Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2469/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2469/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 1977/85/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 2469/2015
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I. P.
Judecător M. Ș.
Judecător M. F.
Grefier R. P.
Completul de judecată a fost legal constituit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta N. A. împotriva sentinței nr. 2980/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței recurenta reclamantă și mandatara intimatului pârât L. T. de Construcții și Arhitectură „C. I”, avocat B. C. L., lipsă fiind intimatul pârât I. Școlar Județean Sibiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul anterior de judecată, din data de 16.06.2015.
Se mai învederează instanței faptul că recurenta reclamantă a comunicat la dosar, prin e-mail, concluzii scrise, intitulate „Concluzii scrise generale” – înregistrate la data de 02.09.2015; la data de 03.09.2015 a comunicat, tot prin e-mail, un set de înscrisuri (diplome și raport de activitate ); la data de 04.09.2015 s-a comunicat la dosar, prin e-mail, „motivarea recursului” .
În raport de împrejurarea că declarația de recurs înaintată de reclamantă Tribunalului Sibiu pe cale electronică la data de 11.12.2014, nu cuprinde motive de nelegalitate ale sentinței atacate și având în vedere că prin memoriul depus la fila 16 a dosarului și precizările ulterioare nu se invocă motive de ordine publică, instanța, din oficiu, invocă excepția nulității recursului în temeiul prevederilor art. 489 NCPC.
Recurenta reclamantă învederează instanței faptul că la momentul declarării recursului nu erau redactate motivele sentinței.
Se constată faptul că declarația de recurs a fost comunicată prin e-mail de către reclamantă în data de 11.12.2014 – înainte de motivarea sentinței atacate.
Se constată că motivarea recursului/memoriul de la filele 16-17 a fost comunicat la dosar și înregistrat la data de 23.03.2015 – înafara termenului legal de 15 zile de la comunicare, în condițiile în care comunicarea sentinței s-a făcut reclamantei în data de 9.02.2015.
Recurenta reclamantă învederează instanței că toate memoriile au fost depuse în termen.
Mandatarul intimatului pârât L. T. de Construcții și Arhitectură „C. I” arată că este de acord cu excepția invocată și învederează instanței faptul că toate memoriile au fost comunicate prin e-mail, astfel că nu sunt semnate.
Instanța pune în vedere recurentei reclamantă necesitatea complinirii lipsei semnăturii de pe înscrisurile înaintate la dosar în format electronic.
Recurenta reclamantă semnează în fața instanței declarația de recurs, memoriul de la fila 16-17, toate precizările ulterioare, filele 34-35, concluziile scrise, fila 60.
Mandatarul intimatului pârât L. T. de Construcții și Arhitectură „C. I” apreciază că este prioritară excepția tardivității recursului și apoi cea privind nulitatea recursului pentru nemotivarea acestuia.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că lucrează în învățământ de 25 ani, timp în care a instruit generații de elevi care au obținut rezultate deosebite. În anul 2009/2010 i s-a acordat doar calificativul „bine” . Susține că din probatoriu administrat se poate constata că este un cadru didactic cu merite deosebite și ca atare ar trebui să beneficieze de gradația de merit, însă datorită calificativului „bine” pârâtul nu i-a mai acordat această gradație. Apreciază că instanța de fond trebuia să analizeze cu atenție actele dosarului și să constate că acele merite și diplome obținute au fost acordate de către forul tutelar al Liceului T. de Construcții și Arhitectură „C. I”, respectiv de către I. Școlar Sibiu, astfel că instanța trebuia să țină cont de împrejurarea că distincțiile nu se acordă oricui și în orice condiții și sunt superioare unui calificativ. Mai arată că la locul de muncă este apreciată și respectată, însă și invidiată pentru că pune mult suflet și dăruire în activitatea desfășurată.
Depune la dosar concluzii scrise.
Mandatarul intimatului pârât L. T. de Construcții și Arhitectură „C. I” învederează instanței faptul că atât L. T. de Construcții și Arhitectură „C. I”, cât și I. Școlar Județean Sibiu au urmărit respectarea normelor metodologice privind acordarea gradației de merit, astfel, constatând că reclamanta nu îndeplinește toate criteriile necesare, nu i s-a acordat gradația de merit.
Pentru considerentele expuse și prin întâmpinare, solicită respingerea recursului.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 2980/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția a II-a civilă și de contencios administrativ în dosar_ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții I. Școlar Județean Sibiu și L. T. de Construcții și Arhitectură C. I având ca obiect anulare deciziei ISJ Sibiu, comunicată sub nr._/29.04.2014 și 1327/29.04.2014, acordarea gradației de merit și obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru neacordarea gradației de merit, pentru perioada 2009-2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta N. A. la 11 12 2014 depus la Tribunalul Sibiu, iar apoi în 22 03 2015 recursul a fost motivat și trimis direct Curții de Apel A. I. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât deși pârâtul a formulat întâmpinarea tardiv nu a fost decăzut din dreptul de a propune probe și concluzii scrise în temeiul art.201 alineatele 1 și 2 C.pr. civ..
Reclamanta susține că instanța a reținut greșit că reclamanta nu îndeplinea criteriile legale pentru a primi gradația de merit, referindu-se la faptul că în anul 2009-2010 a primit calificativul „Bine”,însă instanța ar fi trebuit să aprecieze calitatea activității reclamantei prin prisma distincțiilor și premiilor acordate de pârât în același an .
În procedura prealabilă primului termen de judecată recursul și motivele de recurs au fost comunicate intimaților care prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că hotărârea atacată este legală făcându-se corect aplicarea art.9 alin.1 și art.5 alin.1 litera a din Metodologia de acordare a gradațiilor de merit .
Prealabil analizării motivului de casare invocat de reclamantă ,instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru tardivitatea motivării acestei căi de atac.
În primul rând trebuie menționat că în cauză sunt aplicabile prevederile noului cod de procedură civilă având în vedere că acțiunea a fost înregistrată după 15 02 2013.
Potrivit art. 489 N C. pr. civ. alin (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare conform art. 20 din Legea 554/2004 prin derogare de la prevederile art. 485 C.p.civ. care stabilesc termenul de recurs de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Reclamanta a primit hotărârea instanței de fond la 9 02 2015 ,a declarat recursul la11 12 2014 fără a-l motiva, iar apoi în 22 03 2015 recursul a fost motivat și trimis direct Curții de Apel A. I.. Prin urmare se constată că reclamanta nu a motivat recursul în termenul legal de 15 zile de la comunicarea sentinței, termen care s-a împlinit în 25 02 2015 ,astfel că se va anula recursul, conform art. 489 C.pr. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta N. A. împotriva sentinței nr. 2980/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Septembrie 2015.
Președinte, F. I. P. | Judecător, M. Ș. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. P. |
Red. Tehnored. F.M.
R.P./5 ex./11.09.2015
Jud. fond D.Șomandră
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1045/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2108/2015.... → |
|---|








