Anulare act administrativ. Decizia nr. 786/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 786/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2130/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 786/2015
Ședința publică din 23 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Judecător M. K.
Judecător D. B. D.
Grefier R. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta P. A. N. împotriva sentinței nr. 1378/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ având ca obiect anulare act administrativ, privind pe pârâta M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ - AJPIS HUNEDOARA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclamantă, av. B. I., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura prealabilă a fost parcursă, recursul a fost motivat, iar în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Recurenta reclamantă a depus în 13.02.2015, prin poștă, răspuns la întâmpinare, la care a anexat un set de înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul reprezentantului recurentei reclamante, av. B. I., în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită, în principal admiterea recursului, casarea sentinței nr. 1378/CA/2014 pronunțată de instanța de fond, ca netemeinică și legală și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara, motivat de faptul că instanța nu a ținut cont de cererea în probațiune formulată, pentru ca pârâtul să-și exprime punctul de vedere cu privire la noile reglementării în materie, cerere pe care instanța de fond a considerat-o ca fiind una de amânare.
Iar, în subsidiar solicită admiterea recursului și rejudecând cauza în fond, modificarea sentinței și admiterea acțiunii formulată de reclamantă și în consecință anularea deciziilor atacate ca fiind nelegale.
Cu privire la capătul principal de cerere, argumentează că instanța de fond în mod greșit că cererea în probațiune formulată de către reclamantă este o cerere de amânare, arătând de asemenea că atunci a intrat în vigoare legea pentru modificarea Ordonanței nr. 111/2010 care acordă amnistia fiscală și mamelor.
Învederează instanței că la pagina 149 din dosarul de fond se regăsește cererea transmisă prin fax de către reclamantă.
Reprezentantul recurentei reclamante mai arată că reclamanta nu a semnat statul de plată pentru suma de 146 lei, astfel nu a încasat această sumă de la societatea S.C. Rogard Coom Impex S.R.L., societate care a trimis adeverința nr._/25.11.2013, în baza căreia pârâtul a reținut că reclamanta a realizat venituri.
Întrebat fiind de către instanță despre persoana care a semnat contractul respectiv, reprezentantul recurentei reclamante arată că nu a invocat înscrierea în fals a contractului și nu a contestat semnătura, dar a contestat semnătura angajatorului.
Relevă și că societatea care a trimis adeverința, constatând ulterior că suma nu a fost încasată a făcut o anchetă în acest sens și a făcut corecturile necesare în registrele contabile și prin declarația fiscală rectificativă, prevăzută expres de lege și depusă la dosarul cauzei.
Astfel contractul nu era legal încheiat, reclamanta nefiind în culpă procesuală pentru un contract despre care nu a avut cunoștință.
În ceea ce privesc apărările AJFPS Hunedoara, aceasta a depus doar un set de sentințe pronunțate de Tribunalul Hunedoara, reprezentând practică judiciară
Concluzionând solicită admiterea recursului și casarea sentinței de fond, precizând că lasă la aprecierea instanței trimiterea spre rejudecare a cauzei sau reținerea acesteia spre rejudecare.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința administrativă nr. 1378/CA/2014 Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta P. A. N. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ HUNEDOARA.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta P. A. N. solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
În cererea de recurs reclamanta a arătat că instanța de fond a reținut greșit că aceasta se face vinovată de faptul că o altă societate, respectiv . SRL a depus la pârâtă adeverința cu nr._/25.11.2013 care atesta faptul că în anul 2010 a realizat venituri în baza unui contract de colectare cu nr. 79/02.02.2009 și de asemenea, în mod greșit că rezilierea ulterioară a acestui contract produce efecte doar pentru viitor.
Aceasta relevă că nu a avut știință de acel contract, iar societatea angajatoare a recunoscut că a greșit și a reziliat contractul nr. 79/02.02.2009 din propria inițiativă, iar reclamanta a scris pe reziliere că are obiecțiuni cu privire la contract dar semnează contractul doar pentru ca societatea respectivă să poată opera în contabilitatea sa, modificările privind situația reală.
Societatea a făcut și declarația fiscală rectificativă, depusă și la dosarul cauzei, declarație expres prevăzută de lege tocmai pentru a fi un instrument de remediu al unor greșeli făcute fără intenție.
