Anulare act administrativ. Decizia nr. 2474/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2474/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 6364/110/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 2474/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. G. C. - judecător
Judecător: M. G. B.
Judecător: Olguța L. T.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B., împotriva sentinței civile nr. 2005 din 06 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: consilier juridic P. I. pentru recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B., care depune la dosar delegație și consilier juridic V. D. pentru intimata-reclamantă S.C. A. S.A. B., care depune la dosar delegație.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic P. I. pentru recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B., având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și respingerea contestației formulate de reclamantă.
Arată că, conform O.U.G. nr. 95/2002, astfel cum a fost modificată și completată, contestatoarea era obligată să vireze 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active, etc., constituirea și virarea acestui procent realizându-se lunar. Precizează că, inițial, reclamanta și-a achitat aceste obligații însă, întrucât în ultima perioadă nu a mai procedat la virarea acestor sume, s-a dispus efectuarea unui control urmare căruia s-a constatat că deși a realizat venituri din activitățile prevăzute în lege, nu a constituit și virat lunar sumele necesare, motiv pentru care s-a dispus calculul acestor sume, la care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere conform O.G. nr. 92/2003.
Totodată, precizează că problema în cauză este asupra termenului de plată, respectiv a termenului în care contestatoarea trebuia să vireze procentul de 20%, instanța de fond considerând că acesta este cel prevăzut în actul de control, ceea ce este nelegal, termenul de plată fiind stabilit de legiuitor și nu de părți.
În concluzie, față de acestea și având în vedere și motivele expuse pe larg în scris, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și respingerea contestației formulate de reclamantă.
Consilier juridic V. D. pentru intimata-reclamantă S.C. A. S.A. B., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Arată că, singura modalitate de stabilire a creanței fiscale o constituie decizia de impunere, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală, iar plata acestei creanțe a fost efectuată de către reclamantă în termenul prevăzut de art. 111 alin. 2 lit. b din Codul de procedură fiscală, dispoziții care fac trimitere la termenul de plată.
Precizează, de asemenea, că atât timp cât recurenta nu a făcut dovada că a trimis reclamantei lunar aceste situații și, constatându-se prin decizia de impunere că reclamanta datorează aceste sume de bani, acesta fiind singurul document prin care i s-au comunicat diferențele de plată, aceasta le-a achitat în termenul legal prevăzut de art. 111 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, astfel că nu datorează dobânzi și penalități de întârziere.
În replică, consilier juridic P. I. pentru recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B. precizează că orice sumă datorată generează penalități și dobânzi, problema fiind asupra termenului de la care contestatoarea trebuia să vireze aceste sume și, având în vedere că nu există un termen expres prevăzut de legiuitor, s-a luat ca termen ultima zi a lunii următoare celei în care s-a datorat plata.
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului în materie contencios administrativ:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /2010 pe rolul Tribunalului B., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta A.J.O.F.M. B., pentru anularea procesului verbal nr. 7536/10.10.2011 și obligarea la restituirea sumelor de 7.569,09 lei cu titlu de dobânzi și 16.338,61 lei cu titlu de penalități.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că procesul verbal nr. 7536 din 10.10.2011 este nelegal și netemeinic, sumele reținute cu titlu de dobânzi si penalități de întârziere au fost calculate prin raportare la suma de 126.388 lei calculate și consemnată în procesul verbal nr. 7231/22.09.2011 ca sumă de plată potrivit dispozițiilor art. 12^8 din OUG nr. 95/2002 cu modificările completările ulterioare prin aplicarea unei cote de 20% aplicată la veniturile obținute din chirii, vânzări de active si participații la societăți comerciale. Potrivit art. 111 alin.2 lit. b din OG 92/2003 cu modificări și completări termenul de scadență al plății sumei de 126.388 lei a fost 20.10.2011 (PV 7231 fiind comunicat în data de 22.09.2011). În măsura în care suma de 126.388 lei s-a achitat în data de 04.10.2011 (fapt consemnat și în fila 2 din p.v. contestată) nu se impunea aplicarea de dobânzi si penalități, termenul de scadență stabilit potrivit art. 111 alin. 2 lit. b) din OG 92/2003 nefiind depășit. Art. 111 alin. 1 din OG 92/2003 stabilește că “ creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de codul fiscal sau de alte legi care le reglementează”. Sub acest aspect apreciază ca Anexa nr.1 la p.v. 7536 din 10.10._ a fost întocmit fără nici o bază legală.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri (f.5-18).
