Sentința civilă nr. 8137/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 8137/2013
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind cererea formulată de reclamantul H. M. T. împotriva pârâților M. A. ȘI D. R., A. N. DE Î. F. RA, A. N. DE Î. F. RA - S. T. T. -S., A. N. A Î. F., A.
N. A Î. F. - F. J. C., având ca obiect obligația de a face La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul
reclamantului avo cat Sporis L. I. in substituirea av. D. ci P. escu Doinita, lipsa fiind părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul pune in discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R. invocată prin întâmpinare, excepția lipsei capacității de folosință și excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de părâta de rândul 2 A. F RA .
Reprezentanta reclamantului solicita respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive având in vedere ca este ordonator principal și respingerea excepțiilor invocata de parata de rândul 2 fata de actele de la dosar . Declară că nu are cereri in probațiune de formulat.
Tribunalul unește excepțiile cu fondul cauzei și nefiind cereri in probațiune de formulat, declara închisa faza de cercetare judecătoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei .
Reprezentanta reclamantului susține acțiunea cum este formulată, solicitând admiterea ei, obligarea pârâților in solidar la plata sumei de 17297 lei reprezentând plăți compensatorii ca urmare a desfacerii contractului de munca conform art. 12 punctul 3 cap. Contractul colectiv de munca și la plata dobânzilor legale calculate de la data de 29 decembrie 2011 pana la data plății efective a acestora cu cheltuieli de judecata .
Tribunalul reține cauza in pronunțare fata de actele de la dosar.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de _ | , reclamantul H. M. | T. | a |
chemat în judecată pe pârâții M. A. | ȘI D. R., A. | N. |
DE Î. | F. | RA, A. | N. | DE Î. | F. | RA - S. | T. | |||
T. -S. | , A. | N. | A Î. | F. | , A. | N. | A Î. | F. | - F. |
J. C. și a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 17.297 lei, reprezentând plăți compensatorii ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă, cu dobânda legală de la data de_ până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul susține că A. N. a Î.
F. R.A. a fost desființată, patrimoniul acesteia a fost preluat de către pârâtă și desființarea administrației a determinat desființarea tuturor locurilor de muncă și concedierea colectivă a salariaților din motive neimputabile acestora.
Reclamantul mai arată că potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de administrație pe anul 2009-2010 prelungit până în data de_ salariații vor primi o compensație egală cu 7 salarii de bază, dacă vechimea în sector este mai mare de 3 ani, la concedierea colectivă și că aceste plăți compensatorii nu au fost primite.
În drept, reclamantul a invocat prev. art.266 și urm. C. muncii și art.12 pct.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de administrație.
În probațiune, reclamantul a depus preavizul și decizia de concediere, act adițional la contract individual de muncă și contractul individual de muncă încheiat cu pârâta.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului, motivând că reclamantul s-a înscris in perioada preavizului la un concurs organizat pentru ocuparea unui post vacant în cadrul agenției, a obținut punctajul necesar și a fost angajată începând cu data de_ și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată peste termenul de 6 luni prevăzut de art.268 alin.1 lit.e C. muncii, rep.
Prin întâmpinare, M. A. și D. R., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că A. N. a Î. F. este persoană juridică, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca lipsită de obiect.
Excepția lipsei calității procesuale pasive urmează să fie respinsă, întrucât chiar dacă A. este personalitate juridică, finanțarea acesteia se face și din subvenții acordate de la bugetul de stat care se fac prin M. A. și D.
.
Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost încadrat la A. N. a Î. F. R.A. -
T. T. -S., până la sfârșitul anului 2011. În această calitate, reclamantul a primit la data de_ un preaviz din partea acestui angajator, prin care era înștiințată că îi va înceta contractul individual de muncă la data expirării perioadei de preaviz, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 82/_ prin care s-a înființat A. N. a Î. F. prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. R.A., care s-a desființat și că locurile de muncă din cadrul administrației se vor desființa iar salariații vor fi concediați.
N. a Î. F. R.A. a emis la data de_ decizia nr.73, prin care, a decis că începând cu_ contractul individual de muncă al reclamantului încetează în temeiul art.65-68 C. muncii, republicat, datorită desființării locului de muncă și din motive fără legătură cu persoana salariatului și că la data concedierii reclamantul beneficiază și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută la art.12 alin.3 din C.C.M. la nivelul Administrației Naționale a Î. F. R.A.. pentru anul 2009-2010, cu modificările și completările ulterioare.
Art.12 pct.3 din acest contract colectiv de muncă prevede că la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază, dacă are o vechime în sector mai mare de 3 ani.
Această decizie nu a fost contestată de reclamant.
A. N. a Î. F. R.A. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de_ în baza Rezoluției nr.586485/_ .
Față de această situație, instanța a invocat excepția lipsei capacității de folosință a acestei pârâte ș ia Sucursalei Teritoriale tisa-S., excepție pe care o va admite.
În perioada preavizului, pârâta a organizat un concurs pentru ocuparea unui post vacant conform organigramei la F. din C., la care a participat și reclamantul. Din procesul verbal privind rezultatele obținute la testare pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Filialei C., rezultă că reclamantul a obținut punctajul necesar și a fost angajată începând cu data de_, așa cum rezultă din contractul individual de muncă.
Dreptul la plata compensatorie se naște la data comunicării deciziei scrise persoanei în cauză și se acordă fiecărei persoane o singură dată pentru disponibilizările colective efectuate la aceeași unitate. Suma de bani acordată cu titlu de plată compensatorie este stabilită pentru cei concediați prin contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum este și în cazul de față.
Aceste plăți compensatorii, care reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilităților salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, se achită numai în cazul in care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer.
În cazul de față, reclamantul s-a angajat imediat după emiterea deciziei de concediere la agenția pârât nou înființată, nu a devenit șomer, deoarece așa cum am arătat, potrivit contractului individual de muncă încheiat cu pârâta are calitatea de salariat, calitate în care nu este îndreptățită să primească cele 7 salarii compensatorii.
Așa fiind, cererea reclamantului este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
Având în vedere această situație, excepția prescripției dreptului la acțiune este lipsită de obiect, întrucât dreptul la acțiune al reclamantului nu s-a născut.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtelor A. N. a Î. F. RA, A. N. a Î. F. RA - S. T.
-S. .
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. A. și D. R., cu sediul în B., B-dul C. I nr.2-4, sector 3.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta A. N. a Î. F. .
Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. M. T., domiciliat în
C. -N., str.Nirajului nr.33, jud.C. în contradictoriu cu pârâții A. N. a Î. F., cu sediul în B., Ș. O. nr.35-37, sector 4 și M.
A. și D. R. . Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 13 Mai 2013.
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.UP/tehn.MG 5 ex. 16.05.13