Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 119/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 7346/85/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 119/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Gilica P.
Judecător L. D. S.
Judecător M. M. C.
Grefier A. D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sibiu, împotriva Sentinței nr. 2459/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost motivat și scutit de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997, recurenta solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Față de actele și lucrările dosarului și față de solicitarea judecării cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Reclamantul N. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondul pentru Mediu, obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal, plata dobânzii legale ,calculată de la data cererii de restituire până la data plății. In motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul achiziționat de pe piața comunitara, dar prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.
Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu, prin sentința nr. 2459/2014, pronunțată în dosar nr._ a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâtele AJFP Sibiu și D. B. la restituirea taxei speciale pentru autoturisme, cu dobânda legală aferentă sumei de 5752 lei pentru perioada 07.08._08 și asupra sumei de 3146 de la data de 28.08.2008 și până la achitarea integrală a creanței. Au mai fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2542 lei.
Instanța a reținut prin considerentele expuse că în discuție este o taxă ce se face venit la bugetul statului și fără plata acesteia nu este posibilă înmatricularea autoturismelor. Pe fondul cauzei se arată că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul UE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare. A fost invocată jurisprudența CJE .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AJFP Sibiu prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii. Prin motivele de recurs se arata ca dispozițiile art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Codul fiscal prevede plata acestei taxe pentru autovehicule în momentul înmatriculării, indiferent dacă provin din România sau din statele membre UE. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplică și în alte state UE. A fost criticată și dispoziția de obligare a organelor fiscale la plata dobânzilor, precum și cea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, cât timp decizia de calcul al taxei s-a emis la cererea reclamantului și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
In drept s-au invocat prevederile art. 483 și urm. C.proc.civilăart.1-7, 8-11 din Legea 554/2004, Legea 571/2003, HG 868/2008, OUG 50/2008.
Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din L. 146/1997.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat un autoturism fabricat și înmatriculat într-un stat comunitar, pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 214^1, 214^2 din Codul fiscal, la prima înmatriculare în Romania.
Taxa a fost percepută în temeiul art.214^1 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Astfel, legea prevede că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează. Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al exigibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește că nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituțională consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. In caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva normelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediată, directă și prioritară, iar judecătorul național are obligația să aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
In acest context, se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. In această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm in acest sens Hotărârile CJE din 5 12 2006 –C-290/2005 si c-333-2005, Akos Nadasdi și alții (Ungaria) ,c-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia C. Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat că stabilirea unei taxe de primă înmatriculare pentru autoturismele importate folosite dintr-un stat membru care este mult mai mare decât cea aplicată produselor autohtone cu caracteristici tehnice similare are efect discriminatoriu și este interzisă de prevederile art.90 al.1 TCE.
In consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat devenit art. 110 din TFUE, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 și 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată de reclamant urmează a fi restituită.
Reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale care va fi stabilită potrivit art.117, 120, 124 din Codul de procedură fiscală, având în vedere faptul că se solicită restituirea sumei încasate la bugetul de stat. Legea prevede că se restituie, la cerere debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale si cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente (art.117 din Cod).
Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în M. OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). Exigibilitatea taxei intervine,la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se abrogă art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14).
In conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate. In același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului și achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridică cunoscând legislația aplicabilă la acea dată, astfel că nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data importului.
În privința motivului de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial Curtea, constată că acesta este fondat având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 274 alin. 2 C. instanța poate să micșoreze onorariile avocațiale ori de câte ori constată că acestea sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
În speță onorarul de avocat în sumă de 2500 RON, se apreciază a fi exagerat de mare având în vedere obiectul litigiului și munca îndeplinită de mandatarul reclamantului.
Munca depusă de mandatarul reclamantului pe parcursul soluționării cauzei a constat în formularea cererii de restituire a taxei pentru emisii poluante, precum și in depunerea unor înscrisuri solicitate de către instanță.
Este adevărat că în temeiul art. 30 din legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat „ contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit și controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului „.
În ipoteza aplicării art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța însă nici nu stânjenește și nici nu controlează executarea contractului de asistență juridică, iar cu atât mai puțin nu îl modifică și nu îl anulează în tot sau în parte. Astfel spus, raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică se menține în integralitatea lui.
În situația aplicării prevederilor art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă ( text situat în cuprinsul secțiunii intitulate „ cheltuieli de judecată”) instanța, în realitate, nu mărește sau micșorează onorariile avocațiale, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
În esență, câtă vreme Legea 51/1995 reglementează – între altele - contractul de asistență juridică, statornicind regimul raportului juridic civil dintre părțile acelui contract ( avocat – client), dispozițiile art. 274 alin. 2 C. reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părțile litigante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate de cel ce a căzut în pretenții părții care le solicită cu titlu de cheltuieli de judecată.
Este adevărat că la stabilirea onorariului avocatul este ținut și de onorariile minimale stabilite de Barou, însă, pe de o parte, avocatul creditoarei nu a depus la dosar înscrisuri din care să reiasă onorariile minimale, iar pe de altă parte, respectarea acestora este obligatorie în relațiile dintre avocat și client, însă nu sunt obligatorii pentru instanță în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora va fi obligat cel ce cade în pretenții. Pentru aceleași considerente pentru care instanța poate dispune micșorarea cheltuielilor de judecată în ce privește cuantumul onorariului avocatului părții adverse se poate stabili că onorariul la plata căruia este obligată partea adversă poate fi stabilit sub onorariile minimale.
În plus, instanța mai reține că conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului un reclamant nu poate obține obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată decât dacă acestea au fost cu adevărat suportate, dacă au fost necesare și dacă au valoarea rezonabilă ( cauzele S. și P. împotriva României și S. P. împotriva României). În cauza S. și P. împotriva României Curtea a statuat că instanțele judecătorești au posibilitatea de apreciere cu privire la sumele la plata cărora va fi obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli judiciare ( onorariu avocat). Cu referire la speța de față se reține că onorariul avocatului reclamantului apare ca fiind excesiv de mare raportat la munca prestată de apărător, întrucât acesta a depus la dosar doar o cerere de restituire a taxei pe poluare precum și un set de înscrisuri, onorariu care urmează a fi cenzurat de la suma de 2500 lei la suma de 1500 lei.
Raportat la volumul de muncă necesitat de prezentul dosar Curtea apreciază că onorariu solicitat de avocatul reclamantului nu îndeplinește condiția de a fi „ rezonabil ”, urmând ca în temeiul art. 312 C.proc.civilă să admită recursul declarat în cauză și să modifice în parte sentința atacată sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantului pe care le reduce la suma de 1542 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, împotriva Sentinței civile nr. 2459 din 6.10.2014 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului Sibiu pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta la prima instanță la 1542 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.01.2015.
Președinte, Gilica P. | Judecător, L. D. S. | Judecător, M. M. C. |
Grefier, A. D. |
Red. PG/tehn.DA/5ex/22.01.2015
j.fond SD
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 621/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 396/2015.... → |
|---|
