Sentința civilă nr. 6152/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr.6152
Ședința publică din 30 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. G. -președinte
GREFIER V. G. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. G. - P. cu domiciliul ales în B. M., str.Ciprian Porumbescu nr.3/2, județul M. în contradictoriu cu pârâta I. P.
M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str.Gheorghe Ș., nr.46, județul M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de_ note de ședință formulate de reprezentantul reclamantului, dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar la data de_ întâmpinare formulată de pârâtă.
Instanța constatând faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă atât către de reclamantă cât și de către pârâtă, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, sub nr. de mai sus, reclamantul G. G. - P. în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M. - S. P. C.
R. P. de C. și Î. a V. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie a autovehiculului marca Wolsvagen Passat cu număr de identificare WVWZZZ3BZXP259818, achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii
Europene, până la soluționarea irevocabilă a cererii de contencios administrativ care face obiectul dosarului de fond nr._ .
În motivarea cererii reclamantul susține că pentru a nu fi pus în imposibilitatea de a se deplasa de la domiciliu la locul de muncă, se impune admiterea cererii.
Reclamantul susține că taxa de poluare cerută pentru înmatricularea autoturismului este discriminatorie și ilegală, dispoziția națională fiind contrară dreptului comunitar. A depus la data de_ la sediul pârâtei cerere prin care a solicitat scutire de la plata taxei de poluare și răspunsul în baza Legii nr.544/2001. Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art.90 TCE a fost stabilită și de Comisia Europeană prin procedura de "infrigement"; inițiată la data de _
În drept se invocă Constituția României dispozițiile art.11, 16 și 21 și art.581 cod pr.civ..
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care arată că urgența constituie o cerință esențială atât pentru exercitarea cererii, cât și pentru admisibilitatea ordonanței.
Art.996 Cod procedură civilă prevede situațiile în care se poate aprecia urgența și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repera, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În speța de față, se susține de către pârâtă, nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de Cod procedură civilă, situație în care cerința urgenței nu este îndeplinită.
Mai mult, urgența nu se justifică având în vedere și faptul că reclamantul poate plăti taxa de poluare și ulterior să solicite instanței de judecată restituirea taxei, dacă o consideră "ilegală";, deoarece nu se poate pune în relație de interdependență faptul că reclamantul nu poate utiliza autovehiculul și situația că acesta consideră taxa prevăzută de lege pentru înmatricularea autovehiculelor în România, ca fiind "ilegală";.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205, 206 din Legea nr.134 din 1 iulie 2010 republicată privind Codul de procedură civilă.
Analizând actele și probele de la dosar, inclusiv cele din dosarul de fond nr._ instanța reține următoarele:
Demersul juridic al reclamantului se întemeiază pe încălcarea dreptului comunitar, prin condiționarea înmatriculării definitive în România a vehiculelor de import de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de OUG nr.50/2008(noua Lege nr. 9/2012).
Potrivit dispozițiilor art.996 Noul Cod pr.civilă, incidente cauzei, întrucât cererea a fost înregistrată la instanță la data de_, pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: urgența și neprejudecarea fondului cauzei. De altfel, aceste condiții erau prevăzute și în art.581 din vechiul cod de procedură civilă, invocat de reclamant
Urgența nu este o chestiune principală, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate .
Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului, susținând că pentru efectuarea și desfășurarea activității de serviciu este imperios necesară deplasarea de la domiciliu la locul de muncă, fără a se arăta care este locul de muncă, ori locul situării acestuia .
În speță, condiția urgenței nu a fost dovedită, nefiind probat că reclamantului îi este imposibil să se deplaseze cu regularitate cu un alt mijloc de transport, inclusiv mijloace de transport în comun.
Mai apoi, urgența nu se justifică nici din perspectiva faptului că reclamantul poate plăti taxa pe emisiile poluante iar ulterior poate solicita instanței judecătorești restituirea taxei pe poluare dacă apreciază ca ilegală.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat, inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.
Legea prevede condițiile cerute pentru înmatricularea permanentă sau temporară, în art.7 alin.1 din Ordinul 1501/2006. Autorizarea provizorie pentru circulație a autovehiculelor este prevăzută la art.15 din Ordinul 1501/2006 și aceasta nu poate depăși 30 zile, cu posibilitatea de eliberare a unei nou autorizații provizorii a căror perioadă nu poate depăși cumulat 90 zile, cu condiția achitării tuturor taxelor și tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizații.
Reclamantul a solicitat însă "autorizarea provizorie", iar a se pronunța instanța asupra acestei modalități de punere în circulație solicitată de reclamantă înseamnă a analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.15 din Ordinul 1501/2006, inclusiv dacă se datorează taxă de primă înmatriculare, ceea ce ar echivala cu judecarea fondului cauzei.
Instanța reține că cererea de înmatriculare chiar pe o durată scurtă de timp cu consecințe ulterioare pe terenul folosirii autovehiculului, respectiv dacă s-ar soluționa favorabil cererea de ordonanță președințială s-ar tranșa definitiv și cererea de înmatriculare fără plata taxei pe emisiile poluante.
În ceea ce privește aparența dreptului de a înmatricula vehiculul fără plata taxei de emisie instituită de noua lege în absența unei jurisprudențe relevante la nivel național consolidată de o hotărâre a CJUE privind încălcarea normelor dreptului european prin noua Lege nr. 9/2012 care a abrogat OUG nr. 50/2008, act normativ care condiționează în prezent înmatricularea autovehiculului de import de plata taxei de emisie, o atare cerință nu este dată deoarece tranșarea acesteia ar însemna prejudecarea fondului dreptului.
Pentru aceste considerente, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile procedurii speciale a ordonanței președințiale în temeiul art. 996 Noul Cod procedură civilă instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de ordonanță președințială
formulată de reclamantul
G. G. - P. cu domiciliul ales în B. M., str.Ciprian Porumbescu nr.3/2, județul M. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S.
P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str.Gheorghe Ș., nr.46, județul M. .
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
C. G. | V. | G. | -S. |
Red.C.G./_
Tred.V.G-S/-_
4 ex.