Sentința civilă nr. 6197/2013. Contencios. Ordonanță președințială

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

Sentința civilă Nr. 6197

Ședința publică din 31 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.

G. ier M. -O. O.

Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. I. cu domiciliul în Bârsana, nr.695, județul M. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de_, din partea reclamantului o adresă prin care solicită admiterea acțiunii în maniera în care a fost formulată și respingerea întâmpinării ca fiind nelegală și copie de pe acțiunea introductivă care a fost înregistrată la Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

Instanța, raportat la actele și înscrisurile dosarului, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul B. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. P.

M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. ca prin hotărârea pronunțată să se dispună înmatricularea provizorie a autovehiculului marca BMW 530XD, cu nr. de identificare WBANM71030CP10989, până la soluționarea cererii în contencios administrativ de înmatriculare definitivă fără taxă, înregistrată la Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

În motivarea acțiunii se arată că autovehiculul identificat cu datele de mai sus este un autovehicul de ocazie, înmatriculat pentru prima dată la_ în Italia, stat membru al Uniunii Europene.

Pentru înmatricularea acestui autovehicul în România, pârâta percepe plata unei taxe (denumită inițial "taxă specială pentru autoturisme și autovehicule";, art. 2141- 2143din Codul fiscal, apoi "taxă pe poluare pentru

autovehicule";, O.U.G. nr. 50/2008 și, în fine, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule";, Legea nr. 9/2012), taxă care nu se percepe, însă, și la înmatricularea unui autovehicul de ocazie similar provenit de pe piața autohtonă.

Perceperea acestei taxe de către Statul Român contravine, însă, dispozițiilor art. 90 paragraful I din Tratatul pentru instituirea Comunității Europene (T.C.E.), devenit art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.), potrivit căruia nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Se arată că C.J.U.E. a statuat că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 contravine dispozițiilor art. 90 paragraful I din Tratatul pentru instituirea Comunității Europene (T.C.E.) devenit art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.).

Totodată, reclamantul, pentru a nu fi pus în imposibilitatea de a se deplasa de la domiciliu la locul de muncă, solicită ca pe toată perioada derulării procesului să i se permită eliberarea de numere provizorii.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 11, art. 16 și art.21 din Constituția României.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Pârâta I. P. Județului M. - S. P. C. R. de C. și Î. a V. a depus la dosar întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanței a dispune în consecință. Totodată arată că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 996 alin.1 din Legea nr.134/2010 republicată privind situațiile în care se poate aprecia urgența și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Examinând acțiunea, instanța reține următoarele:

Pe cale de ordonanță președințială se pot lua măsuri vremelnice în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul unei executări.

Din analiza dispozițiilor art. 996 din noul Cod de procedură civilă rezultă că patru sunt condițiile specifice exercitării ordonanței președințiale, și anume: aparența dreptului, urgența, vremelnicia și nerezolvarea fondului cauzei.

Dintre acestea, ne vom opri în analiză la conceptul de urgență, nedefinit de lege, care indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul unei executări.

În primele situații, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte.

Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete, care în cauza dedusă judecății nu au fost confirmate prin probele administrate.

Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului. Pretinsa privare de proprietate, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică prin ea însăși admiterea cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful 2 al art. 1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor, trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.

Imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea definitivă a litigiului de drept comun nu justifică admiterea cererii, întrucât în absența unei hotărâri favorabile pronunțate în litigiul de fond și dat fiind efectul suspensiv de executare al recursului, impus de către legiuitor în materia contenciosului administrativ, reclamantul este readus la statutul anterior refuzului de înmatriculare din partea pârâtei. Acest statut nu îi permitea exercitarea dreptului de a circula cu vehiculul, ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de 90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate.

Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat, inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluare. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.

Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite exigențele legale care caracterizează urgența.

În situația de față, reclamantul a depus la dosar o adeverință medicală în cuprinsul căreia i s-a recomandat tratament reumatologic, în contextul suferinței de "lumbago acut";.

Raportat la acest aspect, se va aprecia că reclamantul nu a făcut dovada existenței unei situații care să justifice urgența măsurii, împrejurarea că autoturismul este necesar reclamantului pentru a se deplasa, în condițiile în

care nu mai deține alt autoturism în proprietate, nu justifică existența urgenței în sensul dispozițiilor art. 996 Cod de procedură civilă, reclamantul având posibilitatea de a apela la serviciile transportului public sau privat de persoane.

Instanța apreciază că nu este îndeplinită nici condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantului, având în vedere prevederile în vigoare ale OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Condiția caracterului vremelnic și condiția neprejudecării fondului sunt îndeplinite. Măsura solicitată are ca obiect autorizarea provizorie a circulației până la soluționarea cererii formulate în procedura de drept comun, având deci caracter temporar.

Pentru considerentele sus menționate apreciem că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art. 996 Cod procedură civilă, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de

ordonanță președințială promovată de reclamantul

B. I. cu domiciliul în Bârsana, nr.695, județul M. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str. Școlii nr.1, jud. M. .

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

O. A. C.

M.

-O. O.

Red. A.C.O./_

Tehnored. O.M.O./_ 2 ex.-

DOSAR NR. _

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de

ordonanță președințială promovată de reclamantul

B. I. cu domiciliul în Bârsana, nr.695, județul M. în contradictoriu cu

pârâta I.

P. M. -S. P. C. R.

P.

DE C.

ȘI Î.

A V.

, cu sediul în B. M., str. Școlii nr.1, jud. M.

.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6197/2013. Contencios. Ordonanță președințială