Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2571/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2571/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 6567/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 2571/2015
Ședința publică de la 14 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător M. Ș.
Judecător D. B. D.
Grefier R. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul S. F. MUNICIPAL ORĂȘTIE împotriva sentinței nr. 447/CA/2015, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței mandatarul ales al intimatului reclamant, avocat P. M. F., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că anterior stabilirii primului termen de judecată, în cauză a fost parcursă procedura prealabilă; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocata intimatului reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocata intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara, ca fiind legală și temeinică.
Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței justificative depusă la dosar, reprezentând onorariul avocațial.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința administrativă nr. 447/CA/2015 Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții S. F. Municipal Orăștie și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 897 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data de 20.01.2012 și până la data plății efective.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul S. F. MUNICIPAL ORĂȘTIE solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului se arată că noua lege nu mai face distincție între un autovehicul produs în țară și un autovehicul importat, astfel încât nu se mai poate susține că aceasta este discriminatorie și incompatibilă cu prevederile art. 110 TFUE.
Totodată prin introducerea modificărilor elementelor avute în vedere la calculul taxei, se realizează taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului, ajungându-se la reducerea cuantumului acesteia și cu 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OG 50/2008.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță a obligat organele fiscale la restituirea taxei de poluare întrucât această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Se critică soluția instanței de fond și în ceea ce privește modul de soluționare a excepției inadmisibilității și a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept se invocă dispozițiile art. 488, pct. 8 C.pr.civ., art. 7 din Legea 554/2007.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, alin. 1, pct. 8 NCPC, respectiv: hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Motivul de casare este neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism folosit.
Pentru a înmatricula în România acest autoturism, a fost obligată să achite o taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule.
Prin acțiunea formulată acesta a supus analizei instanței cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei pentru emisii poluante încasată nelegal, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are S. F. Municipal Orăștie, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care s-a pronunțat și asupra cererii de restituire.
Opozabilitatea hotărârii este necesar a fi asigurată, însă, și cu Administrația F. pentru Mediu, instituția publică ce administrează fondul de mediu.
Având în vedere cele expuse anterior Curtea reține că în mod corect Tribunalul a obligat, atât Administrația F. pentru Mediu, cât și S. F. Municipal Orăștie la restituirea taxei de poluare încasate nelegal, criticile pârâtului nefiind întemeiate.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Astfel, așa cum a reținut și Tribunalul, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări preliminare cu privire la interpretarea art. 110 T.F.U.E. a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” (cauza T., C-402/09).
Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Curtea a constat că raportat la cele menționate anterior și la principiile expuse în considerentele hotărârii este de necontestat că „OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre” și că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”.
Așa cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009.
Astfel, Curtea a reținut că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Conform art. 4, alin. 1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (forma inițială) obligația de plata a taxei intervenea atât, cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare”, cât și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
OUG 1/2012 a adus suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012.
Astfel, prin actul normativ menționat anterior s-a stabilit că începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.
De asemenea, s-a stabilit că contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, in conformitate cu prevederile art. 4 alin (2) din Legea 9/2012, în perioada cuprinsa intre data intrării in vigoare a acestei legi si data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Astfel, rezultă că, în urma suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012, și acest act normative menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În aceste condiții Curtea constată că neexistând o diferență relevantă între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008, versiunile ulterioare ale acesteia și dispozițiile Legii 9/2012 (varianta rezultată în urma suspendării aplicării alin. 2 al art. 4) și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de cel din urmă act normativ este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
În aceste condiții corect a procedat Tribunalul atunci când a dat întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dello stato/Simmenthal, nr.c106/77.
Raportat la considerentele expuse anterior soluția de restituire a taxei de poluare conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea reclamantului este corectă.
Deoarece s-a stabilit calitatea de debitoare a AFP, Curtea reține că instanța de fond a procedat corect atunci când a obligat AFP la plata dobânzii legale dat fiind caracterul accesoriu al acestora față de debitul principal.
Din aceleași considerente instanța de fond a procedat corect atunci când a obligat această pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, Curtea reține că în cauza C-565/11 M. I. CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că „dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”
În ceea ce privește critica referitoare la necesitatea îndeplinirii procedurii prealabile, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, prin decizia nr. 24/2011 privind examinarea recursurilor in interesul legii, ICCJ stabilind că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod“.
Ca atare sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă recursul formulat urmează a fi respins.
În ceea ce privește cheltuielile de judecate solicitate în recurs Curtea nu va acorda întreaga sumă solicitată având în vedere următoarele:
Articolul 451 alin. 2 NCPC, care permite instanței să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea creanței cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Având în vedere activitatea avocatului prin raportare la criteriile menționate mai sus, instanța apreciază că onorariul de asistență juridică este nejustificat de mare.
De asemenea, față de valoarea creanței onorariul avocatului apare ca fiind disproporționat.
În atare situație, instanța va reduce acest onorariu la suma de 200 lei, ca fiind corespunzător prestației efective.
In acest sens este si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit ca „un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor si cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâtul S. F. MUNICIPAL ORĂȘTIE împotriva sentinței nr. 447/CA/2015, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Septembrie 2015.
Președinte, M. I. I. | Judecător, M. Ș. | Judecător, D. B. D. |
Grefier, R. P. |
Red. Tehnored. M.Ș.
R.P./5 ex./15.09.2015
Jud. fond L.M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2417/2015.... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2219/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