În subsidiar, se arată că prin adresa depusă la dosarul cauzei la termenul din 25.09.2014, reclamanta a învederat instanței de fond că Legea nr. 126/2014 pentru modificarea O.U.G. nr. 111/2010, a amnistiei fiscale, care în virtutea art. I-VI modifică prevederile Ordonanței nr. 111/2010 și o exonerează de la plata obligațiilor de restituire a indemnizațiilor pentru creșterea copiilor primite, solicitând instanței de fond să se pronunțe și în raport de aceste modificări.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 alin. 9 din Codul de proc. civilă și dispozițiile Legii nr. 126/2014.
Intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ HUNEDOARA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării se arată că în mod corect a reținut instanța de fond că sumele încasate de reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 12, alin. 2 ind. 1 din OUG 148/2005.
Se mai precizează că motivul emiterii deciziilor de debit este realizarea de către reclamantă a unui venit suspus impozitului pe venit în perioada de acordare a dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului, nefiind relevant faptul că acest venit a fost realizat în baza unui raport juridic, sub anumită formă, în care își desfășoară activitatea (CIM, contract civil, alte tipuri de contracte, acte normative), nici durata acestuia: cu regularitate, ocazional, independent sau dependent, o singură dată sau de mai multe ori într-o anumită perioadă de timp și nici cuantumul acestui venit obținut.
Intimata pârâtă arată că în mod corect Tribunalul Hunedoara a apreciat faptul că rezilierea ulterioară a contractului de colectare produce efecte doar pentru viitor și nu este de natură să înlăture prestația angajatorului prin plata către reclamantă a unui venit supus impozitului pe venit.
În perioada 01._ – 29.07.2010 în care reclamanta a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani pentru copilul P. Iosua B. și în perioada 30.07.2010 – 20.11.2011 în care reclamanta a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani pentru copilul P. Ruben A., aceasta a realizat și venituri profesionale supuse impozitului pe venit (începând cu data de 02.02.2009 – contractul de colectare nefiind reziliat).
Iar, în perioada 21.11.2011 – 14.10.2013, reclamanta a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani pentru copilul P. Rut A., aceasta realizând și venituri profesionale supuse impozitului pe venit (începând cu data de 02.02.2009 – contractul de colectare nefiind reziliat).
Se mai arată că situația reclamantei întră sub incidența Art. III din legea nr. 126/2014 pentru modificarea O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului.
Reclamanta, doar după emiterea deciziilor de debit a solicitat S.C. ROGARD COOM Impex S.R.L. precizând că a fost o eroare – plata indemnizației de colectare, pentru a proceda la depunerea declarațiilor rectificative pentru anul 2009 și ulterior acestui an, mai mult decât atât, subliniază faptul că nu există nici un temei legal, nici un articol în prevederile O.U.G. nr. 148/03.11.2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, de acordare în continuare a indemnizației și restituirea venitului supus impozitului pe venit obținut în perioada de acordare a acestei indemnizații.
În drept, se invocă prevederile: Codului de proc. civilă; Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare; O.U.G. nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu modificările și completările ulterioare, abrogată de O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plății și Inspecție Socială; O.U.G. nr. 148/03.11.2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului; H.G. nr. 1.025/09.08.2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005; H.G. nr. 151/2012 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru plăți și Inspecție Socială; Legea nr. 571/2003.
Recurenta-reclamantă a invocat în termen legal motivul de casare prevăzut de art. 488, alin. 1, pct. 8 NCPC, respectiv: hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Motivul de casare nu este întemeiat având în vedere următoarele considerente:
Prin deciziile atacate s-a dispus recuperarea sumei de 13.600 lei, reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului acordată necuvenit în perioada 01.01._10 pentru copilul P. Iosua B. și pentru perioada 30.07.2010 – 20.11.2011 pentru copilul P. Ruben A. și respectiv recuperarea sumei de 13.671 lei, reprezentând indemnizație creștere copil acordată necuvenit pentru perioada 21.11._13 pentru copilul P. Rut A..
În motivarea celor două decizii, s-a reținut că reclamanta a realizat venituri supuse impozitului pe venit în baza unui contract de colectare nr.79/02.02.2009 încheiat cu . SRL, în timp ce se afla în concediu pentru creșterea copilului.
