Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2794/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2794/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 501/57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2794/2015
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător M. I. I.
Judecător M. Ș.
Grefier P. A. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de către recurentul B. M. I. împotriva deciziei nr. 4198/21.05.2014, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că revizuentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, conform mențiunii puse în vedere prin citația emisă pentru prezentul termen.
Instanța constată cauza în stare de judecată, și având în vedere actele dosarului și solicitarea părții de judecare a cauzei în lipsă, in conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire ;
Constată că prin sentința administrativă nr. 4289/CA/2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul Sibiu a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâtelor SFO Săliște și Administrația F. Pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. M. I. și a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii reclamantului.
Prin decizia nr. 4198/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins recursul declarat de reclamantul B. M. I. împotriva sentinței nr. 4289/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență că soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante la momentul formulării cererii de înmatriculare a autoturismului său, refuzul pârâtei de a proceda la satisfacerea cererii sale fără plata taxei fiind justificat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul B. M. I. solicitând ca în urma admiterii acesteia să se procedeze la admiterea recursului declarat în cauză cu consecința admiterii acțiunii reclamantului.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul reclamant susține că este incident cazul de revizuire prevăzut de art.509 pct.10 Noul cod de proc. civ. în sensul că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat o încălcare a drepturilor prin Hotărârea Curții (Marea Cameră) 14 aprilie 2015.
Față de hotărârea CJUE din 14.04.2015 este evident incidența cazului de revizuire prevăzut de art.509 pct.10.
În ceea ce privește motivele recursului formulat, apreciază ca fiind nelegală întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor legii 9/2012, a dispozițiilor OUG nr.9/2013 și a dispozițiilor art.110 din TFUE ( Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), art.90 paragraful 1 din tratatul CE, cu o apreciere eronată a aplicabilității actului normativ în cauză și totodată a actelor juridice depuse la dosarul cauzei.
Art.110 TFUE (Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cum jurisprudența CJUE constituie izvor de drept comunitar derivat, fiind de aplicabilitate directă, imediată și prioritară în raport cu dreptul intern, aplicându-se și relațiilor juridice preexistente se impune admiterea cererii cu consecința obligării pârâtelor la restituirea către revizuient a sumei de 4894 lei percepută cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, precum și dobânda și penalitățile aferente din materie fiscală până la data plății efective.
În drept, s-au invocat prevederile art. 509 alin. 1, 10 din C.Pr. Civ, Hotărârea Curții de Justiție a U.E. din 14 aprilie 2015 în cazul M..
Prin întâmpinare intimatul SFO Săliște a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale apreciază în acord cu aceasta că, obligația executării drepturilor procesuale în termenul legal stabilit, apare ca expresia dreptului persoanei la judecarea procesului în mod echitabil, într-un termen rezonabil, potrivit art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Cetățenești, instituirea acestor termene procesuale servind bunei administrări a justiției și necesității respectării drepturilor și garanțiilor personale ale părților, Deciziile 1389/2008 și 724/2008, 119/2009.
În această situație s-ar putea discuta dacă dreptul comunitar s-ar opune legislației naționale care supun acțiunile pentru nerambursarea taxelor plătite cu ocazia primei înmatriculări, recunoscute ca incompatibile cu dreptul comunitar, unui termen de prescripție și respectiv de decădere, de natura celor reglementate prin Legea 554/2004.
Se mai relevă și faptul că Curtea de Justiție a Comunității Europene a recunoscut compatibilitatea dreptului comunitar a stabilirii de termene rezonabile de acțiune care ar putea fi sancționate cu decăderea în interesul certitudinii juridice care protejează atât contribuabilul cât și administrația în cauză (Hotărârea din 17 noiembrie 1998, Cauza C-288/1996 Aprilie SRL lichidarea c/a Amministrazione della Finanaza deleo S., considerentele 17, 18, 19).
În drept a invocat dispozițiile art.205, art.511 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă; art.21 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, Curtea reține:
Cererea de revizuire a fost formulată la data de 20.07.2015, după pronunțarea hotărârii din 14.04.2015 în Cauza M. (C‑76/14) a C.J.U.E., hotărâre nepublicată până în prezent în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, Curtea Constituțională a constatat că: Legea nr. 299/2011, pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ansamblul său, este neconstituțională;
- prevederile art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.
În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că „în cazul constatării neconstituționalității unor dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice in condițiile prevăzute de art. 147 alin, (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte", deoarece ""acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale (...), sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ."
În contextul juridic expus mai sus, Curtea constată că motivele invocate de revizuent pot fi încadrate în prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data exercitării căii de atac, revizuirea fiind astfel admisibilă.
Referitor la tardivitatea formulării cererii, reține că dreptul comun pentru cererea de revizuire reglementată de art. 21 din Legea nr. 554/2004 îl constituie art. 322 și următoarele C.p.civ. din anul 1865, care se aplică în mod corespunzător.
În lipsa intervenției legiuitorului spre reglementarea termenului de revizuire pentru cazul arătat și spre respectarea principiului securității raporturilor juridice, Curtea consideră că în cauză este aplicabil termenul de revizuire cel mai favorabil și pentru motivul de revizuire cel mai asemănător reglementat de Codul de procedură civilă, astfel că se va considera că revizuirea pe motivul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 poate fi exercitată în termenul de 3 luni prevăzut de art. 324 alin. 3 C.p.civ. ce începe să curgă de la data publicării în Buletinul Oficial al Uniunii Europene a deciziei interpretative a T.F.U.E..
