Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 718/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2624/107/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 718/2015
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Judecător D. B. D.
Judecător M. I. I.
Grefier M. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta . împotriva Sentinței nr. 1441/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și de insolvență în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării din data de 09.02.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
În interiorul termenului de pronunțare, recurenta reclamantă S.C. S. D. S.R.L. a depus la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, note de ședință.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Împotriva sentinței administrative nr. 1441/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – secția de contencios administrativ, fiscal și insolvență în dosar nr._ a formulat recurs reclamanta S.C. S. D. S.R.L. solicitând casarea acestei hotărâri și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată prin cererea introductivă de instanță.
În motivarea opțiunii sal procesuale reclamanta a invocat următoarele:
1. Instanța de fond în considerente a reținut că de vreme ce pentru marfa degradată returnată de clienți, nu s-au făcut niciodată scăzăminte de la înființarea societății și până în 2008, când s-a întocmit procesul verbal de inventariere, au fost încălcate prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991. Această reținere a instanței de fond este apreciată ca străină de natura cauzei, deoarece obiectul verificărilor consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. 71/09.08.2012, Decizia de impunere fiscală nr. 309/09.08.2012 și decizia nr. 90/09.11.2012 l-a reprezentat incidența dispozițiilor art. 128 alin. 8 lit. b din Codul fiscal și art. 11 din H.G. nr. 44/2004.
2. Instanța de fond era obligată în raport de dispozițiile art. 124 alin. 4 C.fiscal a verifica, în raport de probele administrate în cauză, dacă bunurile indicate de reclamantă în procesul verbal din 31.12.2008 reprezintă sau nu bunuri de natura stocurile degradate calitativ, care nu mai puteau fi valorificate, pentru a stabili dacă societatea reclamantă datora sau nu TVA și accesoriile aferente.
În opinia recurentei reclamante mărfurile degradate înregistrate în listele de inventar ce alcătuiesc procesul verbal din 31.12.2008 nu constituie livrare de bunuri cu plată întrucât sunt îndeplinite în privința acestora condițiile prevăzute de art. 128 din Codul fiscal.
Astfel, comisia de inventariere a consemnat că degradarea bunurilor nu sunt imputabile reclamantei sau angajaților ei, dovada contrară nefiind făcută de organul fiscal pârât. Degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente, respectiv rapoartele de neconformitate întocmite de client cu ocazia recepționării mărfurilor și procesele verbale de predare primire încheiate între client și reclamantă. Se mai arată că în cauză s-a făcut dovada că bunurile au fost distruse cu procese verbale de distrugere, bonuri de consum, fișe de cont și extrasul de carte mare.
Nu există o cerință legală a înregistrării anuale a mărfurilor degradate, iar dacă ar exista, în opinia recurentei, o asemenea omisiune nu ar atrage sancțiunea calificării acestor mărfuri ca fiind livrate, cu toate consecințele fiscale decurgând din aceasta.
Contrar celor reținute de instanță suma de 493.365 lei aferentă a unei perioade de 5 ani, în raport de rulajul de vânzări de 38.750.987 lei pe anul 2008, este apreciat de expertul contabil desemnat în cauză ca nesemnificativă și poate fi încadrată într-un procent normal de perisaj, iar dacă instanța avea nevoie de lămuriri putea dispune completarea raportului de expertiză efectuat în cauză.
În drept se invocă dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C.proc.civ..
Prin întâmpinare pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a solicitat respingerea recursului reclamantei apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.
În motivarea opțiunii sale procesuale pârâta a susținut că actele administrativ fiscale contestate prin cererea de chemare în judecată sunt legale, reclamanta fiind impusă suplimentar cu suma de 462.214 reprezentând TVA și accesorii, organele fiscala constatând că în cauză marfa degradată cuprinsă în procesul verbal din 31.12.2008 constituie livrare de bunuri cu plată, astfel că pentru aceasta reclamanta datorează TVA.
Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, care se circumscriu motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
1. Într-adevăr potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. constituie motiv de nelegalitate atunci când hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei. În cauză s-a relevat un singur considerent al instanței de fond, din ansamblul acestora, de care recurenta se plânge că nu ar avea legătură cu cauza. Ori sensul normei de mai sus vizează ansamblul considerentelor hotărârii atacate, privite ca silogism al judecătorului, care nu ar utile și lămuritoare în explicarea soluției date.
