Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 930/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 930/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 8088/85/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 930/2015

Ședința publică de la 04 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. F.

Judecător O. M. P.

Judecător L. I. G.

Grefier M. S.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva Sentinței nr. 2702/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că în cauză procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată și recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

Față de actele dosarului și de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.2702/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de C. și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. N. împotriva pârâților Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu, și în consecință a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 1666 lei reprezentând taxa de poluare, achitată la data de 12.12.2008 și dobânda fiscală calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii integrale a sumei, precum și să plătească reclamantului suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Pârâta Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea spre rejudecare a cauzei, iar în urma rejudecării solicită respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală, hotărârea instanței de fond fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, conform prevederilor art.488 alin.1 pct.8 din același act normativ.

În motivarea recursului se susține că taxa pe poluare nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind eliminat orice efect discriminatoriu și că pârâta recurentă în mod greșit a fost obligată la plată în condițiile în care aceasta doar încasează taxa.

Se critică sentința instanței de fond cu privire la cheltuielile de judecată, solicitând aplicarea art.274 alin.3 Cod pr.civilă .

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor formulate, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond în mod temeinic și legal a aplicat prioritar dreptul comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național incompatibil cu dreptul comunitar, potrivit art. 148 din Constituție.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În opinia CJCE autovehiculele de pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” în sensul articolului 110 din TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat, trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule fiind într-un raport de concurență. Actul normativ de reglementare a taxei,cu modificările ulterioare, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei pe poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca ordonanța să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismele înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.

În același sens s-a pronunțat CJCE în cauza I. N. vs. DGFP Gorj, AFP Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, ca urmare unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, privind conformitatea taxei pe poluare cu dreptul european, în discuție fiind variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.

Taxa pe poluare este incompatibilă cu art. 110 TFUE, fiind consacrată discriminarea autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România. F. de dispozițiile art. 148 din Constituție, urmează a înlătura de la aplicare dispozițiile OUG nr. 50/2008 și a da eficiență dreptul comunitar, art. 110 din TFUE, si jurisprudenței comunitare în materie .

Taxa percepută de Administrația Finanțelor Publice Sibiu este nelegala, urmând a fi supusă repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Dobânda legală aferentă va fi calculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la data restituirii integrale a taxei, avand în vedere CJUE pronunțată în cauza C565/11 I. M. din data de 18.04.2013.

Toate aceste considerente dovedesc temeinicia hotărârii recurate, astfel că pentru menținerea acesteia, Curtea în temeiul art. 496 NCPC va respinge recursul pârâtei.

În fine, nici motivul de recurs privitor la cheltuielile de judecatănu poate fi apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar.

Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 1357 – 1359 din Noul cod civil prin prisma art. 453 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantei suma de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și taxă de timbru judiciar aferente cererii.

Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care aceasta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petenta să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.

De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurentele nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit.

Concluzionând, criticile pârâtului sunt nefondate, astfel că în temeiul art.496 NCPC Curtea va respinge recursul declarat.

În temeiul art.453 NCPC, va fi obligată pârâta recurentă să plătească intimatului reclamant suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva Sentinței nr. 2702 /CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.

Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 250 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04 martie 2015.

Președinte,

C. C. F.

Judecător,

O. M. P.

Judecător,

L. I. G.

Grefier,

M. S.

Red.Tehnored.F.C.

5 ex/M.S. 24 Martie 2015

Jud.fond: P. L.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 930/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA