Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1635/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1635/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 2384/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 1635/2015
Ședința publică din 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător M. Ș.
Judecător D. B. D.
Grefier R. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței nr. 1903/CA/2014, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, privind pe reclamantul M. H. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura prealabilă a fost parcursă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul ales al intimatului reclamant a depus la dosar, prin S. Registratură al instanței, concluzii scrise la care a anexat împuternicire avocațială și chitanță onorariu avocat.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, și având în vedere actele dosarului și solicitarea părții de judecare a cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1903/CA/2014 Tribunalul Hunedoara– Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții S. F. MUNICIPAL HUNEDOARA și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 1774 lei, calculate pentru perioada 23.06.2010 – 19.09.2012.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul Hunedoara a dispus acordarea dobânzii fiscale conform prevederilor art. 124 C.pr.fisc., respectiv de la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare, astfel că o nouă cerere de acordare a dobânzii fiscale de la o dată anterioară cererii de restituire este lipsită de temei legal.
Se critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În drept, se invocă dispozițiile art. 488, pct. 8 NCPC.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
La termenul din data de 04.05.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes în declararea recursului.
Excepția este întemeiată având în vedere următoarele:
Curtea constată că prin sentința atacată au fost obligate la plata dobânzii fiscale aferente taxei de poluare S. F. Municipal Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu și că recursul a fost exercitat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Timișoara, în numele propriu.
Întrucât aceasta din urmă nu a fost obligată la efectuarea vreunei prestații în favoarea reclamantului nu are interesul de a exercita calea de atac împotriva hotărârii pronunțate, motiv pentru care recursul său va fi respins ca lipsit de interes.
În temeiul art. 453 NCPC recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 1903/CA/2014, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, ca lipsit de interes.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.05.2015.
Președinte, M. I. I. - c.o. Semnează Președintele Curții de Apel A. I. A. I. P. | Judecător, M. Ș. | Judecător, D. B. D. |
Grefier, R. P. |
Red./Tehnored.ȘM
Ex.6/R.P./11.05.2015
Jud.Fond.M.I..
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1864/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2414/2015.... → |
|---|








