Sentința civilă nr. 6830/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6830
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. I. - judecător
G. ier: A. O.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul G. G. D. în contradictoriu cu pârâtele A. FINANTELOR PUBLICE B. M. , DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE M. și A. F.
PENTRU M.
, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat C. Fărcaș, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de_ întâmpinare, formulată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru A. Finanțelor Publice B. M. . Verificându-și din oficiu competența materială conform art. 159 ^ 1 din Legea nr. 202/2010 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr. civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze acțiunea, raportat la art. 10 al. 1 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
Reprezentanta reclamantului d-na avocat C. Fărcaș depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și precizare la acțiune privind reorganizarea ANAF în baza HG nr. 520/2013 și adresele de comunicare ale reclamantului cu noile entități, arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și acordarea cuvântului pe fond.
Având în vedere că nu există alte cereri de formulat în cauză, instanța în temeiul art. 150 Cod pr. civilă închide faza probatorie și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.
Reprezentanta reclamantului, d-na avocat C. Fărcaș, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată în scris, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 843,3 lei reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra acțiunii de față,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus și precizată la fila 27, reclamantul G. G. - D. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M., A. Finanțelor Publice B. M. și A. F. pentru M. B., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea deciziei privind taxa pentru poluare, emisă de către pârâta A. Finanțelor Publice a Orașului Ulmeni, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3387 lei achitată cu chitanța seria TS 5 nr. 2146663 din_ cu dobânda legal calculată de la data efectuării plății și până la restituirea efectivă. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia i s-a pretins să plătească taxa pentru poluare, prevăzută de OUG. 50/2008.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 554/2004, Legea Contenciosului Administrativ și codul de procedură civilă raportat la art.117 alin 1. lit. d. C.pr.fiscală, prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României coroborat cu art. 110 din TFUE și prevederile Deciziei nr. 24/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în Recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1/_
.
În probațiune s-a depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării acesteia, cererea de restituire, actele de proveniență ale autovehiculului.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în nume propriu și pentru A. Finanțelor Publice B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. F. pentru M. B., nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Ulmeni, suma de 3387 lei reprezentând taxă pentru poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS5 nr. 2146663 din _ .
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text de lege în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul
fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful
1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza OUG nr. 50/2008 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Român are un temei legal de reținere a taxei de poluare.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Franța tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime de pârâte, în prezent reorganizate în baza HG nr. 520/2013 privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/20011, începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
Din perspectiva considerentelor de fapt și de drept expuse, acțiunea este întemeiată și va fi admisă, în temeiul prevederilor art. 18 al. 1 Cod pr. civilă, conform dispozitivului. Cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul G. G. - D. cu domiciliul procesual ales în B. M., str. V., nr. 59A/23 în contradictoriu cu pârâtele: Direcția Generală a Finanțelor Publice M., A. Finanțelor Publice B. M., în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. prin A. Județeană a Finanțelor Publice M. și A. F. Pentru M. cu sediul în B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:
Anulează decizia de calcul a taxei pentru poluare nr. 940 din _ emisă de A. Finanțelor Publice a Orașului Ulmeni și obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 3387 lei, reprezentând taxă pentru poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 2146663 din _, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea sumei.
Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 843,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
V. I. | A. | O. |
Red.V.I. / 5 decembrie 2013
Tred. A.O. / 5 Decembrie 2013 - 5ex
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul G. G. - D. cu domiciliul procesual ales în B. M., str. V., nr. 59A/23 în contradictoriu cu pârâtele: Direcția Generală a Finanțelor Publice M., A. Finanțelor Publice B. M., în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. prin A. Județeană a Finanțelor Publice M. și A. F. Pentru M. cu sediul în B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:
Anulează decizia de calcul a taxei pentru poluare nr. 940 din _ emisă de A. Finanțelor Publice a Orașului Ulmeni și obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 3387 lei, reprezentând taxă pentru poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 2146663 din _, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea sumei.
Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 843,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,