Din adresa nr._/2013 emisă de . SRL rezultă că reclamanta a realizat venituri în anul 2010 conform contractului de colectare nr.79/2009 în valoare de 146 lei.
În ceea ce privește situația de fapt, în acord cu judecătorul fondului și cu autoritatea pârâtă, Curtea nu poate primi apărările reclamantei în sensul că, contractul de colectare încheiat cu societatea în cauză a fost întocmit din eroare pe numele reclamantei, purtat înainte de căsătorie, cu datele de identitate care nu mai erau valabile la momentul încheierii lui, beneficiarul real al acestuia fiind mama sa, S. E., atâta timp cât reclamanta nu a contestat semnătura care apare la rubrica „comisionar” și în plus, datele de identitate, inclusiv CNP - ul menționate în contract coincid cu cele din cartea de identitate a reclamantei, fila 6.
Curtea reține că pentru a putea beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului solicitantul trebuie să facă dovada suspendării activității pentru perioada în care se solicită concediul pentru creșterea copilului, condiție prevăzută de art. 13, lit. e din OUG 111/2010.
De asemenea, art. 16, alin. 2, lit. i din OUG 111/2010 prevede că plata indemnizației prevăzute la art. 2 alin. 1, respectiv la art. 5 alin. 1 și art. 9 alin. 5 și 6 se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul realizează venituri supuse impozitului și copilul nu a împlinit vârsta de un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Așadar, dispozițiile legale sunt în sensul că pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ menționat anterior este necesar ca beneficiarul să nu realizeze venituri din alte activități.
Or, în speță, s-a dovedit faptul că reclamanta a realizat venituri supuse impozitului pe venit în perioada în care s-a aflat în concediul pentru creșterea copilului.
Curtea mai reține că veniturile încasate nu fac parte din categoria celor la care se referă alin. 3 al art. 16 din OUG 111/2010 și a căror realizare nu ar atrage suspendarea plății indemnizației pentru creșterea copilului.
Pârâta nu a procedat la suspendarea acordării drepturilor deoarece nu a avut cunoștință despre faptul că reclamanta a realizat venituri, însă acest fapt nu înseamnă că sumele încasate nu reprezintă sume încasate necuvenit supuse restituirii în temeiul art. 24 din OUG 111/2010.
Acestea reprezintă sume încasate necuvenit tocmai datorită faptului că reclamanta nu a respectat prevederile legale de a nu realiza venituri supuse impozitului pe venit în această perioadă.
Referitor la rezilierea ulterioară a contractului de colectare și la declarațiile fiscale rectificative depuse la dosarul de recurs, Curtea reține că toate aceste demersuri ale reclamantei sunt ulterioare emiterii deciziilor de debit, astfel că nu prezintă relevanță sub aspectul legalității emiterii acestor acte în raport de starea de fapt existentă la data întocmirii lor.
În ce privește incidența dispozițiilor art. II din Legea 126/2014 Curtea reține că, și în ipoteza în care ar fi aplicabile speței,acesteanu împiedică analizarea legalității măsurilor dispuse prin actele de constatare și nici nu au drept consecință anularea lor, acestea vizând o etapă ulterioară, aceea a punerii în executare a măsurilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit.
Curtea mai reține că aplicarea în speță a dispozițiilor art. I din Legea 126/2014 ar contraveni principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice, iar analizarea legalității deciziilor contestate trebuie făcută în raport cu legea în vigoare în perioada în care reclamanta a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului și a realizat venituri.
Motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 5 nu poate fi primit, întrucât el nu a fost invocat în termenul legal de motivare a recursului, ci, abia prin răspunsul la întâmpinare din 13.02.2015 reclamanta își completează motivele de recurs, susținând că la termenul din 25.09.2014 a depus la dosar o cerere de amânare pe care instanța de fond a calificat-o greșit ca fiind o cerere pentru pregătirea apărării.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC va respinge recursul reclamantei, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P. A. N. împotriva sentinței nr. 1378/CA/2014, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – secția de a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.02.2015.
Președinte, M. Ș. | Judecător, M. K. | Judecător, D. B. D. |
Grefier, R. P. |
Red./Tehnored.D.D.B.
Ex.4/R.P./26.02.2015
Jud. Fond:I. M.I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 718/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 657/2015.... → |
|---|
