Decizia civilă nr. 4979/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4979/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R. Judecător L. U. Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F.
P. A M. T. împotriva sentinței civile nr.8981 din 10 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamantul intimat L. G., pârâta intimată DIRECȚIA GENERALĂ A F.
P. CLUJ și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.8981 din 10 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. G. în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. a municipiului T. .
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2908 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.
F. P. a municipiului T. în contradictoriu cu A. F. pentru M.
.
A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 2908 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 289,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâta A. F. P. a municipiului T., care se impun a fi analizate cu prioritate conform art. 137 alin.
1 din Codul de procedură civilă, instanța le-a respins pentru următoarele considerente:
După cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, pârâta este instituția care a emis decizia de calcul a taxei de poluare și cea care a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin prezenta cerere. În acest context și prin prisma dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, este evident că A. F. P. a municipiului T. are calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii, prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod";, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă. De aceea, se impune respingerea acestei excepții.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. T. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. T. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal
acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura prealabilă obligatorie. A invocat recurenta și lipsa calității procesuale pasive, arătând că taxa este un venit al F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. . Recurenta a mai invocat și apariția unei legi noi, Legea nr. 9/2012, în baza căreia reclamantul poate obține restituirea unei părți din sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere că nu poate fi obligată anterior cererii de chemare în judecată. Solicită exonerarea de plata cheltuielilor de judecată sau reducerea acestora conform art. 274 alin. 3 C. pr. civ.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce priveste eventuala inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
De asemenea, Legea nr. 9/2012 în baza căreia reclamantul ar putea obține eventual restituirea unei părți din sumă, nu constituie un impediment în despăgubirea integrală a reclamantului pentru prejudiciul produs prin impunerea unei taxe contrare dreptului comunitar.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea în concret făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuzivă și este însușită de Curte.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M.
T. împotriva sentinței civile nr. 8981 din 10 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2013.
Președinte, A. A. M. | Judecător, S. L. R. | Judecător, L. U. |
Grefier, A. B. |
Red.S.L.R./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.- P. U.