Ori considerentele instanței de fond privite în ansamblul lor sunt pertinente, clare, lămuritoare și converg spre soluția dată, astfel că motivul de nelegalitate invocat nu se regăsește în cauză.
2. Cu privire la cea de a doua critică de nelegalitate, recurenta reclamă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 128 alin. 8 lit. b din Codul fiscal și a pct. 6 alin. 9 din H.G. nr. 44/2004, considerând nelegală imputabilitatea T.V.A.-ului aferentă mărfurilor constatate degradate și menționate ca atare în procesul verbal din 31.12.2008.
În această privință, este de relevat că potrivit art. 128 alin. 8 lit. b din Codul fiscal, în forma în vigoare la epoca evenimentelor, nu constituie livrare de bunuri, bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum și activele corporale fixe casate, în condițiile stabilite prin norme.
Legiuitorul secundar, în virtutea delegării primite de norma de mai sus, prin pct. 6 alin. 9 din H.G. nr. 44/2004, stabilește condițiile ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ ca bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, să nu fie considerate livrare de bunuri, respectiv bunurile să nu fie imputabile, degradarea calitativă a bunurilor să se datoreze unor cauze obiective dovedite cu documente și să se face dovada că s-au distrus bunurile și nu mai intră în circuitul economic.
În cauză, așa cum în mod temeinic a reținut judecătorul fondului nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus în mod cumulativ.
Cu privire la imputabilitatea bunurilor este de observat că prin procesul verbal de inventariere din 31.12.2008 se atestă succint că lipsa din gestiune nu este imputabilă magazionerilor. Ori, în cauză, nu se pune problema lipsei în gestiune, ci se impunea a se face dovada degradării bunurilor din cauze obiective, neimputabile. În condițiile în care mărfurile constatate a fi degradate au intrat în circuitul economic, fiind livrate la clienți, de la care au fost returnate, motivele degradării puteau fi variate, care însă nu au fost susținute de documente justificative.
Procesul verbal de inventariere nu este un document justificativ decât pentru identificarea bunurilor degradate, acesta fiind scopul reglementării acestei operațiuni. Dovada degradării bunurilor din cauze obiective se impunea a fi făcută cu documente distincte de acesta și cu care să se coroboreze, apte să ducă la concluzia fără echivoc că degradarea s-a produs din cauze naturale sau prin fapta unui terț, transportator sau client.
Neîndeplinirea acestei condiții, scutește Curtea ce a cerceta îndeplinirea celorlalte condiții ce se impuneau a fi întrunite cumulativ, astfel că această constatare este o condiție necesară și suficientă în a aprecia că bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, să fie considerate livrare de bunuri pentru care reclamanta avea obligația colectării T.V.A.-ului.
Contrar celor susținute de recurenta reclamantă inventarierea se face cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar de persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 printre care se numără și societățile comerciale din categoria cărora face parte și reclamanta, așa cum prevede Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii.
Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate în evidența tehnico-operativă în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data aprobării procesului-verbal de inventariere de către administrator sau persoana responsabilă cu gestiunea entității. Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.
Neefectuarea inventarierii, pe lângă sancțiunile contravenționale menționate de recurentă, are ca efect și imposibilitatea determinării stocurilor faptice, inclusiv a celor degradate calitativ cu relevanță în prezenta cauză.
Nu prezintă relevanță în cauză procentul dintre valoarea bunurilor constatate degradate în raport de rulajul pe care l-a realizat reclamanta în anul 2008, pentru că în cauză s-a reținut incidența art. 128 alin. 8 lit. b din Codul fiscal și nu dispozițiile art. 128 alin. 8 lit. c din Codul fiscal care se referă la perisabilități.
Ca atare sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă recursul formulat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. S. D. S.R.L. împotriva sentinței administrative nr. 1441/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2015.
Președinte, M. Ș. | Judecător, D. B. D. | Judecător, M. I. I. |
Grefier, M. C. |
Red.tehnored.IMI
C.M/ex.4/08.04.2015
Jud.fond.M. P..
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 17/2015. Curtea de Apel ALBA... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 786/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
