai mult, potrivit celor susmenționate, apreciem că F. "A. " (contestatoarea din acest dosar) este exclusiv culpabilă pentru întreaga situație

litigioasă apărută (pentru cele 2 dosare aflate pe rolul instanțelor), aceasta întrucât eroarea în încetarea raporturilor de muncă ale fostei angajate (Fechete Ibolya) îi aparține în exclusivitate contestatoarei, în timp ce pârâta AJOFM S. a depus toate diligențele legal posibile (a se vedea conduita acesteia din cele arătate în decizia contestată - nr. 3/_ ) pentru soluționarea în temeiul legislației în vigoare a situației litigioase ivite din nerespectarea convenției încheiate cu contestatoarea (inclusiv suspendarea executării debitului până la soluționarea litigiului, pentru a nu i se aduce nici un prejudiciu acesteia), drept urmare pârâta nu este în culpă (f.18;19).

Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

Raportat la starea de fapt dedusă judecății este vădit faptul că urmare a modificării deciziei nr.15 din 6 august 2010, în sensul că temeiul juridic al desfacerii contractului individual de muncă al fostei angajate Fechete Ibolya este art.79 alin.7 și nu art.55 lit.b din Codul Muncii (în conformitate cu dispozițiile din Sentința civilă nr. 1884/0_, definitivă-irevocabilă, dată de Tribunalul Sălaj în Dos. nr._ ) procesul verbal de control nr. 191 din _

, încheiat de reprezentantul AJOFM S., prin care s-a stabilit că reclamanta F. "A. " trebuie să restituie pârâtei AJOFM S., suma primită ca subvenție pentru persoana sus arătată, în cuantum de 9720 lei, plus dobânda în cuantum de 2386 lei, în total un debit de 12106 lei, este lipsit de orice fundament legal.

În aceste condiții se impune desigur admiterea acțiunii reclamantei F. "A. " anularea Deciziei nr. 3 /_, emisă de pârâtă, prin care s-a respins Contestația formulată împotriva Procesului Verbal nr. 191/_, încheiat de reprezentantul AJOFM S. și finalmente anularea procesului verbal de control, care potrivit susținerilor pârâtei reprezintă titlu executor. Efectul anulării titlului executor este tocmai "exonerarea fundației de la plata obligațiilor stabilite prin actul menționat, respectiv plata sumei totale de 12106 lei, din care 9720 lei debit și 2386 lei dobândă"; astfel că solicitarea în acest sens din petitul acțiunii, nu poate fi considerat ca un capăt de cerere distinct, pentru ca instanța să se pronunțe în mod expres și în privința acestuia.

În ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că într-adevăr pârâta AJOFM S. nu se află în culpă procesuală - conform celor susținute în mod judicios prin întâmpinare - și ca atare nici nu poate fi obligată la suportarea acestora, în virtutea art. 274 din (v) Cod de procedură civilă, ca normă de principiu în materie de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea reclamantei F. " A. "; Z. , cu sediul în Z., str.

G. D., nr. 161, jud. S., în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. S. , cu sediul în Z., str. T. V., bl. P - 40, județul S., și pe cale de consecință anulează Deciziei nr. 3 /_, emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Procesului Verbal nr. 191/_, încheiat de reprezentantul AJOFM S. precum și anularea procesului verbal de control, cu consecința exonerării fundației de la plata obligațiilor stabilite prin actul menționat, respectiv plata sumei totale de 12106 lei, din care 9720 lei debit și 2386 lei dobândă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

M. SA L.

Red. M.S./_ /4 ex.

Dact. A.L./_

Com. 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5200/2013. Contencios. Anulare act administrativ