Cum hotărârea C.J.C.E. în cauza M. contra României a fost publicată în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data de 15.06.2015, Curtea urmează să constate că cererea este formulată în termenul legal, astfel că excepția invocată este nefondată.
Admisibilitatea cererii de revizuire.
Potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 constituie motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2 coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Condiția de admisibilitate privind incidența unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanța nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii este îndeplinită în cauză, întrucât la data la care s-a pronunțat decizia instanței de recurs nu era încă soluționată cererea de interpretare a Tratatului în Cauza M., interpretarea dată de judecătorul național T.F.U.E. prin decizia contestată în prezenta cauză fiind una eronată, din perspectiva aplicării principiului priorității dreptului comunitar, ceea ce face incident art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare cererea de revizuire este admisibilă în principiu, dar și pe fond întrucât această decizie schimbă perspectiva analizării compatibilității dreptului intern – Legea nr.9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 - în materia taxei pentru emisii poluante cu prevederile art. 110 T.F.U.E. ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanței de recurs, cu privire la fondul litigiului analizat în raport cu pârâtele SFO Săliște și A.F.M..
Procedând la rejudecarea recursului declarat de reclamantul B. M. I., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor Legea nr.9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 cu art. 110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei perceperi a taxei pentru emisii poluante instituită prin acest act normativ.
În realizarea acestei analize judecătorul național, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecției drepturilor conferite prin dispozițiile ordinii juridice comunitare, are obligația de asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricărei dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale (hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C-106/1977 – Admministrazione dele finanze dello Stato c. Simmenthal Spa.), întrucât art. 110 din T.F.U.E. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale ce se impun, aș cum s-a arătat, a fi protejate pe cale jurisdicțională.
Cu privire la Legea nr.9/2012, în varianta în vigoare după 01.01.2013, însă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza M. c. Statului Român - Hotărârea din 14 aprilie 2015 - C‑76/14, a verificat, mai întâi, neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără plata unei taxe.
Reținând că sarcina fiscală care decurge din Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada pertinentă în cauza principală, era aceeași pentru contribuabilii care au cumpărat un autovehicul rulat provenit dintr-un alt stat membru decât România și care solicită înmatricularea lui în acest din urmă stat membru și pentru contribuabilii care au cumpărat în România un autovehicul rulat care fusese înmatriculat în acest stat anterior datei de 1 ianuarie 2007 fără să fi fost plătită vreo taxă și pentru care trebuia să se facă prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă acest din urmă autovehicul era, la momentul perceperii taxei instituite de Legea nr. 9/2012, de același tip și avea aceleași caracteristici și aceeași uzură ca și autovehiculul provenit dintr-un alt stat membru curtea a conchis că un regim de taxare, precum cel în discuție în litigiul principal, este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre decât România și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop (pct.43).
Atunci când a analizat neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe curtea a reținut că articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă.
În acest sens, curtea a decis că ”scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe” (pct.47) și, continuând raționamentul, a reținut că o astfel de scutire ”a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare” (pct. 48).
Aplicând această concluzie la principiul conform căruia, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul, curtea a reținut că ”atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într-un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare” (pct.49)
Față de aceste premise s-a concluzionat că ”întrucât valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării autovehiculelor rulate naționale trebuie, în speță, să fie restituită cu dobândă, astfel încât să fie restabilită situația existentă anterior perceperii sumei menționate, aceasta trebuie considerată … ca nemaifiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule. În consecință, valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul precedent, o asemenea situație este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.”
În acord cu cele reținute de instanța europeană, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale nu este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre pentru care se datorează taxa de înmatriculare și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România scutite de plata taxei la transcriere ca efect al achitării unei taxe în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată.
În raport de aceste împrejurări, Curtea, reconsiderându-și jurisprudența, consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013, ce obligă la plata taxei pentru emisii poluante pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia .
Pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante, în compensație, reclamantul este îndreptățit și la dobânda legală aferentă calculată de la data cererii des restituire, așa cum a solicitat acesta.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. 2 fiind incidente prevederile art. 488 punctul 8 C.p.civ., recursul reclamantului va fi admis, sentința atacată urmând a fi casată în totalitate în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtelor la restituirea sumei de 4894 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală calculată începând cu data cererii de restituire, 18.02.2013 și până la data restituirii efective.
În baza art. 453 C., va obliga pârâtele să plătească reclamantului suma de 10 lei, cheltuieli de judecată în revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimatul Serviciul fiscal orășenesc Săliște.
Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul B. M. I. împotriva Deciziei nr. 4198/21.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. administrativ și fiscal în dosar nr._ .
Schimbă decizia atacată în sensul că:
Admite recursul declarat de reclamantul B. M. I. împotriva sentinței administrative nr. 4289/CA/2013 pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. administrativ și fiscal în dosar nr._ .
Casează în tot sentința atacată și rejudecând cauza:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. M. I. în contradictoriu cu pârâtele Serviciul fiscal orășenesc Săliște și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 4894 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală calculată începând cu data cererii de restituire, 18.02.2013 și până la data restituirii efective.
Obligă intimatele să plătească reclamantului suma de 10 lei, cheltuieli de judecată în revizuire.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.09.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, M. I. I. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. A. B. |
Red./Tehnored. D.D.B.
5ex./28.09.2015
Jud. Recurs E.B., O.M.S., N.D.
Jud. Fond. L.R. P.
Exp.3 .>
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2228/2015.... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 962/2015.... → |
|---|
