Sentința civilă nr. 5708/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 5708/2013Ședința publică din data de 1 aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: A. G. C. Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant A. F. A., reclamant T. C. și pe pârât P. C. B., pârât C. LOCAL AL C. B., având ca obiect anulare act administrativ împotriva deciziei numărul.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 1 aprilie 2013 pârâta Comuna B. a transmis prin fax înscrisul intitulat "Precizări";.

Tribunalul ridică din oficiu exc epția inadm isibilității cererii

și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul Tribunalului I., reclamanții A.

F. A. și T. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. comunei B. anularea certificatului de urbanism și autorizației de construire emise de pârât pentru parcela de teren identificată cadastral cu nr. 2/4(592/1/3/3/4) amplasată în extravilanul satului Vișan, Comuna B., jud.I. .

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 1.018 mp, acesta fiind identificat cadastral prin parcelele nr.2/3(592/1/3/3/3) și nr.3/3(593/1/3/4/3) și care se învecinează cu terenul identificat cadastral cu nr.2/4(592/1/3/3/4), pe care se edifică o construcție cu destinația de casă de locuit. Reclamanții au considerat că actele administrative atacate sunt emise în mod nelegal, deoarece beneficiarii acestor acte construiesc la o distanță de 1,70 de linia de separare imaginară a celor două proprietăți, cu nerespectarea cerințelor Codului civil și a prevederilor legale în materie. Reclamanții au mai arătat că actele administrative atacate au fost emise de un organ necompetent, competența revenind președintelui C. ui Județean I., fiind încălcat și dreptul reclamanților de a beneficia de însorirea construcției. De asemenea, au invocat excepția de nelegalitate a PUG-ului aprobat de C. Local B., motiv pentru care au solicitat să se dispună și suspendarea acestor acte administrative în temeiul art.15 din Legea nr. 554/2004.

Prin Încheierea nr.1692/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de petenții A. F. A. și T. C. ,

1

dispunându-se strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului I. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la Tribunalul Cluj

- Secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe cale de consecință, prin Încheierea de ședință din data de_ Tribunalul Iași a dispus scoaterea dosarului nr._ de pe rol și înaintarea sa la Tribunalul Cluj - Secția de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ .

Prin precizările depuse la dosarul cauzei în data de_ (filele 205-206), reclamanții au arătat că obiectul excepției de nelegalitate îl vizează distanța construcțiilor stabilită prin PUG, respectiv 1,90 m față de linia de proprietate, prin raportare la limita stabilită pentru servitute de vedere reglementată de vechiul Cod civil, având în vedere regula stabilită prin art. 2, Anexa 1 din Ordinul M.S. nr. 536/1997.

Și Comuna B. (C. Local B. ) a formulat precizări (filele 458-459), prin care a arătat că Planul Urbanistic General al comunei B. a fost avizat de instituții publice de specialitate din diverse domenii de activitate care au urmărit informațiile și conținutul documentației, iar autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește ex cepția inad misibil ități i cererii

ridicată din oficiu, care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004 raportat la art.137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ intră cererile formulate de persoanele care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri adresate autorității publice.

De asemenea, art. 1 alin. 2 prevede în mod expres că "Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept";.

Reclamanții A. F. A. și T. C. se află tocmai în această ipoteză, prin cererea introductivă solicitând anularea certificatului de urbanism și a autorizației de construire emise de pârâtul P. comunei B. pentru parcela de teren identificată cadastral cu nr. 2/4(592/1/3/3/4) amplasată în extravilanul satului Vișan, Comuna B., jud. I. .

Fiind vorba despre acte administrative cu caracter individual, adresate anumitor beneficiari, în mod logic și destinatarii trebuie să fie introduși în proces, pentru a fi în măsură să își formuleze apărările și să prezinte în instanță argumentele de menținere a actelor administrative atacate. Doar astfel s-ar putea asigura un proces echitabil, care s-ar finaliza cu pronunțarea unei soluții legale.

Chiar dacă reclamanții ar pretinde că la promovarea acțiunii nu cunoșteau identitatea beneficiarilor certificatului de urbanism și ai autorizației de construire atacate, al căror număr nici nu l-au indicat, în cursul procesului instanța a solicitat și obținut aceste acte administrative, care au și fost comunicate reclamanților.

Apoi, cu respectarea dispozițiilor art. 161din Leghea nr. 554/2004, instanța a dispus citarea reclamanților cu mențiunea expresă de a preciza dacă înțeleg să își extindă acțiunea față de beneficiarii autorizației de construire, dar solicitarea instanței a rămas fără răspuns.

Pentru acestea și cu respectarea principiului disponibilității reglementat de dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod de procedură civilă, se va admite excepția ridicată din oficiu și se va respinge prezenta cerere ca fiind inadmisibilă, sub aspectul cadrului procesual fixat.

2

Pentru identitate de rațiune, și măsura suspendării executării actelor administrative în temeiul art. 15 din lege se poate dispune doar în contradictoriu (și) cu destinatarii actelor administrative contestate, astfel că inadmisibilitatea vizează și acest petit.

Cât privește excepția de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu Local al comunei B. de aprobare a PUG, aceasta reprezintă o apărare de fond și nu o excepție procesuală în sensul art. 137 Cod de procedură civilă; dată fiind modalitatea de soluționare a cauzei, nu se mai impune abordarea ei.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității cererii ridicată din oficiu.

Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A.

  1. A.

    și T. C.,

    ambii domiciliați in I., b-dul A. cel Bun nr. 56, bl. G3-4, sc. G3, ap. 17, jud. I., în contradictoriu cu pârâtul P. comunei B.

    , cu sediul în Comuna B., jud. I., având ca obiect anulare certificat de urbanism și autorizație de construire și respectiv suspendarea executării acestora.

    Ia act că pârâtul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru petitul de suspendare și în termen de 15 zile de la comunicare pentru fond.

    Pronunțată în ședința publică din data de 1 aprilie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red.AGC/tehn.MG 5 ex. 25.04.13

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5708/2013. Contencios. Anulare act administrativ