Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2108/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2108/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 1100/85/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 2108/2015
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. Hancaș
Judecător F. I. P.
Judecător G. M.
Grefier A. H.
Completul de judecată a fost legal constituit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 542/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a mandatarului ales al intimatului reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că anterior stabilirii primului termen de judecată, în cauză a fost parcursă procedura prealabilă; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că se solicită judecarea și în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin sentința nr. 542/CA/2015 Tribunalul Sibiu - secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul L. G. G. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 4658 lei, taxă de poluare achitată necuvenit și dobânda legală aferentă calculată de la data de 25.03.2009 și până la achitarea efectivă, precum și suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.
Prin motivele de recurs se susține că potrivit Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului de aderare a României la UE, legea-cadru europeană este un act legislativ, dar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legii europene devin obligatorii. Art. 110 din Tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplică și în alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanță se referă la taxa achitată sub imperiul OUG 50/2008 în forma inițială. Instanța trebuia să țină cont că prevederile OUG nr. 50/2008 modificată pentru instituirea taxei de poluare sunt conforme dreptului comunitar.
Se invocă lipsa calității procesuale a A.F.P. în ce privește restituirea taxei care se regăsește în patrimoniul A.F.M.
Pe de altă parte, s-a criticat sentința și sub aspectul scadenței dobânzii, cât și sub aspectul cuantumului onorariului avocațial apreciat exagerat în raport de complexitatea cauzei.
Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
În procedura pregătirii dosarului, recursul a fost comunicat intimaților; intimatul reclamant prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Analizând recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor O.u.G. nr. 50/2008 cu art. 110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei perceperi a taxei de poluare instituită prin acest act normativ.
În realizarea acestei analize judecătorul național, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecției drepturilor conferite prin dispozițiile ordinii juridice comunitare, are obligația de asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricărei dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale ( hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C-106/1977 – Admministrazione dele finanze dello Stato c. Simmenthal Spa. ), întrucât art. 110 din T.F.U.E. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale ce se impun, aș cum s-a arătat, a fi protejate pe cale jurisdicțională.
Cu privire la O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar că O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing. Aceleași caracteristici prezintă și O.u.G. nr. 50/2008 așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 218/2008, O.u.G. nr. 7/2009 și O.u.G. nr. 117/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Această calitate a actului normativ în discuție a fost confirmată și prin Cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., reținându-se că toate versiunile de modificare a O.u.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În concluzie, Curtea consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.u.G. nr. 50/2008, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, lipsește această operațiune fiscală de temei legal și, implicit, de titlu de creanță, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. a) și d) Cod procedură fiscală, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală aferentă, conform art. 124 Cod procedură fiscală, calculată de la data achitării taxei, conform celor dispuse de CJUE în Cauza I. C-565/11.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu succesoare a AFP Sibiu, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Administrației Finanțelor Publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu succesoare a AFP Sibiu, cât și Administrația F. pentru Mediu.
În mod corect s-a făcut aplicarea art.451 Cpr civ, instanța obligând pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ca părți căzute în pretenții, în sumă de 800 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu pentru avocat conform chitanței depuse la dosar, analizând în mod concret prestația apărătorului ales raportat la cuantumul sumei, poziția procesuală a pârâtelor și activitatea efectiv desfășurată de acesta.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care aceasta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petentul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel analiza prestației apărătorului este nerealistă în condițiile în care recurenta nu a avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa .
În concluzie, și din acest punct de vedere soluția instanței de fond este legală motiv pentru care recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu va fi respins în temeiul art.496 C.p.civ., nefiind incidente prevederile art. 488 pct. 8 C.pr .civ..
Ca parte căzută în pretenții recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs în favoarea reclamantului intimat conform art.453 Cpr. civ., în sumă de 250 lei reprezentând onorariul avocatului justificat cu chitanță la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 542/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 250 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2015.
Președinte, A. E. Hancaș - C.O.- semnează vicepreședintele Curții de Apel A. I. judecător A. G. M. | Judecător, F. I. P. | Judecător, G. M. |
Grefier, A. H. |
Red. FIP
Tehnored. H.A./5 ex./13.07.2015
Jud. fond M.O.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2469/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1277/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
