Sentința civilă nr. 5514/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios â ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5514

Ședința publică din 08 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.

S.

- Președintele secției

G. ier: A.

O.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamanta I. M. S. , cu sediul în Leordina nr. 778 județul M.

, înregistrată la ORC M. sub nr. J_, CUI 17847795, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. - D. Frențiu, C. - N., B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 70, Corp 2, ap. 2, județul C., împotriva pârâtei I. P.

M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

, cu sediul în B. M., str. Gheorghe Ș. nr. 46, județul M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei - avocat M. D. Frențiu, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei înscrisuri privind autovehiculul, solicită cuvântul pe fond.

Instanța văzând actele și lucrările dosarului constată lămurită cauza închide faza probatorie și trece la dezbaterea cauzei pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta I. M. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C.

R. P. DE C. Î. A V.

ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca VOLVO

, seria șasiu YV2A4B2C6WB203876

.

În motivarea acțiunii se arată că OUG NR. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat

membru UE, precum cel pentru care s-ar achita taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.

Se remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterioare datei de_ și cele care înmatriculează autovehicule ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autovehiculele primei categorii de persoane, cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unor taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului "poluatorul plătește";.

În drept, s-au invocat dispozițiile OUG nr. 50/2008, Constituția României, art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.

În probațiune s-au depus contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.

Examinând acțiunea, în baza probatorului administrat, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat autovehiculul marca VOLVO, seria șasiu

YV2A4B2C6WB203876

, dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Legea 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și

potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile

O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, are aplicabilitate, directă și obligatorie, și în prezenta cauza, aceleași critici putând fi imputate și Legii nr. 9/2012.

Pentru considerentele sus menționate acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului cu consecința obligării pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea

promovată de reclamanta I. M. S.

, cu sediul în Leordina nr. 778 județul M., înregistrată la ORC M. sub nr. J_, CUI 17847795, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. - D. Frențiu,

C. - N., B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 70, Corp 2, ap. 2, județul C., împotriva pârâtei I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. , cu sediul în B. M., str. Gheorghe Ș. nr. 46, județul M.

, și în consecință:

Obligă pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca VOLVO, seria șasiu YV2A4B2C6WB203876, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 08 Octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

O.

Red. A.S./ 7 Noiembrie 2013

Tred. A.O. / 7 Noiembrie 2013 - 4 ex

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea

promovată de reclamanta I. M. S.

, cu sediul în Leordina nr. 778 județul M., înregistrată la ORC M. sub nr. J_, CUI 17847795, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. - D. Frențiu,

  1. - N., B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 70, Corp 2, ap. 2, județul C., împotriva pârâtei I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. , cu sediul în B. M., str. Gheorghe Ș. nr. 46, județul M.

    , și în consecință:

    Obligă pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca VOLVO, seria șasiu YV2A4B2C6WB203876, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 08 Octombrie 2013.

    PREȘEDINTE,

    1. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5514/2013. Contencios. Obligația de a face