Sentința civilă nr. 6472/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6472

Ședința publică din 13 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.

G. ier M. -O. O.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamantul W. N., cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D., nr.112, bl.G1, ap.4, județul

C. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL B., cu sediul în B., str. F. de C., nr.1/A, județul M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea sentință.

T.

Deliberând asupra cererii, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_, reclamantul

W. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL B., să se dispună în sensul scoaterii din evidențele fiscale a obligațiilor privind impozitul pe mijloacele de transport pentru autoturismele marca Mitsubishi nr. de înmatriculare_ și Audi A4 nr. de înmatriculare_, începând cu data de_, respectiv_ ; să fie obligat pârâtul să suporte cheltuielile de judecată.

În motivare, reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art. 264 (2) din Codul fiscal, coroborate cu ale art. 1295 al. 1 cod civil vechi, arătând că este nelegală măsura de a se reține în sarcina sa impozitul aferent celor două autoturisme, care trebuiau radiate din evidențele pârâtului începând cu datele de_, respectiv_, pârâtul, prin direcția de venituri, nefiind îndreptățit

să-i pretindă impozitul care, în baza legii, este datorat de terțe persoane, respectiv de cumpărători.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

În susținerea excepției, s-a învederat că, prin adresa nr. 16224/2012 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a fost încunoștințat că cele două autoturisme figurează în proprietatea reclamantului, ele nefiind radiate nici măcar în anul 2012, iar contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nu reprezintă un act justificativ.

Pârâtul a învederat că are atribuții specifice autorității deliberative și nu are competență în privința operațiunilor de impunere a persoanelor fizice și juridice.

Din conținutul adresei nr. 16224/_ a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului M. (f.26) s-au confirmat susținerile pârâtului, autoturismele marca Mitsubishi și Audi A4, obiecte ale contractelor de vânzare- cumpărare sub semnătură privată (f.11-12), fiind înregistrate în proprietatea reclamantului W. N. .

Potrivit art. 23 (1) din Legea nr. 215/2001, Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative.

Art. 36 (1) din aceeași lege prevede: C. local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

Din textele legale sus menționate a reieșit că pârâtul este autoritate deliberativă și nu are competență pentru realizarea operațiunilor de impozitare fiscală, astfel încât să se justifice obligarea sa la scoaterea din evidențele fiscale a celor două autoturisme înstrăinate de reclamant și încă neradiate de pe numele său.

În consecință, în temeiul art. 137 Cpc, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul C. LOCAL AL ORAȘULUI

B. și va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul C. LOCAL AL ORAȘULUI B. .

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul

W. N., cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D., nr.112, bl.G1, ap.4, județul C., în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL B., cu sediul în B., str. F. de C., nr.1A, județul M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi, 13 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

O. A. C.

M.

-O. O.

Red.A.C.O. /_

- ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6472/2013. Contestație act administrativ fiscal