Anulare act administrativ. Decizia nr. 626/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 626/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 6684/110/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ Decizia nr. 626/2013

Ședința publică de la 12 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P. - judecător

Judecător V. P.

Judecător C. Ș.

Grefier E. S.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău împotriva sentinței civile nr. 1057 din 13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ , având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă prin cererea de recurs, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1057/13 iunie 2012 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul GALATEANU C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Bacău, a dispus anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 5.12.2008 emisa de parata AFP Bacău și a obligat pârâta AFP Bacău să restituie reclamantului suma de 1544 lei încasata cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule cu dobânda fiscala prevăzuta de art. 124 coroborat cu art. 70 alin(1) Cod pr.fiscală ce se va calcula cu începere de la data expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea la parata a cererii reclamantului de restituire a taxei si pana la data plătii efective.

A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU și a obligat chemata in garanție sa vireze paratei AFP Bacău sumele necesare conform prezentei hotărâri. A obligat pârâta AFP Bacău si chemata in garanție la plata sumei de 439,3 lei cheltuieli de judecată.

Reclamantul a achiziționat, autoturismului marca MAZDA, tip autoturism categ.M1, cu număr de identificare JMZGE12J_, fabricat în 1994. Pentru a-l putea înmatricula în România, a fost nevoit să achite o taxă de poluare de 1544 lei, stabilita prin decizia de calcul nr._ din 5.12.2008 emisa de AFP Bacău, taxă achitată conform chitanței . nr._ din 8.12.2008.

Prin cererea înregistrată la AFP Bacău ,reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată, în sumă de 1544 lei și plata dobânzii legale, însă cererea i-a fost respinsă, de către pârâtă.

Pe fondul cauzei, OUG nr.50/2008 a instituit, începând cu data de 01.07.2008, o taxă de poluare ce trebuie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Începând cu data de 01.01.2007, România a aderat la Uniunea Europeană și s-a obligat să respecte „acquis-ul comunitar” care include și dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană.

Art.11 din Constituția României, prevede că statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Ca urmare a ratificării tratatului de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, art.148 din Constituția României dispune că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, revenind Parlamentului, Președintelui României, Guvernului și autorității judecătorești, obligația de garantare a îndeplinirii obligațiilor rezultate din actul aderării.

Față de această dispoziție constituțională și de efectul direct al dreptului comunitar, revine instanțelor interne, obligația de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar.

Dispozițiile art.90 par.1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europeane prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.

Instanța națională este chemată să analizeze în ce măsură modul de calcul a taxei introdusă prin OUG nr.50/2008, asigură neutralitatea, egalitatea unei taxe impusă unui autovehicul second-hand, ce urmează a fi înmatriculat prima dată în România, cu taxa reziduală a unui autovehicul similar (ca grad de depreciere și motorizare) deja înmatriculat în România.

Cu privire la caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare reglementată de OUG 50/2008, CJUE s-a pronunțat recent prin hotărârea în cauza C-402/09 T. vs. Statul român, prin care a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări, în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Dacă în cauza T. vs Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010 și a concluzionat că taxa de poluare achitată de reclamant este incompatibilă cu prevederile art.110 par.1 din TFUE, efectul direct al dreptului comunitar impune și autorităților naționale, inclusiv pârâtelor, să aplice dreptul comunitar cu prioritate, ori de câte ori constată că dreptul național are dispoziții contrare normelor obligatorii ale dreptului comunitar.

În ceea ce privește obligația, respectiv dreptul la restituirea (rambursarea) impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, CJUE are o jurisprudență constantă în acest sens, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-199/82 San Giorgio, C-62/93 B.P.Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 și C-442/98 Michailidis.

Rațiunea dreptului la restituire constă în faptul că un stat membru, nu poate profita, iar un contribuabil nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European (C-397/98 și C 410/98 Metallgesellschaft și Hoechst).

Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, reguli care trebuie să respecte principiul echivalenței, în sensul că nu pot fi instituite alte reguli pentru restituirea acestor sume decât cele pentru restituirea sumelor pe încălcarea dreptului național și principiul echității, în sensul că regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibilă recuperarea acestor sume (C-228/96, Aprilie).

În ceea ce privește dobânda legală fiind vorba de o taxă fiscală, dobânda legală este cea prevăzută de art.120 al.7 din Codul de procedură fiscală și nu cea prevăzută de OG 9/2000.

Potrivit art.124 al.1 și 2 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 al.2 sau art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 al.7 Cod procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sau se rambursează sumele solicitate de plătitor.

În baza art. 60 -63 Cod procedură civilă instanța a admis cererea pârâtei privind chemarea în garanție a AFM, având în vedere că acțiunea împotriva AFP Bacău s-a admis și că potrivit art 1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare se face venit la bugetul Fondului pentru mediu, fiind administrată de AFM, deoarece acesta este beneficiara taxei de poluare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.

În motivarea recursului recurenta arată că art. 6 din Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare prevede că atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 (…) este mai mare decât taxa de poluare rezultată prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.

Precizează că în Ifograma nr. 5899/26.06.2008, transmisă de reprezentanța permanentă a Românilor pe lângă Uniunea Europeană – Bruxelles se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare, transmis în data de 25.06.2008, formă aprobată de Guvernul României, sunt conforme cu criteriile europene. Recurenta invocă și art. II din OUG 7/2009 care se referă la regularizarea taxei anterioare datei de 15.12.2008.

Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.

Potrivit art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE) nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

În cauză, prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, obligația plății acestei taxe, potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din același act normativ, intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Deși prin acest act normativ se instituie criterii de taxare obiective privind stabilirea taxei de poluare, acesta lasă în afara obligației de plată a taxei de poluare autoturismele deja înmatriculate în România la . acestui act normativ și astfel, comercializarea autovehiculelor second-hand pe piața internă fiind posibilă fără plata acestei taxe care se aplică comercializării, pe aceiași piață, autovehiculelor second-hand înmatriculate în alt stat membru.

Sub acest aspect taxa de poluare aplicabilă în cazul autovehiculelor second-hand înmatriculate în alt stat membru, reprezintă un impozit intern indirect, în sensul prevăzut de art. 90 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene, de natură a împiedica circulația mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană second-hand fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție, atât în cauza T. cât și în Cauza N., (cauza T. pct. 61, Cauza N. pct. 29) a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Așadar, susținerea recurentei privind neutralitatea taxei auto stabilită prin OUG 50/2008 nu poate fi primită, față de efectele acestor dispoziții legale față de piața comunitară a autovehiculelor second-hand.

În ceea ce privește incidența art. II din OUG 7/2009 acestea cuprinde reglementări referitoare la restituirea diferenței dintre taxa de poluare achitată potrivit OUG 50/2008 până la 15.12.2008 și taxa de poluare stabilită pentru situații similare ulterior acestei date.

În cauză însă, sumele supuse restituirii se referă la o taxă care este nelegal stabilită și încasată de Statul Român prin organele sale, restituirea acesteia realizându-se potrivit dispozițiilor art. 117 din Codul de procedură fiscală și nu potrivit legii speciale invocate de recurentă.

În consecință, față de considerentele ce preced, instanța, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BACĂU împotriva sentinței civile nr. 1057 din 13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

V. P.

Judecător,

C. Ș.

Grefier,

E. S.

Red.sent. M. I.

Red.d.r. V.P./11.03.2013

Tehnored. VP/E.S. 2 ex./15.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 626/2013. Curtea de Apel BACĂU