Prin întâmpinare A. B. a solicitat respingerea acțiunii. În motivare a arătat că în luna septembrie 2011 A. B. a fost programată unui control al Camerei de Conturi care printre altele a verificat și modul în care se urmărește și eventual se iau masuri cu privire la respectarea de către . a dispozițiilor art. 12^8 din OUG nr.95/2002. În acest sens a dispus ca pe perioada verificării instituției să se facă un control la reclamantă, iar procesul verbal să fie prezentat acestui organ. D. fiind acest fapt, Corpul de control Măsuri Active a efectuat în data de 22.09.2011 un control la societate, ocazie cu care a stabilit că aceasta, deși a realizat venituri din activitățile prevăzute la art. 12^8, nu a constituit și virat lunar, așa cum le-a și realizat și înregistrat în evidențele financiare contabile, suma de 126.388 lei – 20% din veniturile respective. În urma prezentării procesului verbal organul de control și a discuțiilor purtate cu acesta asupra accesoriilor pe care reclamanta le datorează sumei plătite cu întârziere, la data de 10.10.2011 a încheiat procesul verbal nr._ prin care a calculat dobânzi si penalități de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 224CA/21.09.2012 a Tribunalului B. a fostadmisă acțiunea privind pe reclamanta . și pe pârâta A. B., având ca obiect pretenții; s-a dispus anularea procesului verbal nr.-7536 din 10.10.2011 și a deciziei 706/27.10.2011 emise de pârâtă, precum și restituirea sumelor de 7569,09 lei achitate de reclamantă cu titlu de dobânzi și 16.338,61 lei cu titlu de penalități.
În considerentele sentinței s-a reținut că pârata, prin procesul verbal nr.7536 din 10.10.2011 a stabilit în sarcina reclamantei . de plata a sumei de 7569,09 lei cu titlu de dobânzi de întârziere și a sumei de 16.338,61 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Sumele reținute cu titlu de dobânzi si penalități de întârziere au fost calculate prin raportate la suma de 126.388 lei calculată și consemnată în procesul verbal nr. 721 din 22.09.2011 ca sumă de plată potrivit dispozițiilor art. 12 ind. 8 din OUG nr. 95/2002 cu modificările si completările ulterioare, prin aplicarea unei cote de 20% aplicată la veniturile obținute din chirii, vânzări de active și participații la societăți comerciale. Raportat la art. 111 alin. 2 din OG 92/2003 termenul de scadență al plății sumei de 126.389 lei a fost 20.10.2011 și s-a achitat la data de 4.10.2011 astfel că nu se impune aplicarea de dobânzi și penalități nefiind depășit termenul de scadență stabilit de art. 111 alin. 2 litera b din OG 92/2003. Pentru aceste motive prima instanță a apreciat că suma pentru care s-a calculat dobânzi și penalități de întârziere a fost achitată în termenul prevăzut de art. 111 alin. 2 lit. b din OG 92/2003 astfel că se justifică anularea procesului verbal 7536/10.10.2011 și restituirea sumelor achitate cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere.
Împotriva hotărârii de mai sus a formulat recurs pârâta care a solicitat modificarea sentinței civile nr. 2005/2012 pronunțată de Tribunalul B., iar pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de ., având în vedere următoarele.
Recurenta a arătat că prima instanță a reținut în mod cu totul nelegal și netemeinic, cum că S.C. A. S.A. B. trebuia să plătească suma consemnată în procesul verbal de control nr. 7231/22.09.2011 până la data de 20. 10.2011, ca și cum întreaga sumă stabilită de plată în procesul verbal, ar fi fost datorată de societate pentru luna anterioară celei în care s-a făcut plata.
Recurenta a arătat că intimata-contestatoare era obligată conform art. 12 ind.8 din OUG nr. 95/2002, să constituie și să vireze la bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj, 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active si vânzări de participații la capitalul social al societăților comerciale. Întrucât încasarea sumelor se realiza lunar, așa cum rezultă și din balanțele lunare care au stat la baza întocmirii procesului verbal de control nr. 7231/22.09.2011, constituirea si virarea procentului de 20% trebuiau făcute tot lunar.
În atare situație, prima instanță de judecată trebuia să aibă în vedere faptul că data scadentă a sumei de plată viza fiecare lună în parte pentru care se făcea plata, mai ales că, în mod legal, aceasta a reținut că aplicabile sunt dispozițiile art. 111 alin 2 din OG nr. 92/2003. Procesul verbal de calcul ai penalităților și dobânzilor vizează perioada septembrie 2010 - august 2011, nu doar luna septembrie 2011 când a fost făcut controlul. Ca atare, în mod eronat Tribunalul B. a reținut că . a achitat in termen sumele datorate, în condițiile în care aceasta, inițial, a refuzat constituirea și virarea procentului de 20% pe motiv că nu datorează nici o sumă de bani, așa cum rezultă și din procesul verbal de control nr. 7231/22.09.2011, pagina 3 alineat antepenultim, nu că a considerat că data scadentă este 20.10 2011. Virarea cu întârziere a sumelor datorate de recurenta contestatoare nu s-a datorat faptului că aceasta era în termenul “legal”, ci faptului că din punctul ei de vedere nu datora fondului de șomaj 20% din sumele încasate cu titlu de chirie, întrucât (citează recurenta) “locuințele sociale la care faceți dv. referire, nu fac parte din capacitatea de apărare.
