Sentința civilă nr. 6458/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 6458/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. M. S. și pe pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal în calitate de avocat, lipsă fiind pârâta.
P. edura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin registratura tribunalului la data de 11 aprilie 2013 s-a depus la dosar din partea pârâtei, răspunsul la solicitările instanței.
Reclamantul solicită în probațiune efectuarea unei adrese la pârâtei solicitându-i să depună la dosar Protocolul cu nr. 5282/_ și să ne comunice dacă acesta a fost avut în vedere la emiterea deciziei contestate.
Tribunalul după deliberare, apreciază că pârâta a depus la dosar toate actele pe care le deține și a apreciat că sunt utile soluționării cauzei, iar de patru termene pârâta nu s-a conformat solicitărilor instanței, sens în care respinge cererea în probațiune .
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin actiunea inregistrata sub nr de mai sus pe rolul Tribunalului C. reclamantul P. M. S. a solicitat in contradictoriu cu parata C. de A. de
a J. C. anularea Deciziei nr 846/_ in ce priveste dispozitia de reconstituire a creantelor datorate la FNUASS pentru perioada 2007-2011.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca prin sentinta civila nr 1037/_ pronuntata de Tribunalul Cluj s-a dispus anularea obligatiilor de plata catre FNUASS stabilite in sarcina sa pentru perioada 2002-2008, mai putin suma de 3.883,33 lei.
Prin Decizia civila nr 5473/2012 a Curtii de Apel CLuj a fost admis recursul reclamantului impotriva sentintei civile nr 1037/_ pronuntata de Tribunalul
Cluj care a fost modificata in sensul ca a fost admisa actiunea reclamantului si s-a dispus anularea Deciziei nr 85/_ a Casei de A. de S. C. prin care s-au stabilit obligatii de plata pentru perioada 2002-2008.
In acest context parata a emis Decizia nr 846/_ prin care a anulat creantele reclamantului catre FNUASS precum si Decizia nr 19165/_ referitoare la accesorii.
Arata reclamantul ca actul administrativ contestat este nelegal intrucat institutia juridica a "reconstituirii creantelor fisale"; nu este cunoscuta in legislatia fiscala, de altfel decizia nu are mentionat niciun temei de drept.
Parata a formulat intampinare in cauza solicitand respingerea actiunii ca neantemeiata, invederand, in esenta, ca a emis Decizia de impunere din oficiu nr 275115/1 pentru stabilirea contributiei datorate la FNUASS aferenta perioadei 2007-2011 si Decizia nr 275115/2 pentru accesorii in termenul de prescriptie a creantelor si in temeiul art 85 alin 1 din OG nr 92/2003.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoareel:
Prin sentinta civila nr 1037/_ pronuntata de Tribunalul Cluj s-a dispus anularea obligatiilor de plata catre FNUASS stabilite in sarcina reclamamtului pentru perioada 2002-2008, mai putin suma de 3.883,33 lei.
Prin Decizia civila nr 5473/2012 a Curtii de Apel C. a fost admis recursul reclamantului impotriva sentintei civile nr 1037/_ pronuntata de Tribunalul Cluj care a fost modificata in sensul ca a fost admisa actiunea reclamantului si s-a dispus anularea Deciziei nr 85/_ a Casei de A. de S. C. prin care s-au stabilit obligatii de plata pentru perioada 2002-2008.
Ulterior pronuntarii Curtii de Apel parata a emis Decizia nr 846/_ prin care a dispus anularea sumelor datorate de reclamant cu titlu de contributie FNUASS, in conformitate cu dispozitile Deciziei civile nr 5473/2012.De asemenea, la alineatul doi al Deciziei nr 846/_ este cuprinsa dispozitia privind " reconstituirea creantelor datorate la FNUASS in termenul de prescriptie fiscala, respectiv pentru perioada 2007-2011";.
Impotriva acestei decizii nr 846/2012 a fost promovat recurs administrativ, respins prin decizia nr 42044/_ .
La data de_ parata a emis Decizia de impunere din oficiu nr 275115/1 pentru stabilirea contributiei datorate la FNUASS aferenta perioadei 2007-2011 si Decizia nr 275115/2 pentru accesorii, decizii a caror legalitate nu face obiectul controlului instantei in cauza de fata.
Instanta remarca faptul ca in cauza nu se solicita anularea decizilor de impunere ci a deciziei nr 846/2012.Or, dispozitia cuprinsa in aceasta decizie cu privire la reconstituirea creantelor fiscale nu a dat nastere nici unui drept si nici unei obligatii in favoarea sau in sarcina reclamantului, obligatiile catre bugetul FNUASS fiind stabilite doar prin cele doua decizii de impunere pentru obligatii principale si accesorii.
Or, potrivit prevederilor art 1 alin 1 din Legea nr 554/2004 "se poate adresa instantei de contencios administrativ orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ (…)";.
Reclamantul a motivat actiunea sa aratand ca nu poate fi tinut la indeplinirea unei obligatii de plata calificata intr-un litigiu precedent ca nelegala.Cu toate acestea, obligatia de plata nu a fost stabilita in sarcina acestuia prin decizia contestata ci prin cele doua decizii de impunere, necontestate in cauza de fata.
Pentru considerentele ce preced, stabilind ca in cauza reclamantul nu a probat vatamarea unui drept sau a unui interes legitim prin emiterea Deciziei nr 846/_ instanta va respinge actiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulata de reclamantul P. M. S. cu domiciliul in C.
-N., str Ludwig van Beethoven, nr 21, jud C. in contradictoriu cu parata C. de A. de S. a J. C. cu sediul in C. -N., str Constanta, nr 5, jud C. .
Fara cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din 12 aprilie 2013.
Președinte,
-F. B.
Grefier,
-M. P.
I.P. 15 Aprilie 2013 Red.tehnored MFB/ 4 ex/_