Decizia civilă nr. 1741/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1741/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de A. F. P. A M. G. împotriva sentinței civile nr. 7578 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimații R. L., A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă auto.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Șinca R. Teodor, în reprezentarea intereselor intimatului, cu împuternicire avocațială aflată la dosarul de fond. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 și 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, intimatul fiind nevoit să achite onorariul avocațial, astfel că din această perspectivă cheltuielile de judecată sunt perfect justificate. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7.578 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
R. L., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. G. și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2.472 lei cu titlul de taxă de poluare nedatorata precum și dobânda legală aferentă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective. S-a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și a fost obligată această plata în favoarea pârâtei a sumei de 2.472 lei încasată cu titlul de taxă de poluare plus dobânda legală de la data achitării și până la data restituirii efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 539,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ8EX8A016677, anterior înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligată să achite suma de 2.472 lei cu titlu de taxă de poluare în data de_ . Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă de către pârâtă.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar. În privința cererii de chemare în garanție, întrucât pârâta a căzut in pretenții, în temeiul art.60-63 C.pr.civ., instanța de fond a admisă și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. G.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041
C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Recurenta a apreciat hotărârea instanței de fond ca nelegală și datorită faptului că aceasta nu s-a pronunțat asupra excepțiilor pe care le-a invocat prin întâmpinare, în condițiile în care reclamantul nu a contestat modul de calcul a taxei pe poluare, iar în temeiul art. 1 din
O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de căte A.F.M. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. În esență, pârâta consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, nemotivând temeinic respingerea excepțiilor pe care le-a invocat. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal. Pe de altă parte, pârâta a precizat că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă obligatorie în vederea anulării deciziei de calcul și ca efect al acestei anulări să se dispună restituirea taxei, astfel că cererea acesteia este inadmisibilă.
O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr.9/20121 începând cu data de_, care prin art. 12 și art. 13 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.
În privința cheltuielilor de judecată, pârâta a consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece A.F.P. nu este beneficiarul taxei pe poluare, fiind doar organul încasator, așa cum prevede actul normativ, iar reclamantul a achitat de bunăvoie această taxă. În privința cheltuielilor de judecată se mai menționează că nu are nicio culpă procesuală, iar cuantumul acestora este mult prea ridicat în raport de obiectul cauzei și munca efectiv prestată de apărătorul ales, depășind cu mult 10 % din valoarea litigiului.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 50/2008 corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/_ .
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Cu referire la incidența la speță a prevederilor Legii 9/2012 antamate de recurentă prin motivele de recurs Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 12 din acest act normativ in cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se
pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de_ respectiv in perioada 1 iulie 2008-_ și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor Uniunii Europene. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat(actualmente art. 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de_ pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la_ și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa de poluare încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea Legii 9/2012 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
In ce privește cererea de acordare a dobânzilor :
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scăderii puterii de cumpărare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume. Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflației se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege. Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază
legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. G. împotriva sentinței civile nr. 7.578 din 29 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, DP | JUDECĂTOR, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. |
GREFIER, M. N. ȚÂR |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond:A.M.B. .