Prin urmare chiriile încasate aferente acestora nu se supun prevederilor ordonanței sus-menționate ( n.n. OUG nr. 95/2002).” Ca atare, este cat se poate de evident că societatea a încasat lunar anumite sume de bani cu titlu de chirii, nu a constituit, în mod conștient, procentul de 20% pe care trebuia să-l vireze fondului de șomaj, arătând în contestație că de fapt termenul până la care trebuia să vireze aceste sume de bani era 20.10.2011. Dacă s-ar accepta aceasta logică, ar însemna că dacă instituția recurentă nu s-ar fi dus în control 4 ani la contestatoare, iar aceasta ar fi mers pe aceeași idee că chiriile nu sunt sume la care se aplică procentul de 20%, termenul de plată a sumei datorate era 20 ale lunii următoare controlului, o logica mai ilogică decât aceasta nemaiexistând.
În concluzie, recurenta a rugat sa se observe că prima instanță de judecată a pronunțat o sentință lipsită de temei legal și contrară sensului și spiritului legislației financiar fiscale, fapt pentru care a solicitat admiterea prezentului recurs, modificarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea ca nelegală și netemeinică a contestației ..
În drept a invocat art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 ind.1 din Codul de procedură civilă, art. 112 ind. 8 din OUG nr. 95/2002, completată și modificată, Ordinul Președintelui ANOFM nr. 279/2004 și art. 111 din OG nr. 92/2003.
În susținerea recursului nu a depus înscrisuri noi.
Intimata nu a formulat întâmpinare, iar prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct.(9) și 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din procesul verbal nr. 7231/22.09.2011 întocmit de recurentă (f.12-15 ds.Tb.Bc.) prin care s-a stabilit în sarcina intimatei obligația fiscală principală de plată a sumei de 126.388 lei, rezultă că în cadrul intimatei își desfășoară activitatea un număr de 1259 de salariați încadrați în baza unor contracte individuale de muncă, iar conform prevederilor art. 12 ind. 8 din OG 95/2002 în perioada 01.06._11 intimata trebuia să înregistreze obligația principală de plată în sumă de 1.055.182 lei, din care s-a virat către recurentă suma de 922.815 lei, iar din luna septembrie 2010 intimata . a mai înregistrat în contul 4381 obligația de plată conform art. 12 ind. 8 din OUG 95/2002 la veniturile din chirii aferente locuințelor sociale din cele 3 cămine proprietate.
Curtea reține că prin dispozițiile art. 12 ind.8 din OUG 95/2002 s-a instituit în sarcina angajatorilor din industria de apărare (cum este și cazul intimatei) obligația fiscală de plată a unui procent de 20% din sumele încasate din închirieri către bugetul asigurărilor pentru șomaj, totodată art. 23 din OG 92/2003 prevăzând că dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere. De asemenea, potrivit art. 21 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă (forma în vigoare la data de 01.01.2011), intimata avea obligația lunară de a depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale și/sau de natura acestora, la agenția pentru ocuparea forței de muncă declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Deși intimata a realizat lunar în perioada 01.06._11 venituri de natura celor prevăzute de art. 12 ind.8 din OUG 95/2002, începând cu luna septembrie 2010 aceasta nu și-a mai îndeplinit obligația prevăzută de art. 21 din Legea 76/2002 și nu a mai declarat obligația de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj instituită de art. 12 ind.8 din OUG 95/2002. Potrivit art. 31 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă (forma în vigoare la data de 01.01.2011) termenul de depunere a declarației lunare constituie și termen de plată, iar în caz de neplată a contribuțiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, se aplică reglementările legale privind executarea creanțelor bugetare. În aceste condiții, în mod corect a procedat recurenta raportat la dispozițiile art. 111 al. 1 și art. 119 din OG 92/_ și a calculat obligații accesorii conform procesului verbal 7536/10.10.2011 aferente obligației principale stabilite prin procesul verbal nr. 7231/22.09.2011, termenul de plată a diferențelor de obligații fiscale principale și obligațiilor fiscale accesorii fiind stabilit conform art. 111 alin. 2 din OG 92/2003 .
În consecință, față de considerentele ce preced, constatând că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 3041 și 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B., cu sediul în B., . nr. 63, județul B., împotriva sentinței civile nr. 2005 din 06 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. B., cu sediul în B., ., județul B..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că, respinge acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.
Președinte, M. G. C. | Judecător, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. G. A.
Red./Tehnored. d.r. M. G. B./23.09.2013
Ex. 3
24.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 292/2013. Curtea de Apel BACĂU | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... → |
|